Home » Sport » Campioana olimpică Daniela Silivaş, păcălită de fundaţia lui Ţiriac

Campioana olimpică Daniela Silivaş, păcălită de fundaţia lui Ţiriac

30 Mar 2009 Roxana Maha | 3 comentarii | 8113 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Invitată în octombrie 2008 în România pentru a participa la o emisiune tv, fosta gimnastă Daniela Silivaş aşteaptă de şase luni să i se deconteze biletul de avion.
 
Daniela Siliva? cu familia ei
Daniela Silivaş s-a stabilit imediat după revoluţie în Atlanta, SUA.
Un proiect ce se anunţa lăudabil şi care urma să adune laolaltă nume „grele“ ale gimnasticii mondiale - Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş sau Maria Olaru - s-a transformat, în final, într-o ţeapă dată unei campioane olimpice. Mai exact, fosta medaliată cu aur la JO de la Seul, Daniela Silivaş, a fost invitată să participe, în octombrie 2008, la un eveniment organizat de Fundaţia Olimpică Română, prezidată de omul de afaceri Ion Ţiriac, spunându-i-se, prin intermediul unui mail-invitaţie, că deplasarea sa în România va fi suportată în totalitate de sponsorii show-ului. „Am vrea să organizăm o emisiune în direct, în care să se memoreze cele mai frumoase momente din gimnastica românească prin prezenţa dumneavoastră în platou şi prin imaginile din concursurile în care aţi excelat. Procter&Gamble va acoperi toate cheltuielile de transport, cazare şi realizare a acestui proiect. Proiectul acesta este realizat de Fundaţia Olimpică Română - al cărei preşedinte este domnul Ion Ţiriac şi coordonator de imagine este Andreea Răducan - şi de Asociaţia Internaţională de Advertising şi face parte dintr-o serie de evenimente ale unei campanii de definire a brandului de ţară“, suna mailul trimis de Anca Dobrescu, directoarea de-atunci a fundaţiei prezidate de Ion Ţiriac.

De bună-credinţă, fosta gimnastă şi-a achiziţionat, din venituri proprii, câteva zile mai târziu, biletul de avion pe ruta Atlanta-Bucureşti şi retur pentru care a plătit 1.400 de dolari. Astfel, pe 4 octombrie, Silivaş a venit la Bucureşti, o zi mai târziu ea aflându-se în platoul emisiunii „Zece de nota zece“ (n.r. - transmisă de TVR), evenimentul despre care vorbea Anca Dobrescu.

Întrucât sponsorii evenimentului nu deblocaseră încă bugetul, banii pentru decontarea biletului de avion urmau a fi trimişi ulterior în contul gimnastei. De-atunci a trecut însă jumătate de an, iar Daniela Silivaş încă îşi aşteaptă banii.

„Anca Dobrescu mi-a spus că nu a găsit bilet de avion din Atlanta sub 4.000 de dolari. Astfel că m-am oferit eu să-l achiziţionez de-aici, întrucât era mai ieftin. Am venit la Bucureşti, am participat la emisiune, dar banii întârzie să ajungă. Mă pasează de la unul la altul. De trei luni trimit mailuri săptămânal, dar degeaba. Fundaţia ştia despre această problemă. În februarie, mai exact pe data de 5, am trimis un mail pe adresa Fundaţiei şi a lui Vivien Vasile. Ba chiar, Andreea Răducan, într-un mail ulterior, îmi spunea că au primit cei de la Fundaţie un mail de la mine.

Răspunsul însă a întârziat să apară. Verific zilnic contul, dar în zadar“, susţine Daniela Silivaş. Deşi le-a trimis nenumărate mailuri Ancăi Dobrescu, care între timp a demisionat de la FOR, lui Cezar Dumitru, administratorul evenimentului, dar şi unei alte foste campioane olimpice la gimnastică, angajată a Fundaţiei, Andreea Răducan, răspunsurile, atunci când au venit, au fost contradictorii. „Pe 5 ianuarie chiar eu am fost la bancă şi am trimis banii, deci e ceva ce nu funcţionează; nu s-au întors, deci n-am avut cum să ştim că nu e OK... până când Andreea (n.r. Răducan) l-a atenţionat pe Cezar. Am depus încă o dată banii în urmă cu aproximativ 10 zile şi acum aflăm că încă nu ai intrat în posesia lor... Mi se pare ciudat, extrem de ciudat că banii nu se întorc“, susţinea, într-un mail trimis Danielei pe 5 martie, Anca Dobrescu, cea care, ieri, ne-a declarat telefonic: „Cezar Consult (n.r. forma lui Cezar Dumitru) ar fi trebuit să facă plăţile. Eu nu am primit nimic, astfel că pe 5 ianuarie i-am depus Danielei Silivaş banii din veniturile personale. Am martori că am depus banii, pe fosta gimnastă Monica Roşu. Nu ştiu de ce, dar banii s-au întors“.

Firma Procter&Gamble ne-a confirmat luni, prin managerul Maria Camelia Sur, că a virat încă de anul trecut banii în contul Fundaţiei Olimpice şi că va cere explicaţii pentru întârzierea decontului către Daniela Silivaş.

Fundaţia pasează responsabilitatea
Conform Fundaţiei Olimpice Române, evenimentul „Zece de nota zece“ nu a fost realizat prin forul prezidat de Ion Ţiriac, ba, mai mult, acesta nu a avut niciodată contract de sponsorizare cu firma Procter&Gamble. „Noi am aflat despre acest incident abia acum. Anca Dobrescu a plecat de la fundaţie încă de anul trecut şi a uitat să ne menţioneze despre această datorie“, susţine vicepreşedintele FOR, Anatolie Grinţescu. Şi totuşi, Anca Dobrescu, în momentul în care a trimis invitaţia campioanei olimpice de la Seul, deţinea funcţia de director al Fundaţiei Olimpice Române. Mai mult, Andreea Răducan, deşi cunoştea situaţia, fiind informată prin mail chiar de Daniela Silivaş, „a omis“ să informeze conducerea FOR despre situaţia creată.
 

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
PROXIMUS 30-Mar-2009 21:22
OARE DE CE NU MA MIRA DE LOC?
Pai daca este vorba de "celebrul"miliardar cu mustata si fiu dedulcit la prafuri albe chiar nu ma mai mira nicio teapa pe care o da oamenilor de buna credinta.Asta a stiut sa-si ia pe nimic viloiul lui Maurer si terenul de vanatoare de la Balc.Important este ca baietii care nu-si prea pot justifica sutele de milioane de euroi stranse in timp record par ca apeleaza la omul nostru pentru a-i piti bine.
2
Tomy 31-Mar-2009 16:40
Asa e in tenis...
In spatele unei imagini false, dar atent construite in timp, o fosta vedeta a tenisului romanesc s-a deghizat in om de afaceri de succes si mare filantrop.Cine este de fapt acest om de afaceri cu o imagine intretinuta artificial prin multi bani \"pompati\" in media?De fiecare data cand il vad, am impresia ca asist la un film prost.Un personaj care nu este credibil, nu isi joaca bine rolul, cu niste replici care nu i se potrivesc profilului si contextului, dar care are pretentia la oscar.Majoritatea firmelor sale au probleme serioase de conduita in afaceri, fundatia pe care o prezideaza are evidente dificultati, iar cuvantul acestui personaj nu face 2 parale.
El este unul dintre \"oamenii de afaceri\" care a cunoscut o ascensiune puternica in ultimii 20 de ani.Stiu ca in alta tara si intr-un alt sistem politic nu ar fi putut \"creste\".Ar fi ramas o fosta stea a tenisului cu o imagine a geniului din acest sport.Din pacate, dl. Tiriac a inteles repede regulile acestui sistem si a devenit un adevarat cameleon.Dar nu mai convige pe nimeni.Il regret pe acel domn Tiriac pe care l-am cunoscut acum 35 de ani.
3
prajituri 21-Apr-2009 13:39
mare pacat
Numai aici in Romania se poate asa ceva. Avem un talent anume... ne batem joc de valorile noastre.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SPORT