Home » Home » Ultima ora » Circa 100.000 de armeni, ameninţaţi cu expulzarea din Turcia

Circa 100.000 de armeni, ameninţaţi cu expulzarea din Turcia

17 Mar 2010 Razvan Ciubotaru | 0 comentarii | 731 vizualizari
Rating:
4 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Premierul turc Recep Erdogan a avertizat că va expulza 100.000 de imigranţi ilegali din Armenia, la scurt timp după ce legislativele din SUA şi Suedia au adoptat rezoluţii prin care recunosc genocidul împotriva armenilor comis de otomani. În semn de protest, Turcia şi-a retras ambasadorii de la Washington şi Stockholm.
 
Erdogan
“În Turcia trăiesc 170.000 de armeni. Doar 70.000 dintre ei sunt cetăţeni turci, dar noi îi tolerăm pe ceilalţi 100.000. Dacă este necesar, pot să le spun acestora să se întoarcă în ţara lor, pentru că nu sunt cetăţenii mei. Nu sunt obligat să-i ţin în ţara mea”, a declarat premierul turc în cadrul unui interviu pentru BBC. Erdogan a precizat că imigranţilor armeni li s-a permis să lucreze în Turcia, ca semn al “abordării paşnice a relaţiilor bilaterale, însă trebuie să primim ceva în schimb”.

Declaraţiile lui Erdogan nu au fost interpretate ca o ameninţare de către armenii din Turcia, iar aceste evertismente nu sunt lansate pentru prima dată, relatează Reuters. Acum însă, Turcia a lansat o adevărată campanie diplomatică de protest la adresa recunoaşterii genocidului armean petrecut între anii 1915-1920 şi soldat cu aproape 1,5 milioane de victime. Ankara şi-a retras ambasadorul din SUA, ţară cu care Turcia este aliată în NATO, precum şi pe cel din Suedia, un stat important al UE, la care Turcia urmăreşte să adere. Gestul diplomaţiei turce a venit după ce o comisie a Congresului SUA şi parlamentul suedez au adoptat rezoluţii prin care recunosc genocidul împotriva armenilor.

Erdogan a acuzat puternica diaspora armeană că a făcut presiuni asupra aleşilor din SUA şi Suedia pentru adoptarea rezoluţiilor. Premierul turc a cerut Armeniei şi guvernelor străine să evite lobby-ul puternic al diasporei armene. 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ULTIMA ORA