Home » Bani & Afaceri » Business News » Cafeaua Elita a murit. Trăiască Doncafe!

Cafeaua Elita a murit. Trăiască Doncafe!

27 Aug 2008 Alina Stanciu | 2 comentarii | 7562 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Marca de cafea numărul unu în România va purta un nou nume, Doncafe, şi va avea un gust îmbunătăţit,
 
Romanii beau cafea de 250 de milioane de euro in fiecare an
Romanii beau cafea de 250 de milioane de euro in fiecare an
După ce şi-a schimbat numele din Elite România în Strauss România, în urmă cu câteva luni, producătorul israelian de cafea a trecut şi la rebrandingul produselor sale. În urma unei investiţii de aproximativ 15 milioane de euro, cafeaua Elita şi Selected se vor numi Doncafe Elita şi Doncafe Selected, iar în portofoliul companiei s-au mai adăugat noi produse. Mai precis, compania a lansat o gamă de specialităţi de cafea sub denumirea de Doncafe Mixes ce cuprinde 11 sortimente, printre care şi cafeaua „4 în 1“, cu guarana, precum şi un nou produs premium, Doncafe Gold.

„Investiţia totală în lansare şi în comunicare a fost de 15 milioane de euro. Am investit foarte mult în dezvoltarea noilor ambalaje, iar campania de comunicare pe tv, outdoor şi mijloace neconvenţionale a fost de şase milioane de euro“, a declarat directorul general Strauss România, Matanya Schwartz. De asemenea, compania a cheltuit în ultimul an şi jumătate aproximativ 5 milioane de euro pentru retehnologizarea fabricii de la Bucureşti, unde se realizează o parte din noile produse ale companiei.

Miza principală a celor de la Strauss este atingerea unei cote de 50% din piaţa totală a cafelei din România, în condiţiile în care, la ora actuală, compania este lider de piaţă cu 33%. „În trei-cinci ani vrem să ajungem de la 33 la 50%, astfel că trebuie să creştem cu aproximativ 10% pe an, iar părerea mea este că vom face mai mult“, a mai declarat Schwartz, care susţine însă că, în România, creşterea anuală a pieţei este de 6-7% pe an.

Din estimările Strauss România, piaţa cafelei se cifrează în jurul a 250 de milioane de euro. „În ultimii ani, rata de creştere s-a diminuat, de la un nivel cu două cifre la 6-7%. Segmentul cu un ritm de creştere mai alert este cel «away from home» (cafeaua consumată în restaurante, hoteluri, cafenele - n.r.)“, a mai declarat directorul Strauss.

În 2007, Strauss România a avut o cifră de afaceri de 76 de milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează un rulaj de 80 de milioane de euro. Grupul Strauss, cu vânzări anuale de 4,2 miliarde de dolari, a achiziţionat participaţia majoritară a companiei Elite în 1997, iar în 2004, cele două societăţi au fuzionat complet.

Principalul competitor al Strauss pe piaţa autohtonă este Kraft Foods, deţinătorul brandului Jacobs. Strauss este prezentă pe piaţa românească din 1994, când Elite România a pus în funcţiune fabrica de cafea din Capitală.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
katy_leu 28-Aug-2008 09:28
Cafeaua Elita
Foarte frumos si pompos ce spune noul cap al unui brand de 3 lei. Dar pentru cei care muncesc la Elite...Strauss...Doncafe...sau mai cum? ce s-a imbunatatit??? NIMIC s-a stricat si distrus complet un colectiv SUPER s-au inlaturat oameni de valoare doar pentru ca nu-i suporta noul ,,cap'' MATANIA OMUL SEDINTA CAP DE PLUMB. Apropo stie cineva cat concediu are un salariat de la faimoasa firma? NU mai mult de 5 zile, iar la intoarcerea dupa un concediu medical cu internere in spitale romanesti esti inlaturat fara remuscari. Sa se laude faimoasa firma si cu ce a facut pentru salariati iar ziaristii sa mai si cerceteze daca sunt profesionisti nu sa scrie ce dicteaza cap de plumb Matanya Swarz...fas elite
2
Eastman 02-Sep-2008 08:20
cafea...
...cu gust israelian. mde!
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
BUSINESS NEWS
 
Vrei un business la cheie?
Cataratul, mutatul dintr-un loc intr-altul sau chiar statul pe loc nu necesita doar efectuarea unor miscari in pasi repetati, ci si platforme si echipamente de protectie.
Cu o buna cunoastere a clientilor atat nationali, cat si internationali si a nevoilor acestora, L’echelle Europeenne a i [detalii]