Home » COLECTII » Cărtărescu, cu ochii pe iubire (Video)

Cărtărescu, cu ochii pe iubire (Video)

18 Feb 2009 Ileana Dima | 0 comentarii | 2314 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Mircea Cărtărescu a dat marţi seară autografe pe cartea „O iubire a lui Swann“, publicată de Cotidianul şi Editura Univers, iar Alex. Leo Şerban a deconspirat câţiva dintre propriii autori-fetiş
 
Sunt două categorii de indivizi care aduc vorba de Proust: cei care l-au citit demult sau cei care nu l-au citit. Aşa i-a împărţit Ioan T. Morar, amfitrion împreună cu Cristian Teodorescu, la serata cu madlene şi ceai în care „O iubire a lui Swann“ a fost repusă în circuit. Cititorii adunaţi în subsolul de la Cărtureşti nu arătau ca şi acum ar fi avut timp să-l fi citit demult pe Proust: prea tineri să intre în categoria recititorilor, au venit relaxaţi, tonici şi interesaţi de carte şi de invitaţi. În plus, nu erau puţini şi era limpede că nu nimeriseră din greşeală în galeria din subsolul cochetei librării.

Clasicul şi disecabilul Proust a făcut, în acest calup decupat din primul volum al ciclului, o complicată şi diafană poveste de dragoste, una dintre poveştile care şi-au introdus scriitorul în pop-cultura zilelor noastre, cum a ţinut să amintească Alex. Leo Şerban. Despre dragoste, şi nu neapărat despre mai cunoscutele madlene, a făcut şi Mircea Cărtărescu câteva mărturisiri, după ce invitaţii se aşezaseră la vânătoare de autografe.

„O poveste de dragoste? De trăit nu prea mai am şanse, dar de scris, cine ştie. Într-un fel mă gândesc foarte serios la aşa ceva, numai că în ultimul timp au ieşit cam multe poveşti de dragoste, aşa încât mai las să treacă timpul niţel“, se gândeşte Cărtărescu. Dacă nu vorbeşte încă despre o probabilă poveste de dragoste la care se va încumeta, cine ştie când, în scris, poate să aleagă una care l-a atins, tot din cărţi, abia citite: „O foarte timidă poveste de dragoste există în mediul călugăresc, în «Numele trandafirului», pe care
l-am citit de curând“.

Tot el s-a încumetat primul să defrişeze „continentul prozastic“ al lui Proust, cum singur a cartografiat „În căutarea timpului pierdut“. A vorbit despre tinereţea celui mai sclivisit dintre scriitorii Franţei moderne, atât de alintat şi de monden că Gide nu l-a luat în seamă după ce i-a citit primul volum din inclasabilul ciclu. Era un snob, un intimist, un cozeur, un palavragiu şi un om de lume, dar nu un prozator, după Gide, care, oricum l-ar fi expediat pe tânărul Proust, nu se poate spune că nu se pricepea la literatură. Gide nu l-a plăcut pe Proust pentru că Proust nu era Proust pe atunci, nu era adică acel Proust al miilor de pagini, a nuanţat Cărtărescu, pomenind alţi doi giganţi de cursă lungă ai prozei începutului de secol, Musil şi Joyce, cu respiraţii comparabile.

Dacă a adus vorba de Joyce, Cărtărescu, interesat dintotdeauna şi de biografic, şi de anecdotic, a povestit o întâmplare de salon, singura de altfel, în care, zice-se, Proust s-ar fi întâlnit cu Joyce. Proust sporovăia în stânga şi-n dreapta, bârfea aristocraţii pe care-i cunoştea, dar mai ales pe cei pe care nu-i cunoştea, mărunţea impresii şi baleta afabil printre invitaţi, iar Joyce stătea la masă şi bea pe tăcute. La un moment dat, remarcând că e un domn căruia nu i-a acordat atenţie, ba mai mult, mai că l-a tratat cu dosul, Proust, se povesteşte, s-ar fi întors către irlandezul taciturn să-l întrebe o oareşce frivolitate: „O cunoaşteţi, nu-i aşa, pe contesa de…“. Întrebare la care Joyce i-ar fi dat singura replică pentru care dau mărturie subsolurile istoriei literare: NU.

Cum Mircea Cărtărescu a deschis cutia de rezonanţă a bârfelor, ce-i drept săracă în cazul Proust-Joyce, Alex. Leo Şerban a preluat bucuros firul discuţiei, scoţând în public un alt episod care circulă pe seama celor doi scriitori. Plecând probabil de la acelaşi dineu, cei doi ar fi luat un taxi. Joyce a deschis geamul, Proust, cum era astmatic, l-a închis: altă scenă demnă de teatrul lui Beckett, dramaturg care l-a citit de altfel pe Proust de două ori chiar, cum a amintit Alex. Leo Şerban, literatul convertit la critică de film.

Din digresiune în digresiune, în ton cu Proust, Alex. Leo Şerban a acceptat să vorbească despre câţiva autori pe care fie i-a descoperit şi le-a garantat intrarea în câteva colecţii de carte respectabile, fie îi frecventează în regimul lecturilor de suflet. „Unul dintre ei este chiar Alain de Botton, care-mi place în continuare foarte mult, mai ales o carte extraordinară de eseuri, care cred că ar prinde foarte bine acum, «Status Anxiety». Pe urmă, mi-a plăcut mult, dar deja datează de câţiva ani, Jonathan Franzen. I-am citit «Corecţiile», dar şi un volum de eseuri extraordinar de interesante, care ar merita tradus. Ultima descoperire, deşi cartea a apărut acum doi sau chiar trei ani, dar eu am citit-o abia recent, este «Teoria norilor» a lui Stephane Audeguy, care mi-a plăcut enorm şi de atunci am încercat să citesc cam tot ce a scris. Am citit «Fratele lui Rousseau», «Elogiul blândeţii. Mic tratat pentru deliciile intelectualilor» şi el îmi place foarte mult, de unde nu mai dădeam nici o şansă literaturii franceze, după Proust.“

Cât despre autorii la care se întoarce mereu cu nostalgie şi drag, în fruntea lor e o doamnă: „Mă întorc întotdeauna la o doamnă care a trăit acum o mie şi ceva de ani, îmi place foarte mult şi mie şi lui Radu Cosaşu şi vorbim întotdeauna de ea, doamna Sei Shonagon. Acum sunt în plină recitire a lui Proust şi e într-adevăr fantastic pentru că acum nu mai ai treabă cu povestea, pe care o ştii, şi eşti atent la toate aceste fineţuri extraordinare de frază, de conexiuni“. Între aici şi acum şi literatura care a făcut istorie, criticul de film alege acum literatura de atunci: „Dacă e să aleg între descoperiri şi recitiri, prefer să recitesc pentru că măcar ştiu că sunt pe mâini bune. Nu există riscul unei dezamăgiri“.

O completare nimerită, care spune mult despre prezenţa rafinatului parizian în cultura română, a venit de la Cristian Teodorescu, care nu a uitat să amintească cele două traduceri integrale: prima semnată de Radu Cioculescu, a doua de Irina Mavrodin. „Noi avem două, englezii au una singură şi veche, de unde se vede că englezii vorbesc mai bine franceza“, a glumit scriitorul, fără să uite
să-i laude pe cei care şi-au măsurat puterile cu încurcata frază a lui Proust.

Înhăţând din mers madlene, cititorii stârniţi de introducerile făcute lui Proust, dar şi de acoladele generoase făcute de scriitorii invitaţi au procedat la fel cu volumul proaspăt lansat, pe care Mircea Cărtărescu a semnat, la rugămintea fanilor, dedicaţii şi autografe.

Comandă cărţile din colecţia Literatura şi online pe shop.cotidianul.ro

Citeşte şi clubliteratura.ro
 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
COLECTII
 
CELE MAI