Home » Sport » Fotbal » CAR între rivalii Ligii I: Gigi Becali se împrumută de la Neţoiu, iar Borcea de la Victor Becali

CAR între rivalii Ligii I: Gigi Becali se împrumută de la Neţoiu, iar Borcea de la Victor Becali

11 Ian 2009 Viorel Dobran | 0 comentarii | 2991 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Alte file din rechizitoriul „Transferuri“: stelistul Becali şi dinamovistul Neţoiu fac schimb de 1,8 milioane de dolari, Bucşaru de la Urziceni se împrumută de la toată familia Becali, iar Copos face „transferuri incidentale“ către Bistriţa.
 
Becali a fost sfatuit de Netoiu ce sa le declare procurorilor in cazul Valiza
Becali a fost sfătuit de Neţoiu ce să le declare procurorilor în cazul „Valiza“
Şacali în faţa televizoarelor, conducătorii cluburilor rivale din Româ­nia uită de toate înjurăturile atunci când este vorba de bani. O demonstrează rechizitoriul DNA în cazul dosarului legat de transferurile ilegale de fotbalişti, care va avea pe 15 ianua­rie prima înfăţişare în faţa instanţei. Conform acestui document, în conturile dinamovistului Gigi Neţoiu au intrat 1,8 milioane de euro de la stelistul Gigi Becali, alte sume importante vărsând Gică Popescu, Giovanni Becali, Sorin Cârţu sau soţia antre­norului de la Pandurii, Silvia Cârţu. De altfel, fostul acţionar din Ştefan cel Mare apare într-o stenogramă şi în rechizitoriul referitor la cazul „Va­liza“.

Neţoiu îi explică lui Gigi Becali, într-o convorbire de 18,10 minute, cum ar fi mai bine să justifice el în faţa procurorilor că banii erau, de fapt, pentru achiziţionarea unui teren, şi nu pentru premierea jucătorilor de la „U“ Cluj. Neţoiu îl sfătuieşte să nu ascundă destinaţia iniţială a celor 1,7 milioane de euro, dar să declare la DNA că s-a răzgândit. „Fi-ţi-ar tere­nul al dracu’! Aşa ai crezut tu că ăia vând. Că ăia...chiar voiau să vândă. Eu ştiu eu asta, că voiau să vândă ăia meciu“ (...) „Uite, Dumnezeu m-a limi...m-a luminat Dumnezeu. Mi-a dat: Băi, e bine ce fac eu? Nu e bine ce fac eu! Şi m-am răzgândit“, replica lui Becali fiind: „Da! Da! Păi, bineînţeles! M-am răzgândit. Da! Dă-i în p..a mea. Mă joc cu ei. Eşti nebun?“, după care, mulţumit de sfaturile lui, Neţoiu îi explică unui oarecare Victor cum o să justifice el în faţa anchetatorilor valiza de la Cluj. Steaua şi Unirea Urziceni se bat pentru un loc în cupele europene, în timp ce patronii se ajută cu împrumuturi.

În declaraţia de avere, patronul din Ghencea a recunoscut că l-a împrumutat pe finanţatorul echipei pregătite de Dan Petrescu cu zece mi­lioane de euro. Nu a fost singurul membru al familiei care i-a dat bani lui Dumitru Bucşaru, rechizitoriul referitor la transferuri dezvăluind că şi Victor Becali l-a împrumutat pe ialomiţean cu 800.000 de euro. Pe lista creditorilor şi a debitorilor fraţilor Becali, pe lângă mătuşi, mame, soacre şi soţii, apar cluburile Dinamo, Steaua şi Rapid, dar şi acţionarii acestora, în frunte cu Nicolae Badea sau Cristi Bor­cea, explicaţiile cel mai des întâlnite în legătură cu aceste tranzacţii fiind „împrumut“ şi „transfer incidental“.

Surprinzător, celebrul arbitru Kurt Roetlisberger apare şi el într-o astfel de tranzacţie, acesta virând într-un cont în valută al lui Victor Becali aproape 3.000 de dolari. Arbi­trul elveţian este cunoscut pentru pro­cesul pe care l-a avut cu Ion Cră­ciunescu, după ce l-a acuzat pe român că a luat mită la CM 1994 pentru meciul Turcia-Elveţia. Hagi, Mutu, Gică Popescu, Chivu şi alţii apar şi ei nominalizaţi în legătură cu diverse sume operate „incidental“, despre care procurorul Doru Ţuluş notează că nu există în practica bancară licită. Numele lui Ilie Năstase apare şi el în lista tranzacţiilor lui George Copos, care i-ar fi acordat un împrumut de 142.000 de lei. Elena şi Mircea Lucescu l-au ajutat, tot „incidental“, pe patronul Rapidului cu 500.000 de dolari.

Transferuri „incidentale“ au existat şi pe ruta Giuleşti-Bistriţa, alte două cluburi rivale, teore­tic, în aceeaşi competiţie. Borcea s-a împrumutat la soţie, iar la rândul său a creditat Dinamo, alţi acţionari de la club şi chiar firma proprie, Crimbo Gas. Procurorii suspectează aceste tranzac­ţii de evaziune fiscală, concluzia, în urma analizei efectuate de specialistul Direcţiei Naţionale Anti­co­rup­ţie, fiind că, „lungi perioade de timp, învinuiţii şi-au împrumutat ba­nii între ei sau i-au dat unor rude, fără a mai apărea vreo formă de restituire“, aflându-ne, incluzând aici şi transferul banilor prin diverse paradisuri fiscale, în faţa unui „caz-şcoală“ de spălare de bani.

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FOTBAL