Home » Politic » Presedintie » Băsescu: Refuz categoric un acord cu FMI

Băsescu: Refuz categoric un acord cu FMI

27 Ian 2009 Cristian Oprea | 2 comentarii | 1576 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Preşedintele Traian Băsescu a exclus, luni seară, la TVR 1, încheierea unui de acord împrumute între Români şi Fondul Monetar Internaţional.
 
Şeful statului a venit cu precizări referitoare la situaţia economică şi la modalităţile de redresare a problemelor financiare.

“Eu refuz categoric varianta prin care România, la Fondul Monetar Internaţional, să spună: avem nevoie de zece miliarde de euro. Şi vă pot spune că România are nevoie de bani pentru a-şi finanţa datoria curentă. Guvernul Tăriceanu a angajat, pentru că nu s-au făcut veniturile în buget, credite pe termen scurt şi foarte scurt. Într-o lună, două, trei trebuie să dăm banii înapoi”, a explicat preşedintele României.
În opinia sa, actualul guvern are nevoie de aproximativ şase miliarde de euro pentru a plăti datoriile despre care a spus că au fost făcute de Tăriceanu.

Traian Băsescu a oferit şi modalităţi de ieşire din această situaţie: “Soluţia este să luăm bani europeni. Deci nu bani de la Fond, ci bani de la Uniunea Europeană, atât cât vom avea nevoie. Nu ştim - un miliard, cinci miliarde, şapte miliarde. Nu vreau bani de la FMI, pentru că îmi este foarte greu să accept ideea că ne întoarcem înapoi, la mijlocul anilor ă90, când împrumutam bani de la FMI. Uniunea Europeană dă bani controlaţi. Uniunea Europeană nu are un organism de supraveghere care să-i confirme că banii pe care o ţară îi ia de la UE sunt utilizaţi corect. Şi atunci ar trebui să avem un acord de finanţare cu UE şi un acord de supraveghere cu Fondul, de supraveghere, şi nu de împrumut”.

Părerea preşedintelui României a fost că sigur “nu suntem în situaţia Ungariei. Suntem într-o situaţie mult mai bună. Noi nu avem nevoie să băgăm bani în bănci. Şi băncile din Ungaria sunt privatizate sută la sută, dar Guvernul a trebuit să bage bani în bănci”.

Preşedintele a venit şi cu precizări despre criza economică:”Criza în România nu va fi la fel de puternică, manifestarea crizei nu va fi la fel de puternică precum în alte ţări. Noi suntem afectaţi de criza economică. Nu ne afectează prin faptul că am avea sistemul bancar zgâlţâit, ci în două moduri: băncile nu mai primesc de la acţionarul majoritar linii de finanţare noi, dar nicio bancă ce funcţionează în România nu şi-a întrerupt finanţarea pe proiecte pe care la avea în derulare şi asta e foarte important. Al doilea mod în care ne afectează este datorat micşorării pieţelor, este o contracţie a pieţelor”.


 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
wakki 27-Ian-2009 12:20
ce gluma proasta
iauzi: "nu suntem în situaţia Ungariei. Suntem într-o situaţie mult mai bună". Chiar asa, domnule presedinte??? Cand treci granita din Ungaria in Romania, parca se stinge lumina. Autostrazile dispar definitiv, drumurile devin mai inguste si pline de gropi, iar gunoaiele, intunericul, rugina si mizeria devin atotstapanitoare. Macar de am ajunge noi vreodata in situatia Ungariei cu infrastructura rutiera si cu altele, as fi de acord sa facem acord cu FMI pana in anul 3000.
2
rxctps 27-Ian-2009 12:59
Da'cine il intreaba?
Si,conform fisei postului,trecuta in Cosntitutie,ce treaba are el cu chestia asta?Cat despre comparatia cu Ungaria,tipu'ori nu a fost in viata lui in Ungaria(greu de crezut),ori nu stie ce spune(daca te iei dupa ce face...).Si atunci este mai grav decat ne inchipuim.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
PRESEDINTIE