Home » Politic » Politica 2.0 » Campania electorală pe online, un moft de candidat

Campania electorală pe online, un moft de candidat

08 Noi 2008 Diana Lazar | 3 comentarii | 2358 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Candidaţii români la alegerile din 30 noiembrie pătrund în număr tot mai mare în mediul online, însă experienţele trecute au dovedit că demersul este aproape inutil.
 
Revoluţionara campania electorală online a lui Barack Obama rămâne un vis îndepărtat pentru politicienii români, nevoiţi să apeleze în continuare la metodele clasice de captare a interesului alegătorilor: door to door, panotaj, show-uri televizate şi, nu în ultimul rând, pomeni electorale.

Totuşi, candidaţii români la alegerile din 30 noiembrie îşi îndreaptă timid privirile şi către mediul virtual, uneori chiar cu riscul de a cădea în penibil sau de a fi lipsiţi de succes. Doar o mică parte dintre aspiranţii la fotoliile de parlamentar sunt bloggeri cu vechime care-şi updatează postările constant, în timp ce majoritatea sunt new-entry. Chiar şi aşa, numărul posesorilor de site-uri sau de bloguri active (19 de la PD-L, 23 de la PNL şi 17 de la PSD) este infim faţă de totalul de candidaţi înscrişi în alegeri (2.960) dintre care 1.300 sunt de la PNL, PSD şi PD-L), potrivit unei statistici realizate de Dragoş Dehelean, director general Selenis, şi postată pe site-ul personal, www.dragosdehelean.ro.

Călin Popescu Tăriceanu, Gigi Becali, Luminiţa Anghel, Ioan Talpeş, Silviu Prigoană, Raluca Turcan se regăsesc pe lista celor mai spectaculoase proaspete intrări. Premierul a păşit în blogosferă în urmă cu o săptămână. Şi, aşa cum îi stă bine oricărui politician aflat în campanie electorală, primele postări pe blog ale şefului PNL sunt critici la adresa adversarilor politici. Site-ul joacă rolul de agendă electorală în care se Tăriceanu bifează evenimentele la care a participat şi le înşiră pe cele care urmează să se petreacă.

Chiar dacă nu se bucură de acelaşi succes ca Elena Udrea, bloggeriţă cu state vechi, contracandidata de la PSD, Luminiţa Anghel, urmează şi ea trendul politic. Ca şi premierul, artista a preferat tot un soi de jurnal de campanie: http://luminitaanghel.blogspot.com/

Faptul că nu stăpâneşte bine limba română nu l-a împiedicat pe finanţatorul Stelei să intre în prag de campanie în lumea bună a politicii: www.georgebecali.ro/blog/.

Asta în ciuda faptului că, în urmă cu un an, Gigi Becali declara că “globurile sunt controlate de securiştii de la SRI şi SIE”. Numai că, după prima postare, intitulată “Mi-am tras blog hahalerelor”, Becali a dezvăluit că textele (scrise corect) nu-i aparţin. “Pe mine nici nu mă interesează că nici nu ştiu să accesez, numai oamenii care lucrează în acest domeniu mă consiliază în domeniul ăsta, ei cunosc ideile mele şi ei le pun pe blog acolo”, declara atunci Becali la Realitatea TV.

Un alt personaj care la prima vedere nu are nici o legătură cu new-media, Silviu Prigoană, speră şi el că va aduna mai multe voturi de la cetăţenii din sectorul 3, dacă îşi deschide blog. Primul care sare în ochi este crezul personal al regelui gunoaielor, postat pe prigoana.ro, care-l defineşte probabil cel mai bine pe candidat: “Nu e important cât eşti de bogat, e important cât şi cum ai cheltuit şi, atenţie mare, la înmormântarea ta numărul participanţilor e legat de starea vremii, nu de averea deţinută, motiv pentru care nu sunt interesat de statutul celui mai bogat din cimitir. Cât despre candidatura mea la Camera Deputaţilor, este iniţiativa de a schimba legislaţia pentru a trăi în normalitate atât eu, familia mea cât şi dumneavoastră implicit”.

Tot un membru PD-L, Raluca Turcan, a apelat şi ea la blogul de campanie ca instrument de marketing politic. www.turcanraluca.ro este bine realizat, cu toate că pozele ultraretuşate ale candidatei sibiene duc mai degrabă cu gândul la un site glossy decât la unul politic.

Vedetele politicii autohtone nu sunt însă singurele care activează în mediul online.
Politicieni locali, fără nume sonore, precum Nicuşor Păduraru (PD-L), Ioan Tundrea (PSD), Daniel Savu (PSD), Cătălin Ivan (PSD) sau Alina Gorghiu (PNL) şi-au făcut şi ei loc în spaţiul virtual, cu bloguri sau site-uri, al căror conţinut stârnesc adesea râsul.

În ciuda strădaniei candidaţilor, campaniile online nu dau încă randament în România, pentru că pe de-o parte tinerii, care au acces la Internet nu sunt interesaţi de politică, iar cei care sunt şi care vizitează site-urile şi blogurile politicienilor nu ies la vot. Cel puţin aceasta este teoria lui Bogdan Naumovici, cel care la alegerile locale s-a ocupat de campania online a lui Cozmin Guşă. Rezultatele vorbesc de la sine: în timp ce www.cozmingusa.info aduna, în medie, 4.400 de vizitatori pe zi, iar www.emilboc.ro, doar 12 vizitatori, Guşă a ieşit cu mai puţin de 6% din alegerile pentru Primăria Bucureştiului, iar Boc a câştigat Clujul cu 75%.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
Machiavelli2020 09-Noi-2008 04:17
Constantin Timoc de la NASA la Parlament
Caracter, intelect si viziune de organizare pentru a distruge coruptia.
2
NeneaIancu 10-Noi-2008 23:51
web-site
Vizitati www.raymondluca.com
3
Verinha 18-Noi-2008 10:48
Pe bune>
Probabil ca sunt doar 59 de bloguri ale candidatilor principalelor partide la parlamentare, problema este ca domnul dehelean a facut statistica doar pe bucuresti. Sa fie doar in capitala 1300 de candidati de la PNL, PD-L, PSD?
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
POLITICA 2.0