Login Inregistrare ca membru
Joi, 24 Mai 2012, 11:11
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Recompensat de Cotroceni
Cătălin Avramescu-Agitatul se dă de Princeton
Teoreticianul Cotrocenilor şi analistul de serviciu al preşedintelui Traian Băsescu visează o carieră internaţională. Pentru atingerea scopului, doctorul în canibalism şi-a tipărit aiuritoarea lucrare pe banii ICR pentru a o difuza la Universitatea din Princeton. Distracţia „canibalului” a costat ICR 7.000 de euro.
Mai mult, a plusat șeful Cancelariei Prezidențiale, aceste “conștiențe individuale să participe la viața publică și politică doar un singur mandat”! Desființarea partidelor politice nu reprezinta, în viziunea consilierului președintelui României, o măsură cât se poate de evidentă pentru instaurarea unui regim politic autoritar.
Nici gând! Domnul Avramescu - un partizan declarat al dictaturii generalului chilian Augusto Pinochet și al regimurilor prezidențiale actuale din America de Sud - și-a făcut un titlu de glorie din colportarea unor astfel de aberații, azi înjumătățirea Parlament, mâine desființarea partidelor politice, desigur, toate numai și numai în interesul cetățeanului.
Același domn Avramescu scria halucinant, pe 9 martie 2010, într-un editorial în „Bursa”, despre destituirea lui Marius Oprea din fruntea Institutului pentru Investigarea și Cercetarea Crimelor Comunismului: ”(...) Un apropiat al conducerii PNL protestează că a fost înlocuit de la conducerea unui institut şi spune că decizia oficială este «stalinistă».
Un drum la bibliotecă, indispensabil oricărui cercetător, i-ar fi arătat că stalinismul lucra după reguli cu totul şi cu totul diferite... David Riazanov a fost directorul Institutului Marx-Engels din Moscova. În această calitate a avut o activitate remarcabilă, fiind cel care a editat, în premieră, «Dialectica naturii» şi «Ideologia germană».
Când I.V. Stalin, secretarul general al partidului, s-a săturat de el, în 1931, l-a trimis pur şi simplu în exil intern şi apoi în lagăr, la Saratov, unde a fost executat, în 1938”. Cu alte cuvinte, ne spune Cătălin Avramescu, Marius Oprea să zică merci că a fost doar dat afară și că nu a fost exilat, băgat în lagăr și împușcat în cap.
Că o asemenea ”conștiență individuală” ca domnul Avramescu este consilier al lui Traian Băsescu, asta nu mai miră pe nimeni. Totuși, e foarte interesant să vedem cine e și ce învârte, în realitate, acest consilier al președintelui României.
Cătălin Avramescu a fost angajat la Administrația Prezidențială în ianuarie 2008, pe post de consilier de stat la Cancelaria președintelui, după încercarea eșuată a lui Traian Băsescu de a-l impune în Consiliul de Administrație al TVR. Atunci, în vara lui 2007, Avramescu s-a prezentat la audierile din Parlament în sandale și în bermude, iar răspunsurile sale impertinente și sfidătoare au avut darul de a-i irita pe membrii Comisiilor de cultură, arte și mijloace de informare în masă.
Acest straniu personaj declara tot în acea perioadă, într-o emisiune la Realitatea TV, că nu a plătit în viața lui nici o factură, că adoră să se trezească târziu, după prânz, că-i plac pisicile și că el, în general, e un răsfățat. Pe blogul personal Avramescu scrie despre filmul său preferat: ”Movies: Batman II. What else?” (trad. Filme: Batman II. Ce altceva?).
Este specialist în canibalism (a scris vreo două cărțulii pe tema asta) și și-a atras furia opiniei publice atunci când la doar trei zile de la aderarea oficială a României la UE, în ianuarie 2007, a scris într-un editorial că e imperios necesar ca România să iasă din UE, iar mai târziu în același an - când a fost suspendat din funcție Traian Băsescu - a declarat în scris, tot într-un editorial, că parlamentarii români sunt fasciști.
În august 2008, atunci când Avramescu și Sever Voinescu își anunțau (oficial) înrolarea în PDL, un alt intelectual prezidențial, Vladimir Tismăneanu, își declara într-un editorial admirația totală față de politicianul/filozof Cătălin Avramescu: ”Cătălin Avramescu este nu numai un fin analist politic, ci şi un filosof de anvergură internaţională. Cartea sa «Filosoful crud» va apărea în curând în traducere americană la Princeton University Press. Va fi astfel primul politician/filosof politic român cu o carte apărută la o editură de un asemenea prestigiu”.
Ultimele două fraze ale domnului Tismăneanu sunt atât de amuzante! Probabil domnul Tismăneanu nu știe (?!) că distinsul politician/filosof din Mizil a primit de la ICR-ul condus de bunul lor prieten H.-R. Patapievici, prin programul TPS (Translation and Publication Support), suma de 7.000 euro, pentru traducerea și publicarea în limba engleză a cărții ”Filozoful crud: O istorie a canibalismului”, la editura Princeton University Press.
Bref, statul român (da, statul român, căci Institutul Cultural Român este o instituție bugetară, aflată sub înaltul patronaj al președintelui României) a scos din buzunar 7.000 de euro pentru publicarea ”operei” consilierului de stat Cătălin Avramescu, la editura Princeton University Press. 7.000 de euro din bugetul ICR cheltuiți pentru ca unul din corifeii președintelui Traian Băsescu să se poată lăuda că Princeton University Press ”i-a scos o carte”.
Cătălin Avramescu - consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, urmașul doamnei Udrea, la Cancelaria președintelui - a omis să menționeze în declarația de avere din mai 2008 venitul soției. Desigur, unii s-ar putea gândi că soția distinsului filosof în sandale este casnică. Ei bine, nu! Avramescu Adina-Camelia este consilier la CNSAS – Direcţia Investigații. Și mai interesant este faptul că doamna Avramescu a urmat exemplul soțului și, în declarația sa de avere din aprilie 2008, nici domnia sa nu a scris vreun rând despre veniturile jumătății sale.
Adina-Camelia Avramescu lucrează la CNSAS, din aprilie 2008, fiind angajată acolo, la doar două luni după ce soțul, Cătălin Avramescu, a fost numit consilier de stat la Administrația Prezidențială. Pură coincidență, nu-i așa?!
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
11 comentarii
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
POLITIC
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













