Home » Societate » Cancerul de col uterin, combătut cu 23 de milioane de euro

Cancerul de col uterin, combătut cu 23 de milioane de euro

20 Noi 2008 Razvan Mihai Vintilescu | 8 comentarii | 3264 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
De luni, 110.000 de eleve de clasa a IV-a vor fi vaccinate împotriva virusului care produce de îmbolnăvirea de cancer de col uterin.
 
Vaccinare
Anunţul Începerii campaniei naţionale de vaccinare împotriva virusului papilloma uman (HPV) a fost făcut joi de Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, într-o videoconferinţă cu autorităţile locale. El a spus că iniţierea programului a fost impusă de faptul că, în ultimii 20 de ani, ţara noastră a avut cea mai ridicată rată de mortalitate din Europa, din cauza cancerului de col uterin, de 6,3 ori mai mare decât media ţărilor din Uniunea Europeană. Această rată de mortalitate a fost în continuă creştere în ultimii 18 ani. „Şase femei mor, în fiecare zi, în România, din cauza cancerului de col uterin şi, în fiecare an, peste 3.000 sunt nou diagnosticate. Cancerul de col uterin reprezintă, în România, prima cauză de mortalitate prin cancer la femeile cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani“, a declarat Nicolăescu. 

Ministrul susţine că vaccinarea fetelor va costa 23 de milioane de euro, suma fiind de „trei ori mai mică“ decât cea cheltuită pentru „tratarea femeilor care suferă de cancer de col uterin, adică 70 de milioane de euro“. „Ca şi în cazul celorlalte vaccinuri, reacţiile adverse (înroşire, durere, inflamaţie, vânătăi, prurit la locul înţepăturii, febră etc.) sunt minore comparativ cu beneficiile“, a adăugat Nicolăescu. Ministrul Sănătăţii a precizat că „vaccinarea fetiţelor reduce considerabil riscul de cancer de col uterin, prin prevenirea infectării cu HPV, şi că este foarte important şi eficient ca aceste fetiţe să fie protejate acum, înainte de a-şi începe viaţa sexuală, când ar putea contacta acest virus“. 

Vaccinarea include administrarea a trei doze de vaccin în decurs de 6 luni. Data începerii campaniei, cea de luni, 24 noiembrie, a fost aleasă pentru a nu se suprapune cu vacanţele, deoarece vaccinul nu poate fi făcut cu întârziere. Vaccinarea se va face în şcoli, de către personalul medical care se ocupă de asistenţa medicală preventivă. Ministerul şi-a luat ca măsură de precauţie posibilitatea ca unii părinţi ai fetiţelor să refuze vaccinarea, subiect care a stârnit controversă în statele care au avut acest program înaintea României. „Refuzul vaccinării se face prin declaraţie scrisă a părinţilor copilului, cu asumarea consecinţelor ce decurg din acest refuz. Dar nu vor fi consecinţe punitive. Interesul superior al copilului este să fie vaccinat. Părintele va decide însă acest lucru“, a mai spus Nicolăescu. Fondurile pentru acest program, de 100 de milioane de lei, au fost aprobate de Guvern la a doua rectificare bugetară din acest an, din iulie. Vaccinarea anti-HPV este gratuită în alte 17 ţări din Uniunea Europeană, printre care Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania. 

Principalele îngrijorări legate de vaccinul anti-HPV sunt legate nu neapărat de studierea efectelor adverse, ci de eficienţa sa pe termen lung. Astfel, Agenţia americană de studiere şi aprobare a medicamentelor şi a alimentelor, FDA, a făcut publică informaţia că s-au înregistrat 20 de decese şi 600 de cazuri de efecte adverse grave în rândul persoanelor care au fost tratate cu acest tip de produs. Însă FDA a precizat că nu există nici o dovadă clară care să arate că vaccinul a fost cauza morţii în cele 20 de cazuri. În ceea ce priveşte eficienţa vaccinului, controversa este legată de faptul că nu se cunosc îndeajuns de bine efectele pe termen lung ale imunizării.

 Adică nu se ştie clar dacă vaccinarea femeilor în tinereţe le va proteja pe toată durata vieţii sau nu. În acest sens, cotidianul american „New York Times“ a fost gazda unei dezbateri aprinse. „În ciuda aşteptărilor foarte mari şi a rezultatelor promiţătoare la testele clinice, încă ne lipsesc destule dovezi că vaccinul este eficient împotriva cancerului de col uterin. Cu atâtea întrebări care nu au un răspuns, există motive suficiente să fim precauţi“, scrie dr. Charlotte J. Haug, într-un editorial publicat în „The New England Journal of Medicine“. Directorul medical al uneia dintre companiile care au brevetat vaccinul anticancer, Richard Haupt, a numit însă aceste temeri ca fiind „foarte teoretice“, mai ales că cercetările şi monitorizările actuale arată că imunizarea va fi de lungă durată. 

În România însă cea mai des întâlnită formă de protest vine din partea unor ONG-uri cu profil medico-religios. Pe site-ul Asociaţiei Creştin-Ortodoxe Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi este publicat un material informativ privind pericolele care-i pasc pe copiii vaccinaţi, material preluat de alte site-uri şi bloguri. Unul dintre acestea, cu filiaţii religioase asemănătoare, compară vaccinarea copiilor cu un genocid, fără a se limita doar la cel împotriva cancerului de col uterin.

 

 

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

8 comentarii

 
1
gelu45 20-Noi-2008 21:58
teste pe romani
Vaccin impotriva virusurilor nu exista. Virusul nu e un organism viu sa il poti omori. Acest vaccin e o petarda a marilor companii farmaceutice, mai pe romaneste - o teapa. Efectele pozitive sunt sub semnul intrebarii. In schimb cele negative sunt certe: infectarea organismului cu o gama de virusi, care, chiar daca nu sunt foarte agresivi, numai bine nu fac.
Romania a ajuns laborator de testare pentru bogatii lumii.
2
atol 20-Noi-2008 23:50
Un citat
"Multi copii s-ar putea sa fie deja infectati cu HPV provenit de la mama, daca ea era infectata in perioada nasterii ( transmiterea se face si prin placenta). Exista studii care demonstreaza aceste aspecte.

- Nimeni nu face analize copiilor inainte de vaccinare, pentru a detecta o eventuala infectie pre existenta cu HPV.

- Datele din studiul din 1995 arata o scadere a infectiei cu HPV-18 la 80% din copii care erau infectati la nastere. Am putea presupune ca sistemul imunitar al copilului a reusit sa transeze problema. Datele din 2005 arata o crestere si apoi o scadere a infectiilor cu HPV la copii, desi nimeni nu i-a tratat de HPV. Ce efect are vaccinul asupra unei infectii pre-existente?Persistenta virusurilor si a proteinelor straine in organismul omenesc si relatia lor cu bolile cronice si degenerative a fost, de asemenea, semnalata de dr. Robert Simpson de la Universitatea Rutgers in 1976, cand s-a adresat cercetatorilor la un seminar al Societatii Americane a Cancerului, spunand ca “aceste provirusuri ar putea fi molecule in cautarea unei boli”. Dr. Wendell Winters, un virolog de la Universitatea California a afirmat “vaccinarile pot cauza schimbari ale virusurilor lente si modificari in mecanismul ADN-ului”. Desi celulele gazda care contin particule virale latente actioneaza mai mul sau mai putin normal, ele incep sa sintetizeze proteine virale sub controlul ADN-ului viral, creand circumstantele pentru variate boli autoimmune, incluzand boli ale sistemului nervos central, care, din nefericire, agraveaza fenomenul in crestere al comportamentelor sociale aberante. "
3
gelu45 21-Noi-2008 01:16
adevarul stiintific
Un articol pertinent si documentat pe aceasta tema gasiti aici: http://sorinpaveliu.ro/2008/08/31/decizie-controve rsata-privind-achizitionarea-vaccinului-anti-papil oma-virus-de-catre-msp
4
corcoos 21-Noi-2008 08:22
...
Ar fi fabulos sa functioneze. Din ce stiu, nu sunt acoperite toate tipurile de High Risk HPV. In fine, n-am fete, asa ca nu stau sa ma interesez. Dar date exista pe net, iar informare la prima mana nu strica.

@gelu45

Vaccinuri impotriva virusurilor exista. Chiar primul vaccin al lui Pasteur, cel antirabic, era contra unui virus, asa asa, din cultura mea generala. Si dvs. ati fost vaccinat de altfel impotriva virusurilor. Sper totusi ca nu sunteti doctor, desi la nivelul de pregatire din RO, orice e posibil.
5
daniela23 21-Noi-2008 13:57
mai bine ne vaccinam
Sigur ca exista vaccinuri impotriva virusurilor. Un banal exemplu este vaccinul antigripal pe care multi dintre noi deja si-l fac in fiecare an. Chiar daca acest vaccin impotriva cancerului de col nu a fost descoperit de asa de multa vreme incat sa stim ce se intampla la 20 de ani dupa administrare, pana atunci, multe generatii de femei vor fi decimate de cancer, pana sa se convinga opinia publica de utilitatea vaccinarii. Eu m-am vaccinat deja anul trecut, si mi-am vaccinat si fiica. Mi se pare aberant sa traiesc sub amenintarea unei boli pentru care exista vaccin, si al carei tratament este ingrozitor de dur. Am preferat sa-mi asum riscul vaccinarii. Mi se pare mult mai mic decat riscul imbolnavirii, daca ma gandesc ca deja au fost administrate in lume vreo 30 de milioane de doze de vaccin, iar cazurile de efecte adverse se numara cu zecile sau sutele. Procentul este linistitor, dupa parerea mea.
6
vrancean 21-Noi-2008 20:17
O alta afacere mondiala (globala)
Numai un geseft!!
Nu a prins vaccinul impotriva gripei aviare, trebuiau vindute citeva sute de milioane de unitati. Afacere modiala in care era bagat siDick Cheney. In Romania s-au facut presiuni mari pentru introducere vaccinului HPV
O sa aflam mai tirziu (cind va fi prea tirziu!!!) detaliile acestei afaceri. In US nu este obligatoriu, si nu se mai face datorita riscurilor. Dar stocurile trbuie vindute undeva, iar Romania a cedat presiunilor.
7
Troodon 25-Noi-2008 19:46
Pare sa fie un studiu clinic
Lucrez in domeniu si pot spune ca din ce am observat pana acum aceasta "campanie nationala" de vaccinare are toate carateristicile unui studiu clinic clasic:

a) se face pe un numar fix de pacienti, nu in toata masa populatiei de varsta respectiva;
b) se face pe doua "ramuri", fiecare cu un produs (Cervarix si Silgard/Gardasil);
c) nici pacientii si nici medicii nu stiu ce produs va fi administrat carei paciente; asta se numeste in termeni de specialitate "double-blind clinical study";
d) pacientii, sau parintii lor, sunt (oarecum) informati si sunt pusi sa semneze ca accepta vaccinul.

Vad cateva probleme in acest caz. Inpprimul rand, pacientii/parintii trebuie informati clar ca este un studiu clinic. In al doilea rand, ei trebuie sa primeasca un document cu toate datele privind cele doua produse, si trebuie sa semneze un act legal numit "Consimtamant pe baza de informare" ("Informed Consent", in tarile anglofone) prin care isi dau acceptul dupa ce au citit acel document si au discutat cu medicul. In al treilea rand, cineva acolo sus in minister va incasa o traista de bani de la firme in cadrul acestui studiu clinic; dar si medicii care participa in studiu, adica medicii de familie, trebuie sa semneze un contract prin care isi asuma niste responsabilitati si prin care sunt platiti corespunzator pentru participarea lor in acest studiu clinic. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca si pacientii care participa in studiul clinic primesc, in general, o compensatie.

In concluzie, dezinformarea este totala.
8
dr_psy 28-Noi-2008 00:49
POLITICHIA
VARZA POLITICA
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE