Home » Arte & Popcult » Ce a căutat ondiolina la Rokolectiv

Ce a căutat ondiolina la Rokolectiv

14 Apr 2008 Andra Matzal | 0 comentarii | 2256 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Mira Calix n-a mai ajuns la festival, dar Daedelus şi Jack Perrey au compensat, performînd peste aşteptări, în ciuda problemelor de sonorizare. Pe scurt, cea mai reuşită ediţie a Rokolectivului de pînă acum.
 
Grupul german Khan of Finland featuring dansatorul roman Paul Duncă
Vineri, sîmbătă şi duminică, Bucureştiul a avut parte de o doză masivă de muzică electronică extrem de colorată: de la „comandoul“ Underground Resistance, care a militat pe scena clubului Session pentru libertatea de expresie, pînă la norvegieni în costume mongoleze şi la demonstraţii de muzică electronică dinaintea inventării computerului, făcute de Jean Jacques Perrey.

Toate acestea în cadrul Festivalului Rokolectiv, ajuns la cea de-a treia ediţie, fără îndoială şi cea mai reuşită de pînă acum. Chiar dacă cele trei zile au fost gîndite în jurul ideii de „Playground“, atît pentru muzicieni, cît şi pentru artişti vizuali, aceştia din urmă au fost destul de slab reprezentaţi, lipsă compensată însă de oferta foarte eclectică în ceea ce priveşte sound-ul, din care n-au lipsit muzica techno, electro cabaretul, electropopul, jazzul&co.

Clubul Session, a cărui intrare seamănă mai degrabă cu un cămin cultural, a fost spaţiul în care s-au desfăşurat primele două zile de Rokolectiv. Vineri seara a adus pe scenă artişti din Spania, Polonia, Germania, Franţa, SUA şi România, cu stiluri foarte diferite. Dacă de încălzire s-au ocupat artista poloneză An on Bast şi Pantha du Prince, DJ-ul german cu aer dandy şi eşarfă albă de mătase, grupul francez Dat Politics a fost pe postul de comutator.

Arătînd „de parcă ar fi fost de la second-hand“, cum spunea cineva din public, cei trei francezi s-au jucat de-a „muzica concretă“, folosind falseturi, distorsiuni, microfonii, transformîndu-le într-un sound care a electrizat publicul. Numai bine cît să le facă loc veteranilor într-ale technoului care începea să se audă în suburbiile Detroitului în anii ’80.

Dotaţi cu cagule şi mesaje puternic militante, cu ritmuri tribale sau, dimpotrivă, cu inserte de Kraftwerk, şi cu un MC care a arătat de unde a pornit această tradiţie în muzica electronică, „dezertorii interstelari“ de la Underground Resistance - titlul albumului lor din 1998 - au asigurat unul dintre cele mai energizante performance-uri din acest Rokolectiv.

„Comandantul“ Mike Banks şi-a luat şi mai în serios rolul de maestru de ceremonii, asigurîndu-se că următorul nume din line-up, DJ-ul român The Model, are parte de un intro ca la carte.

Cea de-a doua zi a semănat mai degrabă cu o seară aproape obişnuită de party, alimentată cu muzică produsă în nordul continentului, mai precis în Norvegia. Îmbrăcaţi în costume inspirate de civilizaţia mongolă, cei trei de la Mungolian Jet Set au urcat imperturbabili pe scena de la Session şi la fel au rămas pe toată durata concertului lor, jucîndu-se cu ritmurile de jazz şi cu aşteptările publicului.

Deşi muzica lor merge într-o zonă mai greu digerabilă într-un club, cei trei artişti au fost punctul forte al celei de-a doua seri de Rokolectiv, urmat de o sesiune de electropop de care s-au ocupat conaţionalii lor, grupul Elektrofant şi Bjorn Torske. Dacă membrii celui dintîi şi-au achitat mai mult decît onorabil rolul de entertaineri, unul dintre ei coborînd în public să danseze, Bjorn Torske a avut toate şansele să alimenteze clişeele despre răceala şi blazarea nordicilor.

După cele două zile de party de la Session, Rokolectivul s-a mutat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), unde toată lumea a venit în haine de duminică să-i vadă pe headlinerii evenimentului: Mira Calix, Daedelus şi Jean Jacques Perrey. Spre dezamăgirea multora, afişele de la intrare anunţau că Mira Calix, din motive de sănătate, nu va mai veni.

Dar, odată trecuţi de scannere, detectoare şi paznici vigilenţi, cei veniţi la MNAC au avut parte de două dintre cele mai reuşite concerte de muzică electronică derulate la Bucureşti. Sillyconductor, percuţie made in Romania, şi Planningtorock, o artistă din Marea Britanie care a arătat ce înseamnă muzică şi proiecţii „do it yourself“ într-un performance original, au fost urmaţi de berlinezii de la Khan of Finland, care, deşi nemulţumiţi de sonorizare, au avut grijă să incite publicul printr-o combinaţie de electro şi cabaret. Invitatul lor special, dansatorul Paul Duncă, a urcat pe scenă pentru ultima piesă a grupului, echipat cu salopetă, genunchiere şi nişte urechi de iepure uriaşe, numai bune pentru un dans provocator.

Însă punctul culminant al serii şi al întregului festival i-a revenit lui Daedelus, producătorul american care a reuşit performanţa de a fi chemat la bis. Îmbrăcat în redingotă cărămizie, cu favoriţi, un personaj care împrumuta ceva din Micul Prinţ şi deopotrivă din Mozart, Daedelus a avut un concert greu de descris şi de catalogat.

Pentru că ceea ce a oferit publicului, cu samplerele şi software-urile lui, nu a fost un gen anume, ci mai degrabă o interpretare proprie a multor momente din istoria muzicii, de la Aphex Twin la Portishead şi Nirvana. Ba mai mult, Daedelus a demonstrat că este un muzician foarte democrat, rugîndu-i pe cei din public să-şi exprime plăcerea sau, dimpotrivă, nemulţumirea. Rezultatul a fost că, oricît de împărţite ar fi fost gusturile celor veniţi la Rokolectiv, majoritatea l-au rezumat pe Daedelus ca fiind „genial“.

Cel care a încheiat weekendul electro a fost personajul care în urmă cu foarte multă vreme inventa ondiolina, unul dintre precursorii sintetizatorului. În vîrstă de 79 de ani, Jean Jacques Perrey a urcat pe scenă alături de David Chazam şi de instrumentul care a folosit la popularizarea muzicii electronice din era precomputere, dar care, din păcate, nu a funcţionat decît pentru o piesă.

Însă nici acest inconvenient şi nici problemele de sonorizare nu i-au împiedicat pe Perrey, îmbrăcat în costum auriu, şi pe partenerul său să facă o demonstraţie de retro electro. Piesele lor, cu un aer de cutie muzicală, dar updatate de Chazam, nu au funcţionat numai ca obiecte de muzeu, fiind primite foarte bine de către public, iar Perrey a reuşit să-i facă pe oameni să danseze pe aceeaşi piesă care îl fascinase pe Salvador Dali la jumătatea secolului trecut.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI