Home » Ultima ora » Boc discută cu sindicaliştii

Boc discută cu sindicaliştii

20 Mar 2010 | 0 comentarii | 678 vizualizari
Rating:
4 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Reprezentanţii confederaţiilor sindicale se vor întâlni, azi cu premierul Emil Boc, la sediul Ministerului Muncii, pentru a relua discuţiile pe marginea aplicării unitare a legii salarizării unice pentru personalul bugetar.
 
Boc si-a ferit oamenii de la Cluj de consecintele desfiintarii Cancelariei
Boc si-a ferit oamenii de la Cluj de consecintele desfiintarii Cancelariei
Discuţii au avut loc şi vineri pe marginea aplicării legii salarizării pentru personalul bugetar.

“Am vorbit ca mâine (sâmbătă - n.r.), la 12,00, să ne reîntoarcem la masa discuţiilor la Ministerul Muncii şi să continuăm analiza în privinţa aplicării unitare a Legii salarizării, astfel încât, în cel mai scurt timp, să găsim o formulă prin care tratamentul să fie echilibrat faţă de toţi cei care sunt plătiţi din fonduri publice şi să eliminăm aceste discrepanţe apărute prin aplicarea contractelor colective de muncă sau a unor sentinţe judecătoreşti”, a declarat Boc, ieri, după întâlnirea cu sindicatele.

Şeful Guvernului a explicat că, în ceea ce priveşte problemele apărute la aplicarea salarizării unitare, acestea au fost determinate de modul de aplicare a acestei legi la nivel naţional, întrucât fondul de salarii pentru personalul bugetar din noiembrie s-a menţinut în 2010.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ULTIMA ORA