Home » Arte & Popcult » Film » Ce se întâmplă după ce o fată trimite trei etichete şi câştigă

Ce se întâmplă după ce o fată trimite trei etichete şi câştigă

26 Mar 2009 Alexandra Olivotto | 0 comentarii | 1441 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Debutantul în lungmetraj Radu Jude reuşeşte un perfect „limbaj de familie“, cu toată tensiunea şi drama pe care le presupune acesta, în „Cea mai fericită fată din lume“.
 
Andreea Bosneag, victima perfecta din centrul Bucurestiului
Andreea Bosneag, victima perfecta din centrul Bucurestiului
Când priveşti filmele regizorilor din noul val, prima impresie este că fiecare are o ureche specializată pentru un anume tip de limbaj. Deocamdată, monopolul lui Cristi Puiu este cel al urbei agitate, violente şi mereu pe fugă; cel al lui Porumboiu vizează relaţiile umane din provincie, cu o anume lentoare în ele, asupra căreia cineastul zăboveşte şi el îndelung, ajungând încet-încet la motivaţiile ascunse la rădăcină.
 
Odată cu intrarea pe ecrane a filmului lui Radu Jude, „Cea mai fericită fată din lume“ - care a putut fi vizionat în premieră în România la Festivalul B-EST -, cinemaul românesc capătă o voce căreia i se simţea lipsa în peisaj: una care poate transpune în film toate modulaţiile limbajului de familie. Scenariul lui Radu Jude şi al Augustinei Stanciu are un dublu merit, beneficiind deopotrivă de nuanţe şi de comprimare. Îşi stabileşte de la bun început principiile unei dictaturi patriarhale, în care tatăl ţine sub călcâi mama şi fiica prin intermediul unei subminări fără răgaz, şi duce această situaţie până la ultimele consecinţe, studiindu-i efectele cu o minuţiozitate de ceasornicar, pe de-o parte, şi agravându-le până în pragul anihilării familiei, pe de alta.
 
90% din acţiune se petrece în Piaţa Universităţii. Acolo trebuie să ajungă Delia Frăţilă (Andreea Boşneag), acompaniată de părinţii ei (Vasile Muraru şi Violeta Haret), pentru a filma un spot publicitar. Ea a câştigat o maşină la un concurs de tipul „Trimiteţi trei etichete“ şi are de filmat un testimonial. Numai că nimic nu merge conform programului şi ziua de filmări se transformă treptat într-o ordalie în toată regula; regizorul (acelaşi Şerban Pavlu din „Alexandra“) este o veritabilă cutie de rezonanţă a presiunii puse pe el de reprezentanţii agenţiei de publicitate şi explodează la intervale regulate.
 
Creativii sunt şi ei nişte diavoli puşi pe repeat şi acţionaţi de cuvinte-cheie dintr-un jargon dureros pentru auz. De parcă toate acestea nu i-ar fi suficiente Deliei, başca textul pe care îl repetă, dublele şi sucul pe care îl ingurgitează non-stop, părinţii ei au propriile planuri referitoare la maşină şi orchestrează o adevărată şarjă psihologică pentru a o convinge să cadă de acord cu ei. Şantaj emoţional până la limita de jos, trădare, manipulare, violenţă verbală, abuz pe fast forward, control prin subminarea încrederii, argumente care par raţionale, dar au la bază o ditamai încărcătură afectivă, tehnici discursive parşive, până şi tocmeală; toate acestea fac ca filmul lui Jude să fie unul de război. Purtat pe terenul unei familii nucleare.
 
Ritmul intern al peliculei este dictat de un dialog între abuzurile al căror epicentru e Delia, iar faptul că lungmetrajul despre oameni din provincie a fost filmat în centrul Bucureştiului, unde oamenii - nu sunt figuranţi - au furnicat ca de obicei, amplifică sentimentul de claustrofobie, de altfel alimentat de imagini realizate de Marius Panduru în spaţii înguste (un trailer, o toaletă).
 
Primii care dau gustul acestui exerciţiu în ale umilinţei pe două fronturi sunt echipa de filmare, regizorul, creativii, aceiaşi care, prin avansurile şi glumele lor porcoase, o fac pe Delia să se simtă şi mai alienată, dar supliciul care urmează depăşeşte cu mult prologul şi livrează un climax cutremurător. Jocul rezervat al Andreei Boşneag garantează identificarea cu personajul, susţinută şi de faptul că regizorul nu se bagă în sufletul personajului, preferând s-o filmeze mai de la distanţă, de la talie/umeri, şi acordându-i puţine close-up-uri; simţi că respiri abia când ea fumează o ţigară. Părinţii Deliei sunt interpretaţi impecabil de Muraru şi de Haret, care devoalează mecanica patologică a acestei familii cu un suspans demn de un film poliţist. Acesta din urmă este augmentat de faptul că Jude alege să arate dublele trase, să lase spectatorul să audă textul şi comentariile regizorului şi ale creativilor, până pleacă din sală ştiindu-le pe de rost.
 
Ora de biologie
Andreea Boşneag, elevă la Liceul „George Coşbuc“, a dat destule probe pentru a obţine rolul principal din „Cea mai fericită fată din lume“, cu care debutează în lungmetraj: întâi a interpretat o scenă de una singură, apoi cu Vasile Muraru şi Violeta Haret. A aflat că a obţinut rolul în luna mai, în mijlocul orei de biologie. „A sunat telefonul, am răspuns pe sub bancă şi am fost foarte-foarte surprinsă, nici nu ştiam ce să fac. N-am spus nimic în ziua aia, la nimeni. Abia a doua zi le-am spus prietenilor şi directoarei“, a povestit Andreea Boşneag.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FILM
 
CELE MAI