Home » Ultima ora » Societate » Campania de vaccinare împotriva gripei porcine provoacă polemici în Turcia

Campania de vaccinare împotriva gripei porcine provoacă polemici în Turcia

04 Noi 2009 | 0 comentarii | 1924 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
În 12 zile, Turcia a înregistrat 15 cazuri mortale de gripă A (H1N1), în timp ce o polemică privind campania de vaccinare, pornită de la vârful puterii, inflamează ţara, relatează AFP.

Un prim deces din cauza gripei a fost anunţat la 24 octombrie. De atunci, cazuri mortale sunt anunţate zilnic, punctul culminant fiind atins luni, cu şase morţi într-o singură zi. Cu cele patru noi decese anunţate miercuri, autorităţile încearcă să convingă populaţia că nu este cazul să intre în panică.

Cu toate acestea, înmulţirea măsurilor de prevenire - campanie de avertizare în presă, aeroporturi echipate cu camere termice, şcoli închise provizoriu pentru dezinfectare - întreţin psihoza.

Ministerul Sănătăţii a început luni o vastă campanie de vaccinare, vizând în primul rând personalul medical, pelerinii care se deplasează la Mecca şi femeile însărcinate, operaţiune care ar trebui să includă 28 de milioane de persoane. Dar, spre surprinderea generală, premierul Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi în prezenţa deputaţilor din partidul său că nu îşi va face vaccinul, amplificând reţinerile a numeroşi cetăţeni turci faţă de eficienţa vaccinului.

În plus, premierul Erdogan l-a mustrat public pe ministrul sănătăţii, Recep Akdag, afirmând că "nu-i împărtăşeşte poziţia" privind efectele vaccinării, iar oamenii nu pot fi "forţaţi" să se imunizeze. Opoziţia parlamentară a profitat de ocazie, acuzând Guvernul de incompetenţă. "Însuşi premierul spune că nu va face vaccinul, atunci de ce să fie imunizaţi cetăţenii?", s-a întrebat şeful opoziţiei, Deniz Baykal. "Ce trebuie să facă cetăţeanul?", se întreba, miercuri, la rândul său, cotidianul Vatan.

Pe de altă parte, factura pentru cele 43 de milioane de doze comandate de autorităţi, care s-ar ridica la 335 de milioane de dolari, provoacă o altă polemică. Turcia nu ar fi trebuit să cheltuiască această sumă în vremuri de criză, a denunţat fostul ministru al sănătăţii, Osman Durmus, membru al opoziţiei naţionaliste.

Profesor de medicină, el spune că turcii au fost folosiţi pe post de "cobai" de autorităţile medicale, care, în opinia lui, au neglijat efectele secundare, provocate în special de prezenţa adjuvanţilor în vaccinuri.

Potrivit estimărilor oficiale, fără campania de vaccinare, aproape 5.300 de persoane ar putea muri din cauza gripei A (H1N1) în Turcia, dar gripa de sezon face mai multe victime în fiecare an, a reamintit un fost responsabil al ministerului, medicul Aytun Çiray. "Două milioane de oameni (din 71 de milioane de locuitori - n.red.) vor fi răciţi, nu avem de ce să intrăm în panică", a menţionat el.

În acelaşi timp, unii văd în mobilizarea împotriva gripei un mijloc de a deturna atenţia opiniei publice, în timp ce Guvernul studiază o iniţiativă pentru rezolvarea conflictului kurd.

"Am exagerat cu gripa aviară (patru morţi în 2006) şi vom exagera şi cu gripa porcină, care nu este nici mai contagioasă, nici mai periculoasă decât gripa de sezon. Este un pretext al Guvernului pentru a deturna atenţia de la adevăratele provocări cu care se confruntă Turcia", susţine Mustafa Akaydin, medic în oraşul Antalya. NewsIn

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE