Home » Arte & Popcult » Carte » Confesiunile lui Gabriel Liiceanu: despre prima scrisoare a lui Noica şi despre deliciile cu tigaia "Teflonilă"

Confesiunile lui Gabriel Liiceanu: despre prima scrisoare a lui Noica şi despre deliciile cu tigaia "Teflonilă"

19 Noi 2008 Alexandra Olivotto | 22 comentarii | 10108 vizualizari
Rating:
13 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Cum supravieţuieşte tahicardiilor şi cum şi-a descoperit la 13 ani corpul. Ce femei preferă, ce prăjituri găteşte. Prima scrisoare de la Noica şi cele dintâi încercări filozofice. Toate, în cartea „Scrisori către fiul meu“.
 
Gabriel Liiceanu include in corespondenta cu fiul sau povestea lui, istoria familiei, si putin Heidegger
Gabriel Liiceanu include in corespondenta cu fiul sau povestea lui, istoria familiei, si putin Heidegger
Gabriel Liiceanu „dă din casă“ mai ceva ca în „Uşa interzisă“ în „Scrisori către fiul meu“. Dă inclusiv trepte (pe acelea din Dr. Lister nr. 69, „adresa adreselor“, fiecare dintre ele „o tipsie a timpului“), sufleu cu sos de roşii şi prăjituri de casă, dar şi buştenii pe care îi despica pentru a face focul. Probabil că, în lipsa unui melanj în care stilul, candoarea şi autoobiectivarea alternează ca dozaj de la pagină la pagină, lectura acestei cărţi ar oscila între un voyeurism patologic şi un viol în toată regula. Nimic nu pare să rămână sub acoperire, dar, pe de altă parte, totul e filtrat.

Liiceanu îl citează pe Noica: „Ce bucurie că viaţa n-are sens. Pot să îi dau eu unul...“ şi apoi reface acest demers, din micro (ce înseamnă felul de mâncare „jambalaya“) în macro (moartea, căsătoria, iubirea filială). Într-o eră în care filozofia a abandonat de mult pretenţia de a mai da răspunsuri la întrebările mari, poate acesta este testul suprem la care se poate supune un practicant avizat al ei: acela de a trăi nu atât cu cap, cât cerebral. De a-şi folosi inteligenţa şi tăişul speculaţiei pe post de amplificator al micilor plăceri şi al marilor dileme, de a le învesti cu sens şi de a le găsi consecinţe. De a face să coabiteze o tahicardie cu Kant, iar pe Derrida, cu scandaluri conjugale mizere. 

La nivel personal, Liiceanu e cum nu se poate mai străin de postmodernism. Departe de el „jonglarea cu identităţi fluide“. Nu doar din punct de vedere corporal - schiţarea descoperirii trupului la 13 ani îi va face pe pudibonzi să ducă minimum o mână la gură, iar senzaţia de familiaritate cu care eseistul întâmpină vederea lui David al lui Michelangelo pre mulţi îi va şoca - şi din acela al individualităţii: „Hipnoza, beţia, drogul, ba chiar şi anestezia din preajma unei operaţii îmi repugnă sau mă pun în stare de alertă pentru că mă deposedează pe mine de mine. Până şi intrarea în somn mă umileşte de fiecare dată, ca smulgere nejustificată din braţele propriului meu eu“.

Da, lui Liiceanu îi place să fie Liiceanu, dar doar dintr-un anumit „orgoliu al lucidităţii“; altfel, de la mama sa a moştenit o neîncredere funciară în sine. În schimb, s-a părăsit pe sine de bunăvoie la venirea regelui, care, crede Liiceanu, a deblocat canalele afective ale întregului popor. Cât despre sexul opus, „nu am acceptat ca obiect al intereselor mele erotice decât femeile care îmi lăsau impresia unei coloane ionice în mişcare“. Când contemplă perspectiva decesului, trei nume îi vin în minte: Cioran, Noica şi Monica Lovinescu. „Scrisori către fiul meu“ conţine de altfel şi destule amintiri cu mentorul („un copoi pedagogic“), primele texte schimbate de cei doi, dar şi o reevaluare a „Jurnalului de la Păltiniş“: „Un love story insolit, populat de personaje care-şi plasaseră resursele romantice într-un domeniu falimentar în comunism: în spirit“.

Pe scurt, volumul „Scrisori către fiul meu“ ar putea fi etichetat drept un breviar comprehensiv Liiceanu, dar e mai mult de atât: e o lecţie de filozofie, despre cum o poţi determina să îţi fie organică, dar şi o carte - extrem de elevată - de self-help. O punere în scenă a intimităţii. Un manual de întrebuinţare a celebrităţii, care se măsoară în numărul de personalităţi cu care te confundă lumea. Un facilitator al întâlnirii cu moartea, căruia nu trebuie să îi rezişti, ci să i te abandonezi prin cultură.

Noica pentru Liiceanu

«27.VII.1967

Sfârşit de Semestru

Dragă Rafail,
Te numesc aşa, ca pe unul din cei câţiva - primul după Rafail cel adevărat - pe care aş vroi să-l însoţesc, în primele etape ale vieţii măcar. Mi-a plăcut sunetul Jurnalului (…) Îmi plac şi altfel, literar, nota cu „Omul pe care îl aştept“ şi cea cu „Există atâţia oameni“. M-am întrebat de ce îmi plac. Pentru că există în ele concretul, nu abstractul, nu gestul gol al adolescenţei. Universalul concret, asta nu are întotdeauna omul tânăr. Şi nu-l are pentru că n-a călătorit, n-a acoperit destule spaţii, respectiv pagini. „Statutul marilor creatori“? e de a fi creatori, pur şi
simplu. Totul sfârşeşte, când eşti o promisiune de om adevărat, cum e cel din paginile astea, la romantismul faptei şi al creaţiei. Dăruieşte-te, Rafail, dăruieşte-te. E ceva de făcut pe lumea asta. Toată problema este cu fiecare: ce bucurii simple vrea să încerce. Şi mi-eşti drag pentru că ai bucuriile simple ale fiinţei complicate. Te voi însoţi, câtă vreme vei accepta o blândă constrângere. Nu uita însă niciodată că ai făgăduit cuiva să încerci imposibilul. Cu drag, N.»
 

După Marcello, Teflonilă

Gabriel Liiceanu nu face vreun secret din brandurile care îi fac viaţa mai frumoasă. „Îţi mărturisesc că, la rându-mi, petrec în fiecare dimineaţă, în baia mea, minute de adevărată voluptate şi toate în preajma răsfăţurilor pe care mi le procură mai întâi duşul matinal - cu alegerea, după felul în care voi începe ziua, a gelului de duş cel mai potrivit (şovăi zilnic între mirosurile de ghimbir, ceai verde şi lavandă de la Roger&Gallet) -, apoi, odată duşul terminat, utilizarea cremelor de faţă de la Clinique, a cremelor de corp de la Molton Brown sau a gamei de thé vert de la Bvlgari, în sfârşit, alegerea parfumului din prima parte a zilei: Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior“. Un alt obiect care îi înfrumuseţează viaţa lui Liiceanu a fost botezat „Teflonilă“: „(…) nicăieri nu am văzut una mai bună decât Berndes-ul meu german, un adevărat BMW al tigăilor de teflon, cântărind cel puţin trei kile“. Eseistul este ataşat şi de mobil: un Nokia 703.

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

22 comentarii

 
1
axl 19-Noi-2008 21:52
Am cu ce, ba!
Pana mea, nu oricine isi da dimineata cu crema de corp si parfum Dior... Si am si bemveu, sa va sparg la bot de fraieri.
2
evanescentul 19-Noi-2008 22:22
E na, ne dam cu the vert de la Bvlgari!
Ne-am dat `reacu, nu servim decat delicatese! Bai Liicheanule, poti sa te ungi si cu pipi de fata mare, ca tot a hoit puti! Asa-i la batranete, mai ales daca esti si fumator! Hahahaha!!!!
3
axl 19-Noi-2008 22:45
daca tot sintem la intimitati
Si mai am o curiozitate: are chiloti Calvin Klein au ba?
4
nae curteanu 20-Noi-2008 01:33
Despre limite :)
Crema de corp?!! Narcisismul cat casa la Liiceanu. Cred ca se duce si la manichiura. Se mai intreaba careva de ce n-a vazut niciodata vreo atitudine pe bune la el? Frectii "intelectuale" cat cuprinde.
5
horialupu 20-Noi-2008 04:05
iarna filozofiei
Sunt de acord ca un filozof isi poate povesti dramele personala fiului sau (rezultat tot dintr-o drama, pesemne). Dar faptul ca Liiceanu povesteste angoasa alegerii in fata cremelor de dus mi se pare ca da foarte prost.

Auditoriul Humanitas o fi prevalent feminin, dar in istoria gindirii nu ramii decit daca ai si buna-cuviinta a retinerii. Trei jurnale, o declaratie de iubire, e cam mult in comparatie cu singurele carti de filozofie pura: Tragicul si Despre limita (eventual si Politropia).

Domnule Liiceanu, ignorati injuraturile de mai sus dar incercati totusi sa nu mai scoateti un al patrulea jurnal. Va avea cine sa va povesteasca viata. Incercati sa scrieti un testament filozofic, nu cu gindul la opera, ci cu gindul la Platon si, deci, la moarte (melete thanatou). Scrieti despre tragic in istorie, scrieti despre prietenie mai bine decit in Etica nicomahica VI, dar nu va mai plimbati cu pixul printre oale, maieuri, chiloti si sampoane - Noica s-ar intoarce in mormint.

Ati scris bine despre ura, minciuna, seductie. Reveniti asadar la filozofie, comentati niste tablouri ale lui David Caspar Friedrich in anotimpul iernii, daca nu pe Heidegger (cum Paulus), adinciti meditatia despre limita, transcrieti problema mortii in limbajul de astazi, dar opriti-va din acest delir narcisist. Va vom ierta, va vom iubi.
6
2visible 20-Noi-2008 09:32
ei, da
sa spunem asadar un NU hotarat hedonismului si sa ne intoarcem la tematicile serioase.
7
Monique-Françoise 20-Noi-2008 11:46
Felicitari, dle Horia Lupu !
horialupu (20-Noi-2008 04:05)
iarna filozofiei
Sunt de acord ca un filozof isi poate povesti dramele personala fiului sau (rezultat
Ati reusit cred sa-i transimteti atat de elegant domnului Liiceanu ca nu-i buricul pamantului si nici vedeta pop-rock incat sa intereseze pe cineva amanunte atat de picante ale vietii sale destul de triste.
8
rxctps 20-Noi-2008 12:33
Asta scriitor!
Asta da opera!Dar nu spune nimic despre apa de gura.Si ar cam avea nevoie...
9
touretul 20-Noi-2008 15:00
American Psycho
Confesiunile din baie ale filozofului Liiceanu imi amintesc de Patrick Bateman, personajul lui Bret Eston Elis, care de la obsesia pentru creme si lotiuni si geluri de dus a trecut la hacuirea muierilor. Asteptam urmatorul pas in acest sens din partea filozofului Liiceanu.
10
New_Entry 20-Noi-2008 15:48
De ce nu ne place G Liiceanu
De ce nu ne place G Liiceanu
Care e varianta corecta /se accepta ‘multiple selection’:

a)Parintele Staniloae: “Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă. A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Dar în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof şi despre fiecare religie.” „Şi de ce asta?” „Păi, ca să-i cunoaştem…” „Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult”. Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.

b) Din Petre Tutea vor ramane doar cele 300 vorbe memorabile (editate de GL); asta spune GL.

c) Povestire ultima vizita facuta Doamnei Monica Lovinecu. O descriere mobida la maximum-maximorum

d)Ca nu paote citi Russel/Whithead Principia sau Tarski, Carnap, Quine, Zalta

e) ca uraste camputerul/software chiar daca-i aduce in fata Corpul Tomistic, Hegel/Schelling Werke, Diels, Heidegger - Klosterman zeci de volume.

f) ‘Sein und Zeit’ in romana NU POATE FI CITIT, e pierdere de vreme + orgoliu nemasurat

g) Ca este mult prea parfumat si sta singur mult in baie

h) Ca e mic la stat si mare la sfat si coleric (ca Basescu)

i) Ca-l iubeste pe Basescu, ca-n Symposion/Phaidros desigur
Care Basescu uraste orice fiinta a fiintarii.
11
alexandra.p 20-Noi-2008 16:16
@new entry
New_Entry (20-Noi-2008 15:48)
De ce nu ne place G Liiceanu
De ce nu ne place G Liiceanu
Care e varianta corecta /se accepta ‘multiple selection’:

a)Parintele
am mai citit mizeria asta de cateva ori pana acum, vrei sa ne intre bine in cap sau de ce o tot versi aici? nu ti-ar strica sa mergi si tu pe la baie, eventual singur, inainte sa postezi
12
New_Entry 20-Noi-2008 16:34
Aceste cuvinte "ne doare"
@alexandra.p

Am gasit si eu acelea de la 10 scrise de un baiat destept si le-am mai pus o singura data .

Daca le-ai retinut inseamna:
1 ca sunteti un soi de necrofag al blogurilor/postarilor
, culegeti tot ce ramane

2 Nu sunt 'mizerii' ci au avut un impact.

Lasam partea politica -mercenar/mercantilla su narcisist-compulsiva , atat e bne reprezentat de Domnii GL /HRP...
a) Nu poate fi nicio o mizerie - termen oribil cand se aplica Parintelui Staniloaie
Pe langa care - TEOLOGIC GL este un homuncul

b) Batranul Tutea era de mie de ori mai simpatic, (profund si OM) ca gretzos parfumatul/pomadatul Domn GL

c) Domnul @horialupu are dreptate in postarea 5.
Primele fraze, M-as ferii sa-l compar pe GL cu oricare dintre cei vechi.
La fel de corecta e si prima fraza din postarea 9 @touretul



Lazs
13
New_Entry 20-Noi-2008 16:40
Aceste cuvinte "ne doare"
@alexandra.p

Si m-as feri sa spun ca nu au nevoie DELOC de domnul GL tocmai cei ce au lecturi, studiaza o viata intreaga ceea ce GL a abandonat demult.
Imi este teama ca domnul GL a ramas cu cei 3 Magi/ Alhimisti pe stil nou: Teflonoiul, Zigridoiul si Pomadoiul
14
madm 20-Noi-2008 16:51
Intrebare
Cati dintre cei care au scris comentariile au citit cartea?
Sau mai bine zis cine au citit ceva scris de Gabriel Liiceanu?
15
madm 20-Noi-2008 17:10
inca o intrebare
De ce va impotriviti atat de inversunat faptului ca cineva are/foloseste in mod uzual produse de marca pe care de fapt si le doreste oricume, si care fac si ele parte din "micile placeri ale vietii"...haideti sa ne gandim ca si dl. Liiceanu e un om ca toti oamenii, si daca coboara de pe piedestalul filosofiei nu inseamna ca trebuie sa aruncam in el cu pietre, ma rog, in cazul asta cu injurii si reprosuri...Cred ca trebuie sa fie greu pentru un om sa isi publice jurnalul...e ca si cum te-ai dezbraca in public...pana la urma pentru binele publicului, care poate vedea latura umana a unui monstru sacru sa zicem...de ce trebuie tratat atat de inchizitoral acest demers daca nu are in spate frustrari si invidie? lamuriti-ma va rog, pentru ca altfel voi crede ca il urati pe Liiceanu pentru ca se da cu Bulgari si in bmw in loc sa-i purtati pica pentru realizarile lui ca scriitor/filosof...si cred ca sunt multi care au bmw-uri si se dau cu bulgari
16
alexandra.p 20-Noi-2008 17:26
@New_entry
cat de nefericit trebuie sa fii ca sa te gandesti cine are nevoie de Liiceanu si cine nu? nu ar fi mai constructiv sa te intrebi cine are nevoie de tine? si de ce nu are nimeni? :-)
17
alexandra.p 20-Noi-2008 17:52
@new_entry
si inca ceva: ia o foaie de hartie si un pix si scrie: eu m-as feri, tu te-ai feri, el/ea s-ar feri; si peste vreo douazeci de ani mai vino sa ne vorbesti de Platon
18
New_Entry 20-Noi-2008 18:57
Aceste cuvinte "ne doare" 2
@alexandra.p
M-as feri de Dumneata dar nu pot.
Ma urmaresti ca o Erinie nemiloasa.
Ma urmaresti de cateva ore cel putin.

Nu am vorbit despre Platon , am vorbit de GL in relatie cu Platon.

EU Nu am nevoie de Dnl GL pt lecturile mele Platon, Schelling (doar estetica), Heidegger (mai nimic din scrierile tarzii).
Si cred ca sunt mult ca mine - nascuti in Romania sau aiurea.

Stiu ca s-a ocupat si de Porfir (de Boethius parca nu).
Nu a avut o consecventa in treburile astea, in metafizica/ontologie.

Nu a mai ajuns la Ioan Scotus Evrigena, Ioan Damaschin, Abelard, Albert cel Mare, Thoma d'Aquino, Duns Scot, Ockham, Suarez
Asta demult.

Acu e cu Geschaeft , politica pdlista (cu sau fara lista) si varsta a 3 a in care se plimba "cu pixul printre oale, maieuri, chiloti si sampoane" cum corect spune @horialupu postarea 5.

Nu mai zic nimic de un posibil diagnostic de "delir narcisist" - vezi @horialupu postarea 5
19
generalcpcr 20-Noi-2008 22:11
ce va urma!
intr-adevar, acest om plicticos, de neoprit printre fustele lascivitatii imediate, avea nevoie sa se faca inca o data de ris. si-i destul de clar ca a copiat stilul narativ al lui vargas llosa (elogiu mamei vitrege - cititi pasajele in care don rigoberto isi urmeaza cu "acribie" programul saptaminal de ingrijire corporala). dar acolo naratiunea suplineste realitatea, personajul are nevoie de creionare tocmai prin prisma detaliilor igienice pentru a da savoare romanului. pe cind taranul nostru parvenit nu face decit, prin dezvaluirile lui penibile, sa fie grobian si rudimentar.
il asteptam sa ne povesteasca partidele lui amoroase (nuuuuuuuuuuu!).
20
fariseu 21-Noi-2008 22:27
Raspuns d-lui Horia Lupu
horialupu (20-Noi-2008 04:05)
iarna filozofiei
Sunt de acord ca un filozof isi poate povesti dramele personala fiului sau (rezultat
Subscriu, pana la ultimul cuvant, la textul dvs. Cand, tanar fiind, am citit "Jurnalul de la Paltinis" am fost entuziasmat. Nu credeam ca in Romania pot exista astfel de oameni! Cumplita deziluzie! Ma intreb ce ar spune Noica, vazandu-i astazi pe Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu.
Probabil ca este un blestem in neamul acesta, ca si soiul bun sa sfarseasca in degradare. Daca nu ar fi purtat semnatura lui Gabriel Liiceanu, ultima sa carte era de aruncat la cos. Nu am nici o indoiala insa ca, in perioada urmatoare, vom citi recenzii entuziaste. Alexandra Olivotto a facut inceputul... Trista performanta!
21
fariseu 21-Noi-2008 22:35
nedumeriri...
Nu inteleg comentariul dvs. la ultima carte a d-lui Liiceanu. Sunteti angajata Domniei sale? Asteptati un avantaj dintr-o linguseala atat de evidenta? Sunteti convinsa de valoarea acestei carti?
Va marturisesc, in deplina franchete, ca sunt tentat sa nu mai citesc nici un text care poarta semnatura dvs.
Sunt ferm convins ca, daca aceasta carte nu-l avea autor pe Gabriel Liiceanu, toti criticii ar fi facut haz de sampoanele utilizate de "marele" filozof!
22
NeaTudose 22-Noi-2008 02:42
comentarii alese...
horia lupu a scris unul dintre cele mai inteligente replay-uri forumiste pe care mi-a fost dat sa le citesc. Si n-o spun din postura vreunui detractor orb si umoral care gaseste prilej de fericire cand cineva il "ataca" pe Liiceanu. Cu voia dumnealui am sa pun textul intr-un blog special dedicat celor mai inspirate comentarii intalnite pe net. Dincolo de tonele de dejectii care abunda pe internet, exista anumite replay-uri ( pe varii subiecte) care pur si simplu ating excelenta.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CARTE