Home » International » Europa » Berlusconi intră în polemică cu Papa

Berlusconi intră în polemică cu Papa

23 Iun 2008 Laura Cernahoschi | 0 comentarii | 3174 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Premierul cere schimbarea regulilor catolice astfel încât să poată primi împărtăşania. Papa îi răspunde: divorţaţii nu primesc comuniunea, doar cei puri o merită
 
Azima sfintita nu va ajunge la Berlusconi
Azima sfintita nu va ajunge la Berlusconi. Sursa: Reuters
Berlusconi pare să nu se mai mulţumească să schimbe legile lumeşti în propria favoare, acum vrea să intervină şi în regulile Bisericii Catolice, pentru a le aduce mai aproape de voinţa sa. Aflat sâmbătă la biserica din orăşelul sardinian în care deţine o vilă, Berlusconi, aşezat în primul rând de scaune, cu o pălărie de paie pe cap, relaxat, l-a întrebat pe episcop când are de gând Vaticanul să schimbe regulile, astfel încât să primească şi el comuniunea.

Preotul, care trecea cu azima de împărtăşanie pe la enoriaşi, nu s-a oprit în dreptul premierului, acesta fiind divorţat şi recăsătorit, deci considerat nedemn de a primi împărtăşania. „Când veţi schimba această regulă care mă opreşte de la primirea împărtăşaniei?“, l-a întrebat Berlusconi pe episcopul ce părea destul de speriat. Premierul este recăsătorit cu actriţa Veronica Lario, cu care are şi trei copii.

Berlusconi a sprijinit Biserica Catolică în politicile sale, iar la începutul lunii, când l-a vizitat pe Papa Benedict al XVI-lea, i-a sărutat acestuia mâna spunându-i: „Suntem de partea Bisericii. Politica guvernului meu nu poate decât să îi mulţumească pe Papă şi Biserica“. Episcopul pus în dificultate sâmbătă de Berlusconi, Sebastiano Sanguinetti, a declarat pentru cotidianul „La Stampa“: „I-am spus că ar putea discuta problema la un nivel superior, dat fiind faptul că tocmai a fost primit de Papă la Vatican“.

În mod surprinzător, Papa a răspuns revendicării lui Berlusconi în cadrul unei slujbe, fiindu-i însă nefavorabil premierului: divorţaţii nu pot primi comuniunea catolică. Numai cei „puri, nepătaţi de păcat“ pot primi azima sfinţită. Ceilalţi vor găsi salvarea în „dorinţa de a participa la taina euharistiei şi prin participarea la slujbă. Păcatul grav se opune acţiunii graţiei euharistice“. Iertarea păcatelor, necesară pentru a primi împărtăşania, pentru cei divorţaţi şi recăsătoriţi poate fi primită din partea Bisericii Catolice doar dacă aceştia renunţă la continuarea în păcat, adică la relaţiile sexuale cu noul partener.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EUROPA