Login Inregistrare ca membru
Joi, 24 Mai 2012, 09:30
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Bunătăţi cinefile pentru 2009
Debutul în lungmetraj al lui Radu Jude, trei scurtmetraje de Cristian Mungiu şi de Hanno Hoffer, al doilea lungmetraj de Corneliu Porumboiu şi de Cristi Puiu. Câteva dintre cele mai aşteptate premiere autohtone din 2009.
Mungiu revine cu doua scurtmetraje, Corneliu Porumboiu cu al doilea lungmetraj, iar Radu Jude debuteaza cu "Cea mai fericita fata din lume"
Cea dintăi premieră autohtonă care va intra în cinematografele româneşti este lungmetrajul Ancăi Damian, „Întâlniri încrucişate”, programat pentru finalul lui ianuarie, avându-i în rolurile principale pe Andi Vasluianu, Mimi Brănescu, Oxana Moravec şi, nu în ultimul rând, pe Matti Ristinen. Filmul, nominalizat la Cottbus, a avut deja parte de o cronică pozitivă în „Variety”. Îl urmează (încă de la mijlocul lui februarie) o peliculă premiată - şi pentru actriţe, şi pentru regizorul-scenarist - la Festivalul de la Salonic. Este vorba despre mult-aşteptatul „Pescuit sportiv” de Adrian Sitaru, cu Ioana Flora, Maria Dinulescu şi Adrian Titieni în rolurile principale. Coproducţia româno-franceză se axează asupra destinului unui cuplu plecat la un picnic care dă din greşeală peste o prostituată care, în cursul a doar câteva ore, le întoarce viaţa pe dos până în punctul care face imposibilă întoarcerea la existenţa obişnuită.
În martie va fi rândul ultimului film de Stere Gulea, în dublă calitate, de scenarist şi regizor, „Weekend cu mama”; rolul principal îi revine Adelei Popescu. Eroina lungmetrajului este Luiza, o mamă care, la plecarea de acum 16 ani în Spania, şi-a lăsat fiica de doi ani în ţară. Acum o regăseşte, mamă la rândul ei şi dependentă de droguri. Tot în primăvara lui 2009 ar putea avea loc premiera debutului în lungmetraj al lui Radu Jude, „Cea mai fericită fată din lume”, având-o pe Andreea Boşneag în rolul principal. Intriga este pusă în mişcare de câştigarea unui concurs de tipul „trimiteţi etichetele” de către Delia, o tânără din provincie; problemele încep pe drum către filmarea unui spot, când se dovedeşte că ea şi părinţii ei au viziuni diferite despre cum ar trebui să procedeze în privinţa premiului.
Triplă premiantă la Locarno, pelicula „Mar Nero” de Federico Bondi va ajunge la dispoziţia românilor tot în primăvara lui 2009. O coproducţie Italia - România - Franţa, filmul îi are în distribuţie pe Dorotheea Petre, Maia Morgenstern şi pe Vlad Ivanov, dar şi pe Ilaria Occhini (nepoata filozofului Giovanni Papini şi soţia scriitorului Raffaele La Capria). Relaţia dintre cele două personaje feminine, pentru care Bondi s-a inspirat din povestea bunicii sale, reprezintă pivotul acestui lungmetraj.
Nu are încă o dată de lansare, dar filmul „Amintiri din epoca de aur” va avea cu siguranţă premiera în 2009. Acesta reuneşte şase scurtmetraje, două de Cristian Mungiu, câte unul de Hanno Hoffer, Ioana Uricariu, Constantin Popescu şi de Răzvan Mărculescu. Pelicula va rula în cinematografele româneşti în „spaţiul” alocat de obicei pentru două lungmetraje, a arătat Hanno Hoffer pentru Cotidianul, fiind divizată în două părţi. Tot în 2009 va vedea lumina marelui ecran pelicula „Copilăria lui Icar”, debutul în lungmetraj al lui Alexandru Iordăchescu, avându-l pe regretatul Guillaume Depardieu în rolul principal. El interpretează partitura lui Jonathan, un personaj care se supune de bunăvoie unui tratament experimental bazat pe tehnologie genetică, cu potenţial de a-i reda piciorul pierdut într-un accident; însă un triunghi periculos apare în momentul în care fiica omului de ştiinţă care coordonează tratamentul intră şi ea în joc.
2009 nu va duce lipsă nici de producţii independente. Florin Piersic jr. revine şi el la lungmetraj, cu „Nimic despre dragoste”, cu log-line-ul „Totul despre sex”. Scenariul îi aparţine, iar în distribuţie figurează, alături de el, Andi Vasluianu, Dalia Puşcă şi Victor Meda, conform spuselor regizorului. George Dorobanţu, regizorul „Elevatorului”, are în vizor un scurtmetraj, iar Tudor Coţovelea lucrează la un lungmetraj digital pe numele său „USL”, despre care crede că va fi gata în decursul acestui an. Sinopsisul peliculei are un aer intrigant: „Într-o dimineaţă, Josh Rudoy se trezeşte şi îşi împachetează lucrurile pentru o călătorie care nu va mai avea loc. Nu e un vis, poate avea orice, atâta timp cât nu-l vede nimeni. Deodată sună un telefon”.
A încheiat filmările la cel de-al doilea lungmetraj al său în 2008 şi preconizează că românii îl vor vedea în toamna anului curent. „Intermediar” de Corneliu Porumboiu, filmat în oraşul natal al regizorului, îi include în distribuţie pe Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Cosmin Seleşi, Ion Stoica şi Irina Săulescu; povestea are în centru un poliţist dintr-un oraş de provincie, a cărui adeziune la litera legii este profund zdruncinată. Corneliu Porumboiu şi-a caracterizat pelicula drept un fals policier. Deşi filmările nu au început încă, „Aurora” lui Cristi Puiu are şanse să fie una dintre premierele cu greutate ale lui 2009; scenariul are drept punct de pornire o crimă. Ambele proiecte au ieşit câştigătoare la ultimul concurs organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei.
Un alt lungmetraj produs de Mandragora este debutul lui Bobby Păunescu, „Francesca”; Monica Bârlădeanu joacă o educatoare doritoare să emigreze în Italia, iar lungmetrajul se focalizează asupra efectului Mailat.
Probabil tot în toamna lui 2009 va avea loc premiera „Feliciei înainte de toate”. Autorii sunt Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, aflaţi la debut în lungmetraj; filmul - rolul principal şi l-a adjudecat Ozana Oancea - are în centru o poveste de familie, găzduită de trei zone. Două premiere date drept probabile în 2009 sunt „Ursul”, de Dan Chişu, şi „Caravana cinematografică”, de Titus Muntean.
La lucru, dar nu încă pe ecrane
Cătălin Mitulescu începe în 2009 filmările la „Un balon în formă de inimă”, după un scenariu scris împreună cu câştigătorul Ursului de Aur pentru scurtmetraj, Bogdan Mustaţă. Subiectul este o poveste de dragoste dintre un hoţ de buzunare şi o cameristă, având drept decor Constanţa. Premiera celui de-al doilea lungmetraj de Cătălin Mitulescu va avea loc în România în 2010. În ianuarie 2009 sunt programate să înceapă filmările şi la „Medalia de onoare” de Călin Netzer, cu un scenariu semnat de Tudor Voican şi o distribuţie dominată de Victor Rebengiuc şi de Camelia Zorlescu.
Povestea se concentrează asupra unui bătrân (căsătorit, cu un fiu proaspăt revenit din Canada) căruia i se acordă o medalie de onoare pentru faptele eroice săvârşite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; cum el nu ţine minte să fi făcut aşa ceva, distincţia îl face să îşi reevalueze întreaga viaţă. Tot în 2009, Igor Cobileanski va filma „Afacerea Est”, iar Dan Piţa - „Ceva bun de la viaţă”, dar datele premierelor lor rămân deocamdată incerte.
Carol se amână
Docudrama lui Sergiu Nicolaescu, „Carol I - Un destin”, va avea probabil premiera în 2009, dar nu se cunoaşte încă data exactă. Cineastul şi l-ar fi dorit pe ecrane pe 1 decembrie 2008. Pelicula îi are în rolurile principale pe Sergiu Nicolaescu şi pe Răzvan Vasilescu.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
1 comentarii
|
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
FILM
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













