Home » Societate » Cancerul nu ucide, statul român, da!

Zeci de ani de cotizări la asigurările de sănătate nu slujesc bolnavilor

Cancerul nu ucide, statul român, da!

22 Noi 2009 Narcis Daju | 4 comentarii | 4769 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
S-a tratat de cancer în Germania, pe bani împrumutaţi de la bănci, după ce statul român i-a refuzat formularul E 112. Citiţi astăzi prima parte a unei cutremurătoare poveşti a unui profesor din Târgu-Jiu, căruia medicii din România i-au zis că are sinuzită, când el, de fapt, se topea din cauza unei tumori la nas.
 
Asistenta la patul unui pacient
CJAS Gorj nu a răspuns în termenul legal.
Deşi suferea de cancer, un profesor din Târgu-Jiu a fost diagnosticat cu sinuzită de medici din Gorj şi Bucureşti, şi tratat, în consecinţă, peste un an. În această perioadă, sângera din ce în ce mai abundent, uneori interminabil.

La peste un an de la primele semne ale afecţiunii, fiind examinat cu un tomograf, a descoperit că în spatele nasului i se formase o tumoare malignă. Cancer, stadiul patru, ultimul. Majoritatea medicilor i-au recomandat, lui şi familiei, să o ia încet spre cimitir, să nu stârnească panică.

Un medic din Bucureşti, dr. Raluca Grigore, de la Spitalul Colţea, l-a ajutat să nu dispere, prezentându-i un caz similar, descoperit în acelaşi stadiu şi vindecat, cu un an în urmă, la o clinică din Freiburg - Germania, condusă de un medic român, profesor doctor Ligia Anca Grosu. Costul tratamentului - circa 50.000 de euro.

Formularul E 112, interzis oamenilor de rând
După ce cotizase peste 35 de ani în sistemul asigurărilor de sănătate, profesorul cu cancer în ultimul stadiu a început bătălia pentru obţinerea formularului E 112, care echivala cu decontarea spitalizării în Germania. Zeci de drumuri prin centrele universitare din ţară, zeci de apeluri disperate către medici care, ca într-o conspiraţie a morţii împotriva vieţii, au refuzat, toţi, să scrie negru pe alb un adevăr de necontestat, acela că în România un pacient cu cancer în ultimul stadiu nu poate fi vindecat. Potrivit articolului 44 din Ordinul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 592/2008, tratamentul nu este decontat dacă un medic nu scrie, sub semnătură, că „tratamentul nu poate fi efectuat într-un interval de timp rezonabil în nici una dintre unităţile sanitare din România”. O formulare ticluită în aşa fel încât să ţină departe românii de dreptul la viaţă şi la asistenţă medicală responsabilă. „Doamnă, mie mi-e frică să dau aşa ceva, şi mama dacă ar avea cancer, nu aş scrie acel raport, pentru că mi-e frică”. De ce, l-am întrebat, de ce vă e frică? „Mi-e frică să nu fiu dat afară.” De cine? „De cei care vor face verificări.” Astfel relatează soţia pacientului dialogul cu un medic român. Şeful unei clinici ORL din Bucureşti, Cristinel Popescu, i-a spus că tratarea unui pacient cu cancer în ultimul stadiu în străinătate este mai mult o fiţă: „S-a purtat foarte urât cu mine. M-a umilit. Mi-a spus că eu nu ştiu cine este el, că el este profesor, că în România tratamentul este foarte bun, că nu are rost să dau bani medicilor din străinătate. M-a umilit, pur şi simplu m-a dat afară din birou”.

CJAS Gorj nu a răspuns în termenul legal
Un dosar foarte voluminos, cuprinzând inclusiv poziţia clinicii din Freiburg, conform căreia, pentru tratarea bolnavului, era necesară combinarea radioterapiei cu chimioterapia, imposibil de realizat în centrele oncologice din ţară, a fost depus, la 10 iulie a.c., la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. Deşi legislaţia în vigoare obliga această instituţie să se pronunţe în termen de 5 zile dacă eliberează sau nu formularul E 112, un răspuns, chiar dacă e negativ, a fost primit de către pacient la aproape trei luni de la înregistrarea cererii sale. Cam atunci când ar fi trebuit să aibă loc parastasul de şase săptămâni, dacă, împreună cu familia, nu ar fi reuşit să acceseze credite bancare de peste 50.000 de euro - costul spitalizării.

Şeful CJAS Gorj, Daniel Titu Bondoc, susţine că ar fi putut respinge cererea după prima zi, dar a aşteptat completarea dosarului. Însă, examinând cererea depusă de profesor, se observă că i-a trebuit exact o lună de zile de la intrarea cererii în instituţia pe care o conduce pentru a pune o rezoluţie către Direcţia Economică, urmată de o a doua rezoluţie, o zi mai târziu, către Compartimentul Juridic.

Campanie pentru E 112
În absenţa programelor guvernamentale adecvate, mii de români continuă să moară cu zile de o maladie care doar la noi în ţară şi în alte câteva din lumea a treia rămâne incurabilă. “Cancerul nu ucide, statul român, da!” este titlul unei campanii sociale iniţiată, recent, de Ziarul online GorjNEWS.ro şi de Radio Târgu-Jiu, căreia i s-a alăturat şi Cotidianul, în încercarea de a afla ce le împiedică pe autorităţile române să dea formularul E 112 românilor mai puţin norocoşi şi cu lipici la boli încă incurabile la noi în ţară.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

4 comentarii

 
1
mettyec 22-Noi-2009 21:40
Dai un ban si sti ca nu-l mai ai.
Citez del adresa:

http://www.cotidianul.ro/ordin_discrimi natoriu_al_ministerului_sanatatii_adriean_videanu_ romanii_peste_60_de_ani_interzis_la_tratamentul_in _strainatate-103390.html

urmatoarele:

Ordinu l nr. 1.532/2009 aduce însă criterii de prioritate clare, pe baza unui punctaj. Această nouă evaluare îi afectează de două ori pe pacienţii în vârstă: o dată când bolnavul a trecut de 60 de ani şi a doua oară la criteriul „beneficiul tratamentului estimat pentru societate“, deoarece nu se produc reintegrarea socială şi reinserţia profesională.

Pentru ce am cotizat 40 de ani, timp in care nu am fost internat o zi? De ce nu sint informat care este suma de care dispun la Casa de Asigurari de Sanatate?
2
narcisdaju 23-Noi-2009 23:18
Cancerul nu ucide, statul roman, da!
Mai multe detalii despre aceasta campanie sociala de maxim interes public, pe www.gorjnews.ro si www.radiotargujiu.ro.
3
dr-anca 24-Noi-2009 16:07
cancerul nu omoara , dar statul roman da
Sunt medic si inteleg perfect nelinistile si nedreptatile din sistemul romanesc sanitar. Eu AM O VORBA : in Romania oamenii mor cu zile , sistemul nu mai stimuleaza medicii sa mai fie si oameni pe langa doctori , iar interesul lor pentru a diagnostica si a trata pe cineva este minim. NU trebuie insa sa generalizam , mai exista totusi si medici dedicati meseriei pentru care s-au pregatit ,si oamenilor.Ca medic va spun ca posibilitatile de diagnosticare in Romania sint minime , iar cele de tratament sunt si mai mici ( banii nu ajung decat pentru cele mai ieftine si evident mai proaste medicamente - asta in cazul in care exista ) , iar ca cineva care a avut o problema mare de sanatate cu un var va spun ca pentru unii medici din Romania , cat si pentru unele spitale nu mai exista nici o sansa. Aici nu ma refer la spitalul "nu-stiu- care "din fundul satului, ci la gigantul Fundeni - Institutul Clinic Fundeni unde se spune ca exista crema cremelor in toate materiile ( diagnosticare , tratament , performante medicale ) . AS!!!!! SUNT DOAR VORBE IN VANT !!!!!!!!In acest celebru spital era sa moara varul meu la 40 de ani , ingrijit sau mai bine zis neglijat si sfatuit sa se trateze cu XANAX de celebrul conferentiar dr. TEOHARIE MARINESCU ( o nulitate , parerea mea si ca om si ca medic ) . Desi ,repet sunt medic , nu ne-am dus la camera de garda , ci printr-o cunostinta , asa cum se face in Romania, nu a putut pune un diagnostic corect ce sa mai vorbim despre tratament ,sub nici o forma , sugestia celebrului si distinsului dr. fiind aceea de a lua Xanax , " mansarda fiind de vina la varul meu " dupa cum s-a exprimat ,galant , d-nul dr.Varul meu suferea de pancreatita acuta , fara a avea o etiologie stabilita. Daca nu avea bani (credit bancar )sa mearga la Viena acum era mort.Multumim medicilor din Viena care l-au salvat si RUSINE SA FIE MEDICILOR , COLEGILOR MEI , CARE UITA DE OMENIE , MESERIE , DATORIE , CONSTIINTA SI NU AU FRICA DE DUMNEZEU. TOTUL VI SE VA INTOARCE DOMNILO
4
ezorila 03-Feb-2010 17:39
cheltuieli sănătate
România are cele mai cheltuieli pentru sănătate ca procent din PIB din toate ţările Europene. Evident, din cheltuielile pentru sănătate nu se obţin comisioane grase, aşa că nu are sens să se investească bani...

absurd... binele public nu mai contează în România de azi.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE