Home » Editorial » Editorialisti » Buy romanian!

Buy romanian!

18 Noi 2008 Daniel Oanta | 5 comentarii | 3146 vizualizari
Rating:
15 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Nu cred că, din 1990 încoace, România a traversat vreun moment mai justificat pentru intervenţia statului în economie. De aceea consider că apelul preşedintelui Băsescu la patriotismul consumatorilor este de salutat, chiar şi în plină campanie electorală.
 
În contextul în care România este stat membru al Uniunii Europene, al cărei fundament economic constă în virtuţile pieţei unice şi liberei circulaţii a mărfurilor, apelul lui Traian Băsescu la patriotismul consumatorilor sună ca dracu’. Dar de ce-am fi noi mai catolici decât Papa când criza globală tinde să dea peste cap criterii ce păreau până mai ieri tabu în UE? Capitalul de stat pătrunde din ce în ce mai adânc în economiile statelor dezvoltate, iar ajutoarele de tot felul constituie de-acum regula şi nu excepţia în rândul statelor membre. Garanţia statului este omniprezentă şi solicitată de sectorul privat peste tot în Europa.

Muncitorii de la Dacia sunt trimişi acasă în concediu forţat înainte de sărbători nu atât din cauza taxei auto, cât a deciziei Renault de a reduce producţia pe plan global pentru epuizarea stocurilor. Alături de Renault, companii precum Nokia, Opel, Saint-Gobain şi altele solicită reduceri de taxe şi impozite pentru a se menţine pe linia de plutire.

Traian Băsescu are acum dreptate. Criza ale cărei efecte colaterale se fac simţite în industria autohtonă nu este generată în România, este una de import. În aceste condiţii, intervenţia statului pentru a ajuta companiile să nu treacă la disponibilizări este nu doar raţională, ea devine obligatorie. Ţinerea sub control a şomajului este una dintre manşele pe care autorităţile trebuie să le manevreze pentru ca economia să nu sufere o aterizare brutală. Pentru că şomerii anului 2009 nu vor mai semăna deloc cu cei ai anilor ’90. Ei vor fi în majoritate şomeri debitori la bancă, drept urmare impactul se poate regăsi imediat în sistemul financiar la rândul său blocat acum după exuberanţa creditării din ultimii ani.

Cert este că, pentru o perioadă imprevizibilă de timp, modelul de creştere a economiei bazat pe consum, şi acela pe datorie şi din import, nu mai poate funcţiona. România trebuie în consecinţă, pentru a minimiza efectele negative ale crizei globale, să limiteze la maximum dependenţa sa de finanţarea externă, prin reducerea importurilor. Lăsată la mâna pieţei, soluţia problemei este simplă, dar inacceptabil de dureroasă: deprecierea brutală a monedei naţionale până la refacerea echilibrului extern şi inflaţie pe măsură. Este rolul viitorului guvern şi al BNR să evite un asemenea scenariu. Până atunci, vorba lui Traian Băsescu, cumpăraţi cât de mult posibil produse româneşti. Nu este de ajuns, dar ajută!
 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

5 comentarii

 
1
kh-ris 18-Noi-2008 21:07
Presa romaneasca si apocalipsa economica
Saptamana trecuta a fost caracterizata de presa din Romania drept saptamana in care criza mondiala a venit si la noi. Aceasta reactie a fost generata de anuntul catorva companii privitoare la restrangerea activitatii si/sau la dificultatile pe care le intampina datorita scaderii unor piete de desfacere – in special auto si imobiliare.

Parerea mea legata modul in care Romania va fi afectata de aceasta criza am exprimat-o aici dar avand in vedere vehementa unor ziare in a prevesti apocalipsa economica, ma vad nevoit sa revin cu un articol in care voi incerca sa calmez putin spiritele



Cand vorbim despre criza economica, trebuie sa ne uitam in principal la cifrele macroeconomice, iar acestea sunt 3: evolutia PIB (respectiv evolutia activitatii economice dintr-o tara), somajul si inflatia. In plus, toate aceste 3 cifre trebuie judecate in corelatie cu politica monetara a BNR.



Si as incepe cu BNR. De ani de zile, obiectivul BNR a fost combaterea inflatiei si nu cresterea economica, astfel ca, la un moment dat, am ajuns sa avem cea mai mare dobanda de referinta din UE. Peste tot in lume, modul in care evolueaza dobanda de referinta reprezinta un indicator extrem de bun pentru a-ti face o imagine legata de viitorul economiei. In conditii de boom economic (spre ex. Romania anilor 2006-2008) bancile centrale cresc dobanda de referinta (respectiv costul banilor) in scopul calmarii economiei si a evitarii supraincalzirii acesteia, iar cand economia scade sau da semne de slabiciune, aceasta dobanda este diminuata, accesul la credite devine mai facil, companiile pot obtine mai usor bani pentru inverstitii si deci activitatea economica este relansata....continuarea pe www.khris.ro
2
mettyec 18-Noi-2008 21:58
Patriotism
Mi se pare foarte firesc sa facem un mic efort si atunci cind raportul pret calitate este bun, sa cumparam marfa romaneasca.
In fine am vazut o remarca adevarata in acest articol fata de Dacia Pitesti. Citez:
Muncitorii de la Dacia sunt trimişi acasă în concediu forţat înainte de sărbători nu atât din cauza taxei auto, cât a deciziei Renault de a reduce producţia pe plan global pentru epuizarea stocurilor.
Scaderea vinzarilor nu este generata exclusiv de apetitul romanilor pentru masini second-hand. Nu este corect sa transformam in tap ispasitor aceasta dorinta a romanului.
3
ellena 18-Noi-2008 22:38
Respect fata de cititori?
Draga Domnule, va citeste atita lume. Ar trebui putin respect fata de forma, adica cu \"R\" \"Romanian\". Ma gindesc ca asta e slujba dvs. principala, faceti-o mai putin pe graba.
4
alfa2 19-Noi-2008 00:12
Intre nevoia aparenta si necesitate
Uneori ce pare sa fie evident nu se potriveste cu realitatea si este cazul cu interventia statului in economie. Daca am fi avut un stat normal, condus cu cap si cu o minima dragoste de tara la purtator, poate ca afirmatia cum ca acum ne sta bine sub stat era valabila. Din pacate nu este chiar asa pentru ca statul de azi este tot cel de ieri dar mai prost organizat. A lasa statul sa intervina inseamna sa mai vanda DAEWOO la Ford stergand datorii de 400 de milioane de dolari la buget si sa se mai dea o OUG 50/2008 prin care sa punem pe butuci Dacia. Faptul ca este o similitudine intre numele masinii si numele vechiului teritoriu pe care inca se mai afla Romania nu inseamna neaparat si ca soarta va fi identica intre cele doua entitati, dar nici ca va fi diferita.
5
Cuza 19-Noi-2008 14:34
Gandhi
Numai in rRomania, cuvintul "patriotism" repugna (fitosilor care-au "iesit" dar n-au vazut, acolo, si patriotismul francezilor, nemtilor samd)!!!
Amintiti-va (sau aflati) ca Gandhi a scapat India de colonialism, acum 79 de ani, boicotind produsele colonialistilor; neavind sare, au scos-o din apa de mare si au carat-o-n imensitatea Indiei; au invatat sa teasa pinza, sa n-o mai cumpere pe cea britanica; ...
Azi, cei mai multi francezi nu concep sa-si cumpere masina decit frantuzeasca.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EDITORIALISTI