Cioran la proba subestimării

"Searching for Cioran" ("În căutarea lui Cioran"), publicată de curând în Statele Unite, nu a fost terminată, dat fiind că autoarea, Ilinca Zarifopol-Johnston, profesor de literatură comparată la Indiana University, a încetat din viaţă în 2005. Cu toate acestea, autorul unei recenzii a monografiei apărute în "The National" nu crede că scriitoarea ar fi avut de adăugat volumului elemente care să-l salveze de la lipsa de argumente solide care să-l scoată pe filozofului român de la naftalina idologică la care a fost redus până acum, restituindu-i un loc pe care l-ar merita din plin printre gânditorii foarte originali ai secolului trecut.

 

"Filozoful român Emil Cioran rămâne unul dintre cei mai dificili autori moderni atunci când vine vorba de abordare. Cu un stil aforistic, încărcat, aproape violent, şi cu un portofoliu de teme din afara mainstream-ului filozofiei contemporane - disperarea, extazul, plictiseala, nebunia, sinuciderea, crima, boala, nimicul, muzica, sexul, entropia, toate luate ca experienţe imediate brute, nu ca probleme de investigaţie academică - poate părea un personaj atavic, un suflet neînarmat aflat într-o permanentă luptă cu principiile societăţii iluminate", este de părere Sam Munson, autorul articolului. Cu toate acestea, Cioran ar avea, în opinia jurnalistului, multe de oferit cititorului contemporan, putând, în primul rând, să deschidă o alternativă solidă la "amestecarea şi răsamestecarea valorilor cucerniciei şi evlaviei, la investigaţiile superficiale în ceea ce priveşte limbajul şi politica, la îndelungata blazare academică ce s-a instalat deasupra filozofiei".

 

Recuperându-l pe Cioran prin chiar recenzia monografiei semnate de Ilinca Zarifopol-Johnston, pe care o consideră un studiu banal, convenţional, lipsit de o luare de poziţie care să meargă mai departe de reciclarea unor clişee împământenite în exegetica dedicată lui Cioran, Munson vede în stilul aluziv şi idiosincratic al autorului "Schimbării la faţă a României" o mare provocare pentru cercetători. Provocare pe care, după părerea sa, autoarea, deşi ar fi avut toate şansele s-o transforme într-un discurs constructiv -, a tradus două volume ale lui Cioran, "Pe culmile disperării", respectiv "Lacrimi şi sfinţi", a cunoscut bine contextul cultural din care provenea filozoful - o ratează, rezumându-se la afirmaţii "de la sine evidente" şi la clişee fără forţă.

 

De asemenea, autorul recenziei sancţionează una dintre etichetele care par să se fi lipit de Cioran iremediabil, şi anume cea de "nihilist". "Să-l consideri nihilist pe acest om este un act de subestimare. Or, el îl depăşeşte chiar şi pe Herodot - care ne instruieşte în Istoriile sale să nu mai spunem nimănui că este fericit, până ce el nu va muri - prin declaraţiile sale despre natura punitivă (sau criminală) a existenţelor noastre", consideră jurnalistul de la "The National". Ba mai mult, propagarea numelui lui Cioran ca piesă a unei sfinte treimi, alături de Schopenhauer şi Nietzsche - fără a trece de prea multe ori de limitele acestei comparaţii obsesive -, ar fi fundamental dăunător, reducându-l pe Cioran la un aparat conceptual depăşit. "În filozofie, nihiliştii sceptici au pierdut", ori autorul "Neajunsului de a te fi născut" are mult mai multe de oferit, dacă ar fi citit şi interpretat din mai multe perspective. "Cioran a ajuns să fie perceput ca un soi de curiozitate, posesorul unui stil desăvârşit şi plăcut de prozator, dar fără altceva de oferit lumii noastre moderne, sănătoase, umanizate, aflate mereu în căutarea dreptăţii şi angrenate în mecanisme tranzacţionale", regretă Munson. În locul acestui portret conformist, autorul recenziei crede că Cioran ar fi meritat o analiză nouă, care să accentueze forţa cu care filozoful stabilit mai târziu la Paris a criticat normele aşezate ale societăţii europene, situându-se totodată în afara filozofiei - prin stil, metodă, referinţe -, dar şi înăuntrul ei, dar şi importanţa unei metode prin care experienţele la persoana întâi sunt folosite pentru derivarea unor teorii.