Home » Societate » Justitie » Becali, trimis în judecată în dosarul “Valiza”

Becali, trimis în judecată în dosarul “Valiza”

18 Dec 2008 Dorin Petrisor | 5 comentarii | 1775 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
DNA l-a trimis joi în judecată pe Gigi Becali în dosarul “Valiza”. Procurorii au demonstrat că patronul Stelei a premeditat mita, deşi ştia că e urmărit în acest caz. Ei au demontat şi “alibiul” cumpărării terenului de la Jucu, pentru că nici vânzătorul, nici Becali nu erau în Bucureşti în ziua semnării precontractului.
 
Becali, trimis in judecata in dosarul Valiza
Becali, trimis in judecata in dosarul Valiza
Procurorii l-au trimis joi în judecată pe Gigi Becali, în dosarul “Valiza”, sub acuzaţiile de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. El este acuzat că, prin intermediul lui Teia Sponte, vicepreşedintele Steaua, ar fi oferit, în 7 mai 2008, preşedintelui şi jucătorilor “U” Cluj 1,7 milioane de euro, pentru a-şi apăra corect şansele în meciul cu rivala Stelei la titlul de campioană, CFR Cluj, meci derulat în ultima etapă de campionat.

Conform rechizitoriului, de intenţia lui Becali de a mitui “U” Cluj mai ştiau şi Viorel Hrebenciuc şi Adrian Mititelu, acţionar la “U” Craiova. Procurorii au demonstrat şi că este fals alibiul confecţionat de Gigi Becali, conform căruia cele 1,7 milioane de euro, sechestrate la restaurantul Aroma din Cluj, erau destinate cumpărării unui teren în comuna Jucu. Conform monitorizării telefoanelor operate de SRI, Gigi Becali era în 15 aprilie la Ploieşti, iar presupusul vânzător, Radu Marino, avea în acea zi un proces la Cluj. Mai mult, procurorii au ataşat la dosar şi monitorizarea video făcută în acea zi de către Poliţia Rutieră, atât la ieşirea din Cluj, cât şi la intrarea în Bucureşti, monitorizare în care maşina lui Marino nu apare.

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

5 comentarii

 
1
balauru 18-Dec-2008 14:18
ce valoreaza?
Ce valoreaza ca l-au trimis? Toata lumea stie ca in Romania, cu bani iti iei un avocat bun si scapi de orice.

Voi nu intelegeti ca asta, daca tine la infinit, Romania va deveni o noua Columbia sai Brazilia? Dar cui ii pasa cu adevarat? Dracu face coalitie cu raiul, azi, in Romania.
2
corcoos 18-Dec-2008 14:32
...
Pai daca procurorii au demonstra deja faptele pt. care e trimis in judecata dl. Becali, la ce bun procesul? Chiar asta-i sistemul dupa atatia ani de cand se spune ca a cazut comunismul?

Nu ca mi-ar pasa vreun pic de dl. Becali, asa cum nu-mi fac nici iluzi ca va ajunge vreodata la mititica, dar pentru un amarastean, asta-i kafka 100%.

3
corcoos 18-Dec-2008 14:37
...
*iluzii
4
sherer 18-Dec-2008 16:03
prietene
corcoos (18-Dec-2008 14:32)
...
Pai daca procurorii au demonstra deja faptele pt. care e trimis in judecata dl.
ei au prezentat varianta procurorilor,,,adicva ce zic astia care-l dau in judecata si pt care becali e vinovat, asta e pozitia procurorilor. ce vroiai sa zica ca nu stiu cum si ce s-a intamplat da' oricum, trimitem dosarul ca vom vedea noi. procurorii au explicat foarte clar ce si cum s-a intamplat ..nu vad care e problema?
5
corcoos 18-Dec-2008 17:24
@sherer
Ma tem ca nu-i doar o problema de exprimare.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
JUSTITIE