Au asteptat opt ani pentru a-si vedea implinit un vis: escaladarea Carstensz Pyramid, unul dintre cele mai rivnite virfuri printre montaniarzi. Au platit insa un pret mare: patru zile de sechestru sub comanda unui lider papuas cautat de serviciile secrete indoneziene, apoi mai multe zile fara hrana si peste 48 de ore perecute intr-un container din preajma celei mai mari mine de aur de pe glob asteptind salvarea miraculoasa.
Titus, spaima serviciilor secrete indoneziene, a dat
anunt ca prin teritoriul lui nu se trece fara
10.000 de dolari
David Neacsu (47 de ani), Marian Curculescu (52) si Razvan Mirea (37) sint trei alpinisti romani care au facut de citeva ori inconjurul lumii impreuna.
Publicitate
Fie pentru a urca cei mai inalti munti, fie pentru a ajunge in cele mai exotice locuri. Din Alaska in Oceania, din Kamceatka in Uganda sau din Patagonia in Kilimanjaro. Cu totul, contabilizeaza David Neacsu, liderul echipei, opt expeditii. "Noua", il corecteaza Razvan Mirea. Ce mai conteaza!...
Ultima aventura a celor trei bucuresteni s-a terminat cu peripetii, luna trecuta, dupa ce s-au intors din Papua Indoneziana, din Pacific. Au plecat sa cucereasca unul dintre virfurile incluse in Seven Summit, un soi de Mare Slem al alpinistilor din toata lumea: Carstensz Pyramid sau Puncak Jaya, cum ii spun localnicii. Ar fi plecat mai demult, dar le-au stat in cale distanta, banii si mai ales conflictul dintre rebelii papuasi si autoritatile indoneziene, care a durat zece ani si care a facut zona inaccesibila. Nici dupa incheierea ostilitatilor locul nu a devenit mai pasnic, mai ales pentru venetici. Totusi, se eliberau permise de intrare si acces la munte pentru alpinisti. Suficient temei pentru Neacsu, Curculescu si Mirea sa ia legatura cu un touroperator local si sa plece la drum pe 23 octombrie. Organizarea expeditiei, cu tot calvarul birocratic, adica documentare, telefoane, e-mailuri, faxuri, cereri, aprobari, vize s.a.m.d, le-a luat un an. S-au intors in tara pe 21 a lunii trecute. Suficient timp insa pentru a trai momente smulse parca din "Indiana Jones".
Despre toate acestea ne-a povestit, in exclusivitate pentru Cotidianul, David Neacsu. Ne-am vazut "la locul sau de munca", adica in biroul eclecticului sau magazin Himalya, din centrul Bucurestiului. Liderul expeditiei romanesti recunoaste ca tot ce a trait pentru a ajunge pe Puncak Jaya l-a marcat mai tare decit orice alta expeditie anterioara: Everest, Mont Blanc, Aconcagua sau McKinley, pentru a aminti citeva dintre realizarile cuprinse in biografia sa de alpinist.
"Muntele a fost introdus in Seven Summit ca al optulea munte de catre Reynold Mesner, cel mai bun alpinist al omenirii, si recomandat de el ca unul dintre cei mai dificili si mai interesanti. Aflind noi de treaba asta, acum vreo opt ani, ne-am decis sa ajungem si acolo. Asa ca anul acesta am angajat o firma indoneziana din Timika, orasul de baza din sudul insulei, in Irian Jaya/Papua Indoneziana, de unde se pleca spre virf.
Permisele de intrare si de iesire din Papua se obtin de la serviciile secrete indoneziene. Oricum, zona este inca restrictionata. Pe noi ne-a costat 7.200 de dolari de caciula. Sint patru-cinci agentii in lume care organizeaza astfel de expeditii, dar ginditi-va ca urmatorul pret era de 12 mii, urmatorul de 16 mii si ultimul era de 18 mii de dolari. Am ales oferta cea mai ieftina. Ginditi-va ca toata expeditia se desfasoara pe teritoriul triburilor taietoare de capete, vestitii canibali, care in 1964 s-a zis ca au fost civilizati. De unde? Si acum se mai practica taierea de capete, canibalismul, in Papua. Programul nostru s-a schimbat din capul locului fata de ce stiam noi din corespondenta cu agentia din Timika. Nu ne-a mai luat elicopter, asa cum ne fusese intelegerea, din cauza vremii, asa ni s-a spus, dar de fapt era din cauza costurilor. Acolo o ora de zbor cu elicopterul costa 6.000 de dolari.
Am avut doi insotitori: unul era ghid si unul interpret, stia engleza si limba papuasa. Au fost doi baieti mult mai saraci cu duhul si mult mai putin pregatiti decit noi pentru ce urmam sa facem. Credeam ca sint foarte buni, dar totul a fost o vrajeala. Indonezianul cu care am vorbit voia bani, nu performanta.
La papuasi
In Timika am ajuns la prinz. A doua zi dimineata, la sase, urma sa plecam. Ne-am dus, ne-am luat alimente si am plecat din Timika spre satul Ilaga, un sat care are cumva statutul de capitala neoficiala a papuasilor. Cind am ajuns acolo, a inceput aventura... Am fost dusi la sectia de politie ca sa prezentam permisele. Ne-au tinut vreo doua-trei ore. Politistii, care nu aveau uniforme, erau tot papuasi. De fapt, era un fel de "Sfatul batrinilor", noi in fata si ei care ne judecau. "Ce cautati aici?" ne-au intrebat. "Pai, uite, avem permise si vrem sa urcam pe muntele ala." "De ce?" "Pai daca am platit pentru asta, ce ne mai intrebati?" Stateau dezbracati, in sulile goale, si ne interogau pe noi... (ride). "Cum ati ajuns aici?", au intrebat. "Cu avionul." "De unde?" "De la Jakarta", ca asta stiau. Am incercat sa le spun de Kuala Lumpur, de Bangkok. Nimic. La un moment dat m-am pus sa le desenez ca la niste copii unde e tara lor si unde e tara mea. Si nu intelegeau de ce tara lor e pe o chestie rotunda si tara mea e pe alta chestie rotunda. Ei nu stiau ca pamintul e rotund, ma intelegeti? Ei stiau ca pamintul e plat. In fine, am fost obligati sa stam in Ilaga, intr-o dracie de casa, patru zile. Insa nu stiam de ce se tot sfatuiau intre ei insotitorii nostri cind le spuneam sa mergem la munte. Ne-au spus ca mai trebuie sa trecem pe la Titus, pe la "domnul Titus", ca sa ii dam o scrisoare de la un prieten de-ai lui de pe o alta insula. Si ne-au dus intr-un alt sat, in Pinapa, unde ne astepta primarul. Ne-a primit pe un bolovan in fata satului.
Marele Titus
In Pinapa ne-au dus intr-o cabanuta si ne-au tinut acolo doua zile. Doua zile si doua nopti. Ne faceam griji, dar voiam sa si plecam. Si riscam sa pierdem avioanele de intoarcere. Ne certam cu ghidul pentru ca platisem 21 de mii de dolari si nu puteam iesi de acolo, dar nu aveau legatura prin satelit ca sa poata vorbi cu agentia lor, touroperatorul care organizase expeditia. In fine, ne-au tinut pina a venit Titus. Titus Murib, seful rebelilor papuasi. Avea niste pantaloni scurti jegosi, cu maceta in mina, vai de capul lui... Dupa multe discutii ("Ce cautati aici? De unde sinteti?"), i-am spus ca sintem din Romania. "Unde e Romania?", ne-a inrtebat. "Linga Rusia", i-am spus. Ce dracu era sa ii spun, ca sintem de linga Bulgaria?, si chestia cu Hagi nu tinea acolo... (ride)
Ne-au intrebat de ce sintem acolo, i-am explicat ca sintem alpinisti, ca am mai facut chestia asta in citeva locuri din lume, pe Everest etc. "Everest? Ma pis pe voi, cine e Everest? Mie dati-mi 10.000 de dolari." Cind am auzit, am albit. Se uitau astia la noi trei... Nici sa vorbim romaneste nu ne mai venea, stiam ca el intuieste ca avem bani la noi. Aveam bani, banii nostri. Eu aveam 6.000 de euro si vreo 4.000 de dolari. Ca nu stii cind, ce nevoie ai. Cind am auzit asta cu 10.000 de dolari, i-am spus ghidului sa ii spuna lui Titus ca daca aveam suma asta inchiriam elicopterul, treceam peste satul lor si uitam de ei... La un moment dat, Titus ne-a pus intrebarea: "Voi ati auzit de mine?" Imi venea sa ii spun da, ma, a scris Cotidianul, a scris "Evenimentul zilei" de tine... (ride) Bineinteles ca i-am spus ca nu stim, ca sintem dintr-o tara mica pe partea cealalta a planetei. "Bine", ne spune el, "eu va las pe voi sa treceti pentru ca sinteti primii romani care ati ajuns aici, dar sa anuntati toata lumea (nu stia care lume, dar ne cerea sa o anuntam) ca trecerea prin sat costa 10.000 de dolari de acum". Ei, am dat pe blogurile alpinistilor straini ca Titus Murib cere 10.000 de dolari taxa de tranzit prin Pinapa. In fine, glumesc. Pina la urma, dupa doua zile de negocieri, i-am dat 1.600 de dolari in rupii. Atit avea ghidul la el. Umpluse masa cu rupii. Ramasese ca a doua zi la sapte dimineata sa plecam. Am plecat la unu, ca la ei timpul nu exista.
Nu va spusesem ca ne-au dezbracat cu pretexul de a ne cauta de arme. Era ca un fel de protocol, sa nu avem arme cu care sa ii facem ceva lui Titus... A fost momentul cel mai critic. Stateau cu maceta pe masa. Am apucat sa ascund banii in gluga si nu mi i-au gasit. Asta a fost norocul meu, ca era seara si nu au vazut. Cind ne-au zis sa ne dezbracam si sa scoatem tot ce avem in rucsaci, era sa fac pe mine.
Din ce ne-a zis ghidul nostru, am realizat ca astia taie capetele. Cind am plecat, porterii luasera bagajele. Iese Titus si le spune in limba lor (am aflat mai incolo, de la ghid): "Ba, daca furati ceva de la astia, va tai capul". Le-a zis la porteri. Si am intrebat: "Ce inseamna asta? ca "Ba, te bat, te omor?"", l-am intrebat pe ghid. Cica nu. Asa e la ei, iti taie capul daca faci prostii, e regula. Nu ne-au furat nimic, in schimb ne-au mincat din mincare si am ramas fara haleala dupa patru zile.
Pe Puncak Jaya
In sfirsit ne-am vazut plecati. Problema a fost ca, desi aveam nevoie de doar sase porteri care sa ne ajute la bagaje, Titus ne-a bagat pe git 20. Deci, pe linga cei 1.600 de dolari pe care i-a primit, a trebuit sa mai platim, timp de opt zile, cu 35 de dolari pe zi, 20 de porteri. Mai mult decit in Everest, unde un serpar costa 10 dolari pe zi. Asa ca in total ne-a costat 5.600 de dolari. Diferenta de 4.000 de dolari urma sa o dam sefului porterilor cind coboram de pe munte si ajungeam in Timika.
Mergeam pe un platou intre 3.000 si 4.000 de metri si cel mai mult am mers sase ore pe zi, ca porterii nu rezistau mai mult. Nu am putut sa ii convingem nici pe bani. In plus, ploua 12 ore pe zi. Dupa opt zile am trecut prin pasul New Zeeland, un loc superb, cu lacuri. In ziua a opta ajungem la baza muntelui care, cind l-am vazut, am spus ca e cel mai frumos munte din lume. Si credeti-ma, am vazut multi munti pe lumea asta, pe aproape toate continentele. Dar nu am vazut munte mai frumos ca asta, ceva spectaculos. Seamana cu Piatra Craiului, numai ca e mai adunat si are o stinca verticala, superba. Sa vezi peretele de 6-700 de metri; cu verticalele astea si cu fisurile astea iti dadeai seama ca e un munte grandios.
Ajungem in tabara de baza unde am dat de trei englezi si un austriac, cu care m-am imprietenit, ca eu si el eram singurii care fumam in toata tabara. Solidaritate de viciati. Am facut o recunoastere de traseu si a doua zi dimineata la patru am plecat in traseu spre Puncak Jaya, cum ii spun papuasii (inseamna un fel de "pasare a tipatului", ceva de genul asta). Carstensz Pyramid e numele dat de prima expeditie de alpinisti care au urcat acolo, in 1960. La sase fix am intrat in perete. Bafta mea si poate nesansa colegilor mei a fost ca in noaptea aceea a si nins. Le-am spus ca, indiferent ce se intimpla, urc in ziua aceea. Colegii mei s-au oprit la jumatatea drumului. Catararea pe stinca presupune aderenta si in conditiile acelea, cu zapada, era un risc pentru ca nu aveam scule de iarna. Dar m-am dus. La ora noua (dimineata - n.a.) eram pe virf . In momentul in care am intrat in perte nu m-am mai uitat in spate la colegii mei, stiam ca vin. Abia cind mai aveam cinci lungimi de coarda pina la virf m-am uitat inapoi si vazusem ca s-au intors. Si am ajuns pe creasta. Credeti-ma, rareori mi-a fost dat sa vad atita perfectiune ca la muntele acesta. In spatele meu se vedea jungla si in departare vedeam marea. Am pus aparatul de fotografiat pe automat si am fugit spre obiectiv dinspre virf. Una pesta alta, la ora 13.00 eram intors in tabara. Obosit si infometat. Patru zile am rabdat de foame rau de tot. Cind am sosit in tara eram o umbra, am slabit vreo zece kilograme. Am si stat o saptamina la spital, la recuperare, mi-a fost foarte rau. Si stresul de la nenorocitii aia de papuasi si-a spus cuvintul. Colegii s-au intors din cauza zapezii si au spus ca mai bine sa nu riste si ca urca a doua zi. Ceea ce s-a si intimplat. A doua zi, vremea a fost mult mai buna. S-au intors pe la 13.00 si la ora 15.00 am strins echipamentele si am plecat. Curios, ghizii nostri au renuntat la echipamente, la corturi, la tot. Voiau sa scape, erau foarte obositi. Traseul pe care l-am parcurs pina la baza muntelui e extrem de dur. Mai tirziu ni s-a spus ca sintem printre putinii zece oameni care au facut drumul de la Ilaga pe jos.
Blocati linga mina de aur
Nu stiam cum se va intimpla cu coborirea. Oricum, in afara de drumul pe care am venit din Ilaga, nu exista alt traseu decit unul care trece printr-o mina. De unde avion? De unde bani? Si nu aveam nici un chef sa dam iar ochii cu Titus... Asa ca am mers spre mina, nu aveam ce face. Ajunsi la mina, am stat doua zile ascunsi, la marginea ei, invatati de cei doi ghizi sa asteptam pina vine cineva sa ne ia. Ei, acel cineva nu a mai venit, iar ghizii au disparut. Noi aveam un permis de trecere prin mina, dar bineinteles ca nu era de nici un folos.
Mai toate trecerile prin mina se fac ilegal, pe bani. Cum? Platesti oamenii care se ocupa de securitate. Mina, fiind cea mai mare din lume, are mai multe unitati. Politie, security, brigada mobila etc. E ceva de pe alta planeta. Ei, dupa doua zile de stres, a venit securitatea minei si a inceput sa ne spuna sa nu ne facem probleme ca ne costa doar 700 de dolari de caciula... Le-am spus sa ia legatura cu partenerul nostru, cel care a organizat expeditia. O alta trupa ne-a cerut mai mult, altii ne-au spus sa ne intoarcem ca nu putem trece, sa mergem inapoi prin Ilaga. Asta ar fi insemnat moarte curata, va spun, daca nu muream pe drum, ne omora Titus pentru ca nu ii dadeam banii, cei 4.000 de dolari. Ei, in ultima noapte m-am sfatuit cu Marian Curculescu si i-am spus ca facem pe dracu in patru sa ne aresteze, sa ne ia de acolo ca sa scapam. Eram la 4.000 de metri, nemincati, uzi fleasca, intr-un container jegos. Voiam sa ma aresteze. A treia zi in zori, la cinci dimineata, am iesit din container ca sa ne predam. Eu m-am dat bolnav, ca as avea endem pulmonar, ca sa nu trebuiasca sa ma duca la medic, la analize. Peste vreo trei ore vine un jeep, opreste linga container si intreaba care e David. Eu mi-am zis ca sigur e politia si ne ia. Intre timp insa, colegii mei ajunsesera in mina si au reusit sa dea telefon in tara la o colega careia au apucat sa spuna ca sintem la mina. Noi nu mai aveam semnal la telefoanele mobile. Colega noastra stia toata povestea, bucataria din spatele expeditiei, asa ca au sunat-o si i-au spus: "Dora, ia legatura cu Ministerul de Externe, cu Jakarta. Avem probleme la mina". Colega noastra de la Bucuresti stia care e problema cu mina. A luat legatura cu Ambasada Romaniei din Jakarta. Domnul ambasador Iancu nu a putut face mare lucru, neavind relatii la mina americana, in schimb e prieten cu ambasadorul SUA din Jakarta. El a luat legatura cu mina ca sa fim ajutati. Tot ce s-a intimplat am aflat abia cind am ajuns acasa.
Am fost dusi la conducerea minei, unde am primit de mincare, ceai, cafea... Si acolo era un domn inalt, un neozeelandez, Quality Manager. Ne-a intrebat de unde sintem. I-am spus ca din Romania. Vazindu-l mai bine facut l-am intrebat daca a facut rugby. "Da, am facut rugby, am avut si un coleg roman care juca la noi in echipa, unul Radu...", imi spune. "Stanescu?" il intreb. "Da!". Radu Stanescu fusese colegul meu de banca. Va dati seama ca nu putea exista un moment mai fericit... Am coborit, am ajuns in Tembarapura, un oras inchis unde e sediul minei, si de acolo ne-am intors la Timika.
Aveam avion a doua zi la 11 dimineata. Pe la sapte insa bate cineva la usa. Era un ofiter al serviciilor secrete indoneziene. Aflasera ca am fost la papuasi si ne-am intilnit cu Titus. Asta cica era capul rautatilor, din cauza lui, spuneau ei, a izbucnit razboiul civil. Voiau informatii despre el. Sint totusi incredibili: sa te lupti cu un lider de Comuna primitiva in secol 21 e ceva... In fine, la 11 am urcat in avion la Timika si, cu alte noi escale, am ajuns acasa. Povestea asta insa m-a marcat mai mult decit Everestul. Se poate scrie o carte mai mare decit despre Everest..."
Locul diferentelor tectonice, climaterice si etnice
Indonezia are o suprafata de aproape 1.948.700 de kilometri patrati si e formata dintr-un arhipelag de 13.670 de insule, mai bine de 7.000 dintre acestea fiind nelocuite. Fosta colonie olandeza, primeste prima oara denumirea de Indonezia in epoca moderna (1884) de la un geograf german.
Europenii au ajuns in Indonezia in secolul 17, colonia olandeza fiind cea care a controlat economia tarii timp de trei secole, pina la cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Dupa o perioada de ocupatie japoneza (1942-1945), Indonezia isi declara independenta in 1945. Dezvoltarea ei economica a fost in crestere pina in anii '80-'90 datorita exploatarii resurselor naturale si imbunatatirii serviciilor. Cu toate acestea, clasa de mijloc a inceput sa se dezvolte considerabil, dar populatia saraca inca este in numar mare. Indonezia a trecut si printr-o criza economica in 1997, in acelasi timp existind si schimbari majore in politica, in care presedintele Suharto a fost demis dupa ce a condus tara timp de 30 de ani intr-un regim dictatorial. Alegeri democratice au loc incepind cu anul 1999.
Cea mai mare mina de aur din lume
Mina Grasberg, cea mai mare ca suprafata din lume, situata in Tembagapura, exploateaza resurse de aur, cupru, uraniu si argint. Are peste 15.000 de muncitori si ascunde, dupa estimarile specialistilor, cele mai mari zacaminte de aur de pe Terra. Beneficiile economice totale au fost estimate pentru intervalul 1992-2004 la peste 33 de miliarde de dolari. Proprietatea minei este impartita intre citeva companii americane si guvernul indonezian (in proportie de 9%).
Despre zacamintele uriase de aur si cupru de la mina Grasberg cititi mai multe pe www.cotidianul.ro/select
Mama, ce mai minte Neacsu asta! Nu ajunge pe nicaieri, n-are nicio treaba cu urcatul pe munte, dar isi mai face ceva reclama la magazin pe seama ziaristilor creduli. Auzi, Titus canibalul :)))) Nu mai minti aiurea, David!
A! ce bine e sa fi alintat.Ma intreb,cine plateste pentru aceasta calatorie?Un prieten mi-a spus sai las in pace caci intr-o zi acesti romanas vor descoperi Amerca!
Citez: "Ce cautati aici?? ne-au intrebat. ?Pai, uite, avem permise si vrem sa urcam pe muntele ala.? ?De ce?? ?Pai daca am platit pentru asta, ce ne mai intrebati??". Frumoasa abordare! si se mai intreaba de ce erau sa nu se mai intoarca de acolo. Vine europeanul si zice am platit vreau sa trec, intr-un sat de papuasi! Bine ca au scapat intregi, se putea si mai rau.
un articol nemaipomenit.cit de mare si de frumoasa este aceasta lume .felicitari alpinistilor si curajului lor.pacat ca nu putem nu avem posibilitati de a cutreiera lumea departe de salbaticia si rautatea din aceasta romanie .
Domnule Cosmeanu , incredibila aventura dvs ! si frumos pusa in pagina ! oameni care traiesc inca in comuna primitiva iar noi ne batem capul daca si cui trebuie sa-i PSD PDL !!! vorba lui Ungureanu!
Cei din bransa, care-l cunosc pe Neacsu, stiu ca este un mitoman de prima clasa. Daca mai punem la socoteala si bine-cunoscutele exagerari si inflorituri ale ziaristilor, iata ce-a iesit. Pacat ca exista multi oameni care, citind asa ceva, cred prostiile tiparite aici. Domnilor ziaristi, intrebati orice alpinist (nu conteaza daca este experimentat sau incepator) despre ce inseamna escalada unui perete. Nu poti sa pleci in traseu si sa-ti dai seama cand esti aproape de varf ca partenerii nu mai sunt cu tine. Chiar daca nu erau legati in coarda (nu cunosc dificultatile acestui munte, dar daca este asa cum se spune in articol, nu se putea merge fara asigurare), o echipa nu se destrama pe traseu asa, pe sest. Inca o data, nu mai scrieti asemenea aberatii.
orice ar zice niste frustratzi pe aici david e cel mai smeker....a vazut toata lumea de citeva ori, are 2 copii reusiti, are o afacere super, arata excelent la cei 48 de ani ai lui...altii la 48 de ani se gindesc la cimitir iar david umbla prin lumea larga....sa traiesti davide !
Din pacate Domnul Neacsu nu isi tempereaza exagerarile, multe din aspectele tehnice invocate de dansul il tradeaza in fata celor care au habar de ce inseamna muntele. De acord cu Excalibur10. Cunosc detalii de la un participant direct la expeditia condusa de DN pe Kilimanjaro prin 1998-1999. Egoismul si castigul financiar sunt elemente principale in activitatea domnului Neacsu.
Neacsule, voi ati urcat pe munte in bermude? Aloooo, ce munte e ala pe care urci cu ajutorul unor trepte? Sigur nu erati in drum spre vreun mall? De ce nu povestesti cand, intr-o expeditie, ai ramas la baza si i-ai lasat pe altii sa urce, chipurile sa pazesti baza? Fricosule! Mincinosule! Cat te-a costat reclama asta ascunsa? Tot 4.000 cat i-ai dat lui Titus?
oare chestiile alea ale papuasilor sunt pline sau in ele se ascunde doar o "rama" de 5 cm si intrebarea de baza: cand se mananca unii pe altii isi mananca si .....aaaaaa, continutul tecilor. hahahaha
Indonezia nici nu s-a eliberat bine de sub ocupatia Olandei si a Portugaliei si se comporta la randu-i ca o mare putere coloniala. Va mai amintiti de Timorul de Est si masacrele de acolo, acum nu mult timp?
1. de ce a trebuit mentionat numele magazinului unde s-a facut interviul? ce legatura are cu restul articolului?
2. ziaristii se mai si documenteaza cand scriu despre un anume subiect? daca da, atunci as vrea sa stiu ce inseamna SERPAR. scrie ca a costat 10 euro sau dolari.
3. de ce nu exista poza de varf?
4. de ce nu s-au dus direct la sefu minei, si au stat pititi atata timp?
5. nu cumva prin art asta neacsu isi motiveaza niste bani bagati in buzunar pe care nu vrea sa-i justifice? ca papuashii nu dau chitante, deh...
6. ne puteti indica o sursa credibila care il citeaza pe Titus ca sursa razboiului civil din indonezia?
in rest numa de bine, domnu ziarist ori te-a impaketat neacsu cu minciunile lui ori ai luat si tu parte la mizerie, contracost.
chiar nu ai vazut ca moshuletzii astia au burta si peste 50 de ani??? daca intrebi oamenii de munte o sa afli cu surprindere ca neacsu nu mai prea poate sa urce nici pana la costila, i se face rau deja de la troitza....
Poate raspunde si neacsu la posturile astea. sau macar ziaristu
Ii prefer oricand pe papuasii in 'sulile goale' si care nu stiu ca pamantul e rotund (sic! a tras nea omu concluzia dupa ce a comunicat intes cu ei) unuia care 'a vazut lumea' dar a ramas la fel de arogant si ignorant. Pacat ca oamenii ca asta au ocazia sa ajunga pe acolo. Selamat jalan!
Cata rautate in comentariile si "opiniile" pe marginea acestui articol... Chiar si cu inerentele stangacii, pe mine ma bucura ca un ziar abordeaza si astfel de subiecte. Cati dintre cititorii de azi asi pot permite colectii de genul "National Geographic", "Geo" sau asemanatoare, ca sa afle ca nu Kosciusko este cel mai inalt munte din zona Australia - Oceania?
Asta in cazul ca a fost atent la orele de geografie din liceu... Orice s-ar fi intamplat acolo in Papua-Noua Guinee, nu cred ca a fost floare la ureche - si nu neaparat din perspectiva unui montaniard. As pleca cu mai multa incredere spre Anapurna, Makalu, McKinley decat spre zone aparent banale si "plate" precum Somalia, Uganda, Semipalatinsk sau Afganistan. Nu credeti? Q.E.D.
O tara intreaga face foame, iar voi ii aratati pe golanii astia care vagabondeaza aiurea. Sper ca intr-o zi sa vina Becali la putere ca sa termine cu derbedeii astia.
marilor alpinisti din Romania care nu vad muntele de prea multa infumurare le doresc sa ajunga in viata lor pe Carstensz. Mai stam de vorba dupa aceea! Expeditia am facut-o pe banii nostri si nu avem de dat socoteala absolut nimanui. Am intalnit in viata mea "garnituri de tren" pline de astfel de oameni vesnic nemultumiti, frustrati si invidiosi pe succesul altora. Pentru cei care vor sa afle mai multe despre aceasta expeditie le stau la dispozitie cu toate detaliile necesare.
Pana acum in Romania am intalnit doar 4 oameni care-si doresc sa urce acest munte, iar ceilalti care zic ca sunt alpinisti nici nu au auzit de el.
Se pare ca in fata calculatorului toti suntem viteji si stim sa discutam despre alpinism si munte! va doresc o seara placuta si poate mai mergeti si voi pe la munte!
Don Neacsu,nu avem cum sa mergem la munte ca nu ne permitem echipament ...si noi nu aveam limbaritza sa fugim dupa sponsorizari.Apropo,stati prost cu sponsorizarile din partea magazinul dvs...JALNIC!!!
ba cacatzi cu ochi! care pula mea e-n pula mea problema voastra ba, ca neacsu s-a dus la munte sa se plimbe? bravo lui frate, bravo lui ca are bani de echipament, limbaritza si un mare magazin de echipament scump pe care il vizitati toti labagii astia care sunteti tari in clantza pe net! mancati pula sculata, la gara cu voi! neacsu nu e cel mai mare alpinist din romania, da nu e nici macar un alpinist complet, dar voi sunteti niste papagali muisti care se ard in basini pe net, ba muistilor, muntele e de la comarnic in sus ba, nu la internet cafe, manca-mi-ati pula de cotetzari de colectie. multa muie!
zi de zi ma bucur din ce in ce mai mult ca am parasit tara. Ca asa e romanu'... daca el moare de foame, de ce sa nu moara si vecinu'?? Rusine celor care au comentat. RUSINE.
Deci romanasii i-au tras in piept cu 4000 de dolari
pe amaratii aia care i-au carat in spate pe munte!
Restul sunt aberatii si minciuni de adormit copii :)
luati aurul si tot ce mai puteti la amaratii aia, ai dracului capitalisti ce sunteti.
domnu' Gabriel, de la Rosia Montana, tot asta vroia sa faca si cu noi? sa ne lase in p--lile goale ca pe amaratul ala?
Adminilor, comentariul 29 e cel mai tare pe un ziar pentru intelectuali pe care l-am vazut vreodata. In legatura cu articolul, felicitari pentru tura, pare a fi fost o chestie de tip Discovery travel foarte interesanta. Cat despre magazinul lui Neacsu, deocamdata ne facem treaba cu el. Desi e scump arata binisor si mai gasesti cate ceva. Cand s-o dezvolta piata o sa aiba si competitori, o sa scada preturile si o sa aduca si marfa mai de top. Pana atunci, cine vrea echipament mai ca lumea e preferabil sa traga o fuga pana la Paris. Dar nu stiu daca iese mai ieftin.
Mda, stilul specific Neacsu David ...! Oricum, felicitari pt iesire ( nu prea se aude In Romania deprea astfel de iesiri asa des ) ! Am auzit multe despre acest faimos alpinist patron la acel faimos magazin ... ! Una calda e ca nenea alpinistu prefera locurile exotice ca sa mai escaladeze si ei cate o papuasa daia ALTFEL DECAT frumoasele patriei ! si bineinteles, expeditii cu cost ridicat... ! Hai sa ne gandim la Mihai Cioroianu - Galiani, Alex Gavan, Horia Colibăşanu, Bogdan Cuibuş care au facut ceva cu adevarat spectaculos si parca fara tam-tam dasta prostesc...
Mda vad ca mesajul lui : ghidu" si lui nr 29 a prins la publicul care-l lauda pe d-AVID...poate ca toti sunt ca el!!!am trecut pe la magazinul faimos intr-o zi si am asistat la niste strigate pe-acolo de toata frumusetea...fff poetice din partea unui alpinist numit d-AVID!
Mie imi plac "bermudele" lu' Titus. Si faptul ca are si fes.
Bah, la dracu cu "Titus", cine dracu a mai vazut "bosiman" d'asta cu nume roman?! Titus Aurelius Marcus 10 miarus era numele complet?!
Ce parinti culti si cu gandul la batrana Ieuropa a avut si nen'tu "Titus" bah!
MINCIUNI-iarasi "d-le" Neacsu?
Din pacate oamenii obisnuiti va cred.Alpinistii rad.Asa ar trebui sa facem toti.
1) daca e asa cum spuneti MAE ar trebui sa se sesizeze,doar apara drepturile romanilor.
2) au mai fost romani in Papua si nu au patit nimic,dar probabil ca nu au simt artistic si nu vor sa se laude cu mai mult decat a fost.
3) cred ca sponsorii va dau bani si fara aceste minciuni,ati "muncit"mult pentru imagine.
4) CONCLUZIA:MITOMAN.
5) oameni buni,lasati-l in pace,nu sunteti in stare sa-l demascati,doar suntem romani :cainii latra ursul trece.DIN PACATE.
Mergi mai departe David si nu baga in seama invidiosii care nu sunt interesati decat de "performanta si perfectiune" si nu de altceva.
Atat pot ei !
Si nu se vor schimba niciodata !
Eu cred ca e o chestie de obisnuinta in a "inflori" anumite aspecte legate de o astfel de aventura,altfel n-ar avea priza la public.Sa fim seriosi, o expeditie la capatul lumii,chiar daca se dovedeste a fi nereusita,tot trebuie sa fie pictata in nuante pozitive si cu multe picanterii care poate pentru noi par frapante,dar la fata locului se dovedesc a fi niste banalitati ordinare...
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach.
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci.
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public.
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K.
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu.
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european.
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia.
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".