Home » Ultima ora » Societate » Consumul autohton de lapte va creşte în 2009 cu 5,5%, la 5,8 litri/cap de locuitor, estimează Muller

Consumul autohton de lapte va creşte în 2009 cu 5,5%, la 5,8 litri/cap de locuitor, estimează Muller

18 Noi 2009 | 0 comentarii | 663 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Consumul autohton de lapte ar putea creşte anul acesta cu circa 5,5%, la 5,8 litri/cap de locuitor, după ce în 2008 acesta a fost de 5,5 litri/cap de locuitor, menţinându-se totuşi de peste 10 ori mai mic decât în ţările dezvoltate ale Europei, a declarat mieurcuri, Tzafrir Granat.

Potrivit vicepreşedintelui pe segmetul de marketing al companiei producătoare de lactate, Muller Diary România, Tzafrir Granat, în unele state dezvoltate ale Europei, consumul de lapte se ridică la circa 45-60 litri/cap de locuitor pe an.

"Dacă în 2007 consumul era de circa 4,5 litri/cap de locuitor, în 2008 acesta a ajuns la 5,5 litri/cap de locuitor, ajungând ca anul acesta să fie de aproximativ 5,8 litri/cap de locuitor. Deşi este un an dificil, românii renunţă la a mai cumpăra în aceeaşi măsură produse din alte segmente, însă nu şi atunci când vine vorba de mâncare, fapt ce poate explica creşterea din sectorul de lactate", a explicat Granat.

În ceea ce priveşte piaţa lactatelor, pe segmentul de lapte, reprezentanţii Muller estimează pentru acesta an o creştere în termeni de volum de 7% şi de 12% în termeni de valoare, iar segmentul de brânză ar putea înregistra anul acesta o creştere de 8% în termeni de volum şi de 11% în valoare.

"Chiar dacă este un an de criză, producătorii din sectorul de lactate au făcut eforturi pentru a se dezvolta şi au investit mult în inovare. Astfel, românii care sunt mereu atraşi de ambalaje noi, de design nou şi, în special, de arome noi nu au renunţat să cumpere produse lactate, chiar şi în condiţiile acestui an dificil", a mai spus vicepreşedintele pe segmentul de marketing al companiei Muller Diary România, Tzafrir Granat.

Potrivit datelor Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL) piaţa produselor lactate a atins în 2008 valoarea de 1,1 miliard de euro.

Muller Diary România a lansat miercuri produsul "Lapte din Alpi", primul sortiment de lapte al companiei, cu care compania speră să aibă aceleaşi rezultate pe care le-a avut şi pe segmentul de iaurturi cu fructe, respectiv atingerea unei cote de 9% din piaţa de profil într-un an de zile de la lansare.

"Lapte din Alpi" va fi disponibil, iniţial, în magazinele de proximitate (n.r. magazine de cartier, chioşcuri), urmând ca până la sfârşitul anului să fie introdus spre comercializare şi în reţelele de hypermarketuri şi supermarketuri, la un preţ de 4-4,5 lei/litru. Lapte este produs în Germania.

Producătorul german de lactate Muller a intrat pe piaţa autohtonă în luna august 2008 şi a lansat 38 de produse. Compania are 80 de angajaţi în România şi peste 5.000 la nivel internaţional. În 2008, Muller a obţinut venituri de 2,3 miliarde euro. NewsIn

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE