Home » Arte & Popcult » Carte » Cafegiul Florescu: “Nu a plâns niciun copil din cauza turnătoriei pe care aş fi putut s-o fac”

Cafegiul Florescu: “Nu a plâns niciun copil din cauza turnătoriei pe care aş fi putut s-o fac”

31 Ian 2009 Alina Purcaru | 7 comentarii | 5771 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
După ce şi-a publicat memoriile (“Confesiunile unui cafegiu”) la Editura Humanitas, Gheorghe Florescu, singurul cafegiu al Bucureştiului ceauşist, a povestit cum le consola pe soţiile securiştilor, cum a fentat rechinii sistemului şi a vorbit de trocul cu cafea şi influenţă.
 
Gheorghe Florescu, singurul cafegiu al Bucurestiului ceausist
Aţi fost un om important în sistemul comercianţilor din comunism. Cum v-aţi întreţinut relaţia cu regimul?
Aveam cazier politic. Eu minţisem la partid, am spus că mama e muncitoare şi tata funcţionar de stat. Şi ăia n-au mai verificat. Dacă în momentul când am fost propus să ajung mai sus - am fost propus ca secretar de partid - am putut să refuz pentru că ştiam că voi fi verificat de Securitate şi atunci mă prindeau cu minciuna, mă dădeau afară, cine ştie ce făceau. Am fost foarte combativ şi ridicam în şedinţele de partid foarte multe probleme reale ale comerţului, ale economiei. Vă daţi seama că aşa de bun am fost încât am vrut să fac magazin de noapte, cine mai auzise pe vremea aia! Aşa de multă clientelă aveam!

Cum ştiaţi atât de multă lume, aţi fi putut fi mană de aur pentru Securitate. Cum aţi reuşit să refuzaţi un angajament de colaborarea? N-au insistat, nu v-au şantajat?
Le-am spus deschis, scrie şi-n carte. Eu sunt convins că nimeni n-a intrat forţat. Toţi cei care au colaborat şi au fost informatori au primit ceva în plus. Eu am fost un profesionist atât de necesar lor, încât m-au tolerat. Eu am fost cafegiul lor, al tuturor, pentru că au făcut o gravă greşeală: poate că aveau bucătari deosebiţi, poate că aveau carmangeri deosebiţi, dar n-au avut nici unul niciodată un cafegiu al lor. Un singur om i-a jucat cum a vrut: Ranga Victor. El şi-a dat seamă că datorită lui Averis Carabeian, cel mai important cafegiu din Bucureşti recunoscut pe toate planurile, al cărui ucenic eram eu, putea să-i aibă la mână. Ranga mi-a oferit dragostea lui, ceea ce era aproape imposibil, un general de securitate să-ţi ofere dragostea lui. Nu dragostea lui de securist, de om. El m-a considerat ca un camarad în serviciul public, care era al lui. El fiind evreu, evreii, mulţi dintre ei fuseseră marginalizaţi. Comunitatea evreilor îl ruga să le dea şi lor nişte lucruri deosebite. Şi atuncea eu, fără să-l întreb pe el, mi-am dat seama cam ce are în cap şi ce-şi doreşte şi atunci l-am lovit în punctul lui sensibil.

Vorbiţi de dragostea lui de om. Era un securist şi au fost oameni care au suferit din cauza lui sau a altora ca el.
Da, da, da. El era ofiţer superior de informaţii. El a fost un diavol, a fost unul dintre cei mari criminali care au curăţat munţii de fascişti. A fost şi rănit. Deci asta a fost misiunea lui, dar acum avea alt rol. El a fost spion al KGB în ţările capitaliste şi cred eu că a fost cureaua de transmisie între Mossad, Securitate şi KGB. Având acest post extraordinar de important, nimeni nu s-a putut atinge de el. Acolo sus, el şi ai lui urmăreau să conducă. Eu am intuit că aveau nevoie de o marfă de calitate superioară. Şi el, personal, şi-a dat seama că nu poate face rost de materia primă pentru a face o cafea sublimă. Şi eu atunci am găsit soluţia prin care indiferent sub ce formă, indiferent prin ce mod, să procur cele mai selecţionate cafele din lume.

Şi aţi ajuns printre privilegiaţii sistemului…
Nu statul mi-a dat o poziţie privilegiată. Erau ambasadele din România care aveau propria lor cafea. În ambasade, era câte o persoană care se ocupa de protocol. Sunt sigur că aceste persoane erau supravegheate, dar, printre picături, am putut să schimb câteva vorbe cu aceste persoane, care erau cetăţeni străini. Le spuneam: “Nu puteţi să mă ajutaţi şi pe mine, să-mi daţi şi mie câteva kilograme de cafea?”. Unii aveau nevoie de bani. Dacă erau bărbaţi, bărbaţii aceştia erau, sigur, doritori să cunoască România sub toate aspectele: cu bune şi cu rele. Ce era bun în România: ştiţi doar că româncele sunt cele mai frumoase femei din lume. Coelho era un mare admirator al femeii românce şi avea cea mai bună cafea braziliană, Santos numărul unu. În România venea prin statul comunist Santos 14. Securitatea, partidul şi ceilalţi boşi din partid beau cafea numărul 14. În momentul când mi-a adus Coelho Santos numărul unu, am zis, “Domne’, sunt stăpânul lumii!” Eram! Şi am amestecat această cafea cu cafea columbiană şi cu alte cafele deosebite şi am făcut un melanj. Când a apărut această cafea sublimă la dispoziţia lui Ranga, Victor Ranga i-a cucerit complet pe toţi cei care erau imposibil de cucerit. El i-a cucerit, că eu nu aveam acces la ei. El trimitea omul lui, pregăteam cafea şi o lua. Eu fiind un om loial, mi-a dat prioritate şi întâietate la buzunar. Magazinul meu a ajuns cel mai vestit.

Făceaţi o cafea sublimă de care se bucurau doar capii comunişti.
Domnişoară, vă rog să mă iertaţi. Nici Dumnezeu nu dă la toată lumea la fel. Dumneavoastră sunteţi frumoasă, dar nu toate femeile sunt frumoase. Egalitate nu există. Dar, trebuie să insist, am făcut de aşa manieră încât marele public, omul simplu de pe stradă, datorită relaţiilor mele speciale cu Agenţia de Import, să aibă de unde să ia o cafea foarte bună. Bine, nu aveam cafea sublimă. Aveam câteva zeci de kilograme, de-abia luam şi eu un sac. Nu putea să aibă tot Bucureştiul şi lumea venea puhoi.

Chiar şi printre cei care făceau coadă la dumneavoastră, unii aveau întâietate: scriitorii, actorii, VIP-urile vremii…
Vedeţi dumneavoastră, oamenii sunt diferiţi. Dacă omul era deschis faţă de mine şi era un suflet aparte… Să zicem domnul Radu Beligan. Domnul Radu Beligan are 90 de ani. Cum a ajuns domnul Beligan la 90 de ani? Consumând deliciosul vin de Malaga. Cine îi procura domnului Beligan vinul? Florescu. Lua două cartoane, două baxuri de Malaga în fiecare săptămână. Malaga, vă daţi seama. Şi cum să nu-l servesc? Soţia mea îl iubea foarte mult pe domnul Beligan. Plătea întotdeauna cu bancnote foşnitoare, din bancă. Dânsul nu avea niciodată la el alţi bani decât bani noi, parcă ar fi avut imprimeria acasă. Toţi actorii de la Teatrul Naţional consumau această cafea Avedis cu drag din partea mea. Ziceau unii de Nichita Stănescu că nu prea bea cafea. Nu bea o porcărie de cafea, dar în fiecare dimineaţă cumpăra 30 de grame de cafea de la mine şi uneori îl găseam în faţa magazinului.

Ştiu foarte bine zicala “clientul nostru, stăpânul nostru” . Dar cum poţi totuşi să întâmpini cu acelaşi zâmbet un artist pe care îl admiri şi un securist despre care ştii ce face?
Ce se întâmplă, securiştii aveau o vorbă: “Deasupra noastră e doar cerul”. Deci fără ei nu se mişca nimic. Eu, ca să pot să-mi trăiesc viaţa în condiţiile care erau şi să-mi cresc copiii, trebuia să le fiu pe plac. Trebuia să nu-i calc pe coadă, să nu-i irit şi să le zâmbesc. Mi s-a spus că sunt un om cinic. Da, dar atât de cinic sunt că securiştii şi-au dat seama şi au zis: “Noi avem nevoie de omul ăsta foarte cinic. Noi suntem cinici, e unul de-al nostru”. M-au recunoscut că sunt unul de-al lor.

Şi v-a flatat chestia asta?
Da. Da, pentru că eu în liceu am avut un profesor de franceză foarte bun, doctor la Paris, şi el avea o vorbă: “La un şmecher, un şmecher şi jumătate”. Nici măcar şeful contrainformaţiilor economice, care era generalul Emil Macri, nu şi-a dat seama cât de mult urăsc eu comunismul. Şi din contră, m-au considerat un slujitor al sistemului. Şi-a dat seama că îi sunt necesar şi că un altul în care să aibă încredere nu a găsit.

Păi ce motive aveaţi să urâţi sistemul? Vă mergea bine, nu ?
Nu, nu, nu, nu, nu. Familia mea o ducea foarte rău. Tata nu avea deloc pensie. Eu ţineam toată familia. Eu eram aşa amabil după principiul lui Caragiale: “Ghiţă, Ghiţă, pupă-i în bot şi papă-le tot”. Deci eu trebuia să fiu şi actor. Şi am avut noroc că am avut numai profesori de elită. Şi m-au învăţat să joc teatru. Ca să fiu cinstit, aş putea juca şi în film, după cum se observă! Eu eram alt om acasă, ascultam Europa Liberă, ascultam muzică… Familia mea o ducea foarte greu. Mai aveam încă trei fraţi. Unii dintre ei nu reuşiseră prea mult în viaţă, erau bolnavi, tata era foarte grav bolnav, mama era şi ea, săraca, pensionară, şi eu din pâinea pe care o aveam împărţeam la fiecare. Şi atunci trebuia să joc acest rol, care nici nu mai conta. Nu mi-am încălcat principiile morale şi mai ales sufletul. Nu mi-am vândut sufletul. Şi i-am refuzat categoric când mi-au propus un angajament: nu fac treaba asta pentru că n-aş vrea să plângă vreun copil. Nu a plâns niciodată vreun copil din cauza turnătoriei pe care aş fi putut să o fac. Am refuzat. Ei au apreciat asta şi nu mi-au mai cerut.

Mă gândesc că printre cei care veneau la dumneavoastră or fi fost şi colaboratori cu Securitatea.
În mod sigur, dar nu pot să vă spun, nu se vorbea despre asta. Dintre cei care mai nou au fost depistaţi ca colaboratori, pot să vă spun că erau foarte normali: glumeau şi făceau foarte multe bancuri. Ei erau cei care făceau cele mai multe bancuri, erau autorizaţi, li se permitea să facă bancuri, pentru că era nevoie ca acest spirit românesc de frondă să fie canalizat într-un loc pe care ei să-l poată controla. Acum e adevărat, sunt oameni în vârstă, unii au în spate nişte cariere formidabile, unii au fost deja decoraţi, dar nu spun, nu mă bag. Oamenii ăştia au familii, unii au şi nepoţi.

Care a fost cea mai mare suferinţă pe care v-a provocat-o regimul comunist?
Am fost închis pentru nişte motive de faţadă, de fapt, Ranga trebuia scos din funcţie. Aveau nevoie să găsească o mare lipsă în gestiune. Era lupta dintre cele două mafii, iar noi am fost victime colaterale. Cât timp eram în arest, anchetatorul meu, Tudor Stănică, a venit la şcoală şi a scos-o pe fata mea din clasă. Avea 15 ani. I-a spus că a fost şi el eliberat, că mă cunoaşte şi că are să-i transmită ceva despre mine, seara, când i-a fixat o întâlnire. Vali nu s-a dus niciodată, cine ştie ce s-ar fi putut întâmpla. În timpul detenţiei, am avut de-a face cu Iosef Damian, zis doctorul Mengele, angajat de Securitate să stabilească cât poate rezista un deţinut la tortură. Tot el e vinovat de moartea lui Gheorghe Ursu, al cărui proces se judecă pe 12 februarie. Înainte de el au mai fost Itzac Medler şi Avram Stoenescu, medicii responsabili de planificarea torturii. Sunt sigur că securiştii nu s-au interesat mai nou de mine pentru că credeau că sunt bătrân şi bolnav. Probabil că, dacă aflau că voi scrie cartea asta, până acum mă omorau. Deja am primit telefoane de la un colonel, să mă mustre că mânjesc carierele unor oameni. Un jurnalist mi-a transmis că plănuiesc ceva împotriva mea.

După revoluţie, cei mai mulţi dintre oamenii esenţiali sistemului s-au grăbit să-şi nege trecutul. Dumneavoastră recunoaşteţi în carte că aţi făcut un joc dublu.
Nu, nu, e o confuzie. Făceam o cafea formidabilă care-i cucerise pe toţi, şi răi, şi buni. Eu nu aveam altă soluţie. Să zicem că venea un om rău. Eu ştiam că e rău şi cu toate astea îi ziceam: “Să trăiţi, bună ziua, sărut mâna” . Veneau şi doamne. Era una, săracă, necăjită, supărată. Eu am avut predilecţia de a asculta confesiunile doamnelor marilor securişti. Săracele, se uitau la prostălăii lor care se duceau şi-şi făceau de cap prin diferite bordeluri, veneau obosiţi acasă şi nu le băgau în seamă, să zicem. Erau marginalizate de propriii bărbaţi. Vorbeau cu mine pentru că eram om înţelegător, amabil: “Sărut mâna, doamnă!”, le mai dădeam şi o cafeluţă. Doamnele erau atât de slobode la gură încât îi mai şi înjurau. “Al dracu’ nenorocit se duce cu cutare şi cutare şi eu stau acasă!” Eu le ziceam: “Doamnă, vă recomand, dacă vreţi, un Cointreau” şi le mai împăcam. A doua zi venea soţul: “Băi, bine că ai împăcat-o pe nevastă-mea! Şi dacă mai vine, mai dă-i, că am belea cu ea”. Aţi înţeles?

 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

7 comentarii

 
1
corinne 01-Feb-2009 10:57
Amuzant
bine ca stim de unde i se trage longevitatea lui radu beligan. :) si asa importanta sa fie o cafea deosebita in viata omului?
2
marcella 01-Feb-2009 12:18
Atunci putea fi foarte importanta
corinne (01-Feb-2009 10:57)
Amuzant
bine ca stim de unde i se trage longevitatea lui radu beligan. :) si Acum o cafea buna n-ar mai conta atat de mult, atunci insa conta, din doua motive: in primul rand, nu se gasea cafea mai deloc, iar cand se gasea era de proasta calitate; in al doilea rand, erau destul de putine bucurii in general. O cafea buna te facea sa visezi ca esti in alta parte, intr-o alta lume, departe de mizeria din jur.
3
geo_36 01-Feb-2009 12:33
L-am cunoscut
L-am cunoscut pe Florescu, nu in sensul ca ne faceam confesiuni, ci in relatia cumparator-vanzator.
Intr-adevar, avea cea mai buna cafea si nu numai. De acolo ne aprovizionam toti cei care lucram in institutul unde lucram, pe str. Negustori.
Dupa cutremurul din 1977, cand blocul in care se afla pravalia lui Florescu pe bd. H.Botev s-a daramat, el s-a mutat vizavi, pe str. Sfintilor. Dar parca pravalia nu mai era ce-a fost; si vremurile se inasprise in privinta importurilor de bunuri din vest.
4
corinne 01-Feb-2009 15:38
Am prins perioada :)
marcella (01-Feb-2009 12:18)
Atunci putea fi foarte importanta
Acum o cafea buna n-ar mai conta atat de mult, atunci insa conta, din da, stiu, "nechezolul" era la ordinea zilei. vreo 40 de lei pachetul, nu? acum imi dau seama ca o cafenea cu marfa buna si vanzator constiincios si atent, cu servicii personalizate, trebuie sa fi fost ceva cu totul inedit si pretios in stersul comert comunist.
5
Piranha 03-Feb-2009 09:56
Gust amar, o fi de la cafea?
Pana la urma inteleg ca anticomunismul domnului Florescu insemna ca a refuzat sa devina informator al securitatii. Gresesc cumva?

In citirea mea este vorba de un domn care a deservit in mod direct elita comunista, datorita meseriei sale unice, si probabil a priceperii sale, desi in lipsa de concurenta acest lucru este greu de stabilit. Nimic rau in asta, oamenii trebuie sa aiba o meserie si in comunism. Insa a veni si a spune cat de anticomunist era dansul, zau, suna ca dracu'! Daca se lipsea de remarcile respective, avea toata stima mea, pana la urma sunt si eu un patimit al cafelei...
6
bulgakov 04-Feb-2009 16:27
Ce fresca! are dreptate piranha!
Sunt complet de acord cu Piranha! nimeni nu poate uman fiind sa ii reproseze ceva major acestui domn Florescu, dar, si imi pare rau ca trebuie sa o spun, el devine involuntar un exemplu al ce poate acest popor sa secrete ca rezistenta umana la totalitarism. A face disidenta prin sabotarea sistemului de distributie aberant in folosul propriu este poate o solutie acceptabila individual dar este in acelasi timp o rusinoasa reactie luata la nivel colectiv. Caci asa am reactionat majoritatea: am trecut pe sub bariera, am facut minima rezistenta, in asa masura ca putem spune ca revolta anti-mizerie din 1989 a fost partial cauzata de noi toti pentru ca am distrus orice sansa acestui sistem sa reziste furandu-l. E ceva in poporul asta care se reproduce la fiecare sistem politic asupritor: ne opunem parsiv, fara curaj, iar Florescu are marele merit de a face o fresca extraordinara si poate involuntara a acestui mod de supravietuire. In Estul lui Walesa, al lui Havel, al lui Wyshinsky (cardinalul polonez), a lui Michnik, a muncitorilor de la Gdansk, a primaverii pragheze noi, romanii, il aveam pe paradigmaticul domn Florescu care fura practic de la toti ca sa dea "celor mai buni" din toate taberele. E totusi o mare reusita aceasta carte!
7
confruntari 04-Feb-2009 20:54
secretul lui Bachus
in varianta..boabe.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CARTE
 
CELE MAI