Când o zbura porcul

 -Ioane, mă ajuţi mă să tai porcul? -Măi Vasile, tu n-ai înţeles că acuma porcul nu se mai înjunghie, acuma se eutanasiază? -Se eutana... ce mă? -Se electrocutează cu şoc electric, sau se gazează, mă incultule, se vede c-ai dormit la cursuri. Sau măcar îi dai c-o lopată în cap ca să-l anesteziezi, dacă n-ai cloroform, şi pe urmă-l împuşti în cap când doarme. -Măi Ioane, mă ajuţi mă ca să asasinez porcul, ori nu? -Mă, eu te ajut, dar numai după normele europene, că altfel ne pun ăştia de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară să plătim cât nu face. -Păi atunci să-ncercăm să-l electrocutam. Firele alea de pe stâlpii de înaltă tensiune au peste 5.000 de volţi. Dar cum facem să-l urcăm până acolo? -Măi Vasile gândeşte-te la ceva mai simplu. Nu-nţelegi că n-avem voie să stresăm animalul? Tu ai auzit de camerele de gazare de la Auschwitz? -Bineînţeles c-am auzit, măi Ioane. Dar ce-are asta cu porcul meu? -Păi moartea prin asfixierea cu gaz e considerată moarte uşoară. Se încadrează în normele europene. -Şi care-o să fie camera de gazare? -Cum care, măi Vasile?! Bucătaria. Dăm drumul la gazele de la butelie, băgăm porcul în bucătarie şi aşteptăm. -Că bine zici, măi Ioane. Pentru ideea asta meriţi jumătate din pomana porcului.

 

Zis şi făcut. Trecem peste partea cu introdusul animalului în bucătărie, parte care a necesitat confecţionarea unui ham şi momirea porcului cu ajutorul unui film porcos şi cu floricele de porumb ca să se binedispună. După fix o oră şi 45 de minute, timp în care animalul a băut şi două beri şi a râgâit ca un porc, cei doi au reuşit să-l introducă în bucătărie şi să dea drumul la gaze. Cuprins de remuşcări, Vasile i-a cerut amănunte lui Ion despre modul în care se produce moartea prin asfixiere. –Măi Vasile, mai ţii minte acum doi ani când ai coborât în beci să vânturi vinul şi te-a găsit nevastă-mea prăbuşit lângă butoi şi cu furtunul în gură? –Mai ţin, cum să nu ţin, că doar ea mi-a făcut respiraţie gură la gură. –Păi vezi, aşa e şi cu porcul. –Şi lui cine-o să-i facă respiraţie gură la gură, tot nevastă-ta? -Vasile, vezi că te-ntreci cu gluma şi te las cu porcul în baltă. –Păi chiar că e-n baltă, uite ce-a făcut animalul, a răsturnat ceaunul de apă de pe aragaz şi mălaiul din dulap şi-acuma se tăvăleşte-n el ca-n noroi. Auzi Ioane, eu zic c-ar trebui să schimbăm metoda. A trecut mai bine de o oră şi nu se-ntâmplă nimica. Mai bine să-l împuşcăm în cap cu pistolul de împuşcat cuie. -Măi Vasile, nu sunt eu de vină că ţi-ai construit o bucătărie aşa de mare, cum ai văzut tu pe Discovery că-şi fac americanii. E prea largă şi gazul ăsta de butelie e prea diluat. Uite ce-o să facem. Tu ţii porcul cu gura deschisă şi-i vâri deştele în nas iar eu îi bag furtunul de la butelie pe gât. În felul ăsta el o să tragă din furtun ca la şedinţele de aerosoli de la Băile Felix. –Să-i mai dăm atunci nişte bere cu pâine să stea liniştit, zise Vasile înţelept.

 

Ion şi Vasile s-au luptat cu monstrul ce cântărea circa 140 kg, încă vreo 2 ore. După 10 litri de bere au reuşit

să-i bage furtunul în gură. L-au ţinut aşa vreo 30 de minute până când porcul a dat semne că nu mai mişcă. S-au privit atunci în ochi cu bucuria muncii împlinite şi cu sentimentul că, deşi sunt doi ţărani de unde a-nţărcat mutu scroafa, au intrat şi ei în Europa. În timp ce-şi ştergea broboanele de sudoare de pe frunte, Vasile şi-a aprins o ţigară, gândindu-se ce moarte uşoară a avut până la urmă porcul. La flacăra brichetei n-a mai apucat să vadă decât expresia îngrozită de pe faţa lui Ion. A doua zi, la Ştirile de la ora 5, oamenii din satul Mierleştii de Sus povesteau cum s-a abătut din senin asupra localităţii o ploaie cu bucăţi de şorici gata pârlite, foarte gustoase şi fără pic de toxine.