Home » Home » Top News » Băsescu, preşedintele ideal într-un sondaj al Principelui Radu

Băsescu, preşedintele ideal într-un sondaj al Principelui Radu

24 Iul 2009 Dan Duca | 4 comentarii | 4356 vizualizari
Rating:
13 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Preşedintele Băsescu este vedeta unui sondaj comandat de o asociaţie aparţinând Casei Regale. Şeful statului e cel mai onest, cel mai competent, cel mai puternic şi, fireşte, cel mai votat dintre candidaţi. Radu Duda creşte şi el.
 
Principele Radu Duda creşte în sondaje. În cele comandate de Asociaţia “O viziune pe 30 de ani” a Casei Regale Române. Potrivit unui studiu realizat de Gallup România, în perioada 16-20 iulie, candidatul independent Radu Duda este creditat cu 12% din intenţiile de vot, scor cu care se clasează pe a patra poziţie. Scorul este unul sensibil mai mare decât cel oferit de alte două sondaje realizate în cam aceeaşi perioadă de timp: CCSB - acolo unde Principele Duda are 7% şi BCS, care îl creditează pe acesta cu doar 4,7%.

Dincolo de asta, Traian Băsescu continuă să conducă bătălia pentru Cotroceni în sondajul publicat pe site-ul Principelui. Şeful statului este cotat cu 35% din voturi, urmat de liberalul Crin Antonescu, cu 20 de procente, şi de preşedintele PSD, Mircea Geoană, cu 18%. Pe locul cinci se află candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu 10 procente, iar udemeristul Kelemen Hunor ar obţine 3%.

Deşi jumătate dintre români dezaprobă modul în care Băsescu îşi exercită mandatul, acesta conduce şi la capitolul favorabilitate - 44%, urmat de Geoană - 36%, Antonescu - 35 de procente, Corneliu Vadim Tudor - 27% şi Radu Duda - 24%.

Preşedintele are şi cea mai mare susţinere în rândurile nehotărâţilor - 16%, Geoană şi Antonescu fiind la 7%, fiind considerat de cei mai mulţi dintre români ca având calităţile necesare pentru funcţia sa, că îi pasă de nevoile oamenilor, că este un lider puternic şi hotârât, că este onest şi de încredere, că pune interesele ţării deasupra intereselor politice şi că sunt mândri să-l aibă preşedinte.

La capitolul partide, PSD şi PDL sunt la egalitate cu 30%, urmate de PNL cu 21 de procente, PRM cu 8%, UDMR cu 7%. Liberalii ar atrage cele mai multe voturi de la nehotărâţi - 13%.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.108 persoane şi are o marjă de eroare de +/- 2,9%.

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

4 comentarii

 
1
Marius2008 24-Iul-2009 15:33
Al treilea
sondaj care il da pe Antonescu finalist in turul 2, inaintea lui Geoana.
2
Ruben 25-Iul-2009 07:43
DACA DE BASESCU ERAM EDIFICATI
ca majoritatea romanilor gandesc,culmea paradoxului in dreptul liderului PNL care pur si simplu nu are nici un mesaj coerent,nici o viziune politica matura!
3
Cepeca 25-Iul-2009 10:17
Titlul incorect
Prezentarea sondajului este corecta. Titlul este o tampenie. Pacat.

Comparatia trebuia facuta, cu predilectie, cu sondajul din mai a Gllup, nu cu cele ale altor firme. Pentru ca sondajul este de tipul fata-in-fata, repondentii au facut intai o evaluare emotionala a candidatilor si apoi au raspuns la intrebarile privind intentiile de vot. Celelalte sondaje nu au aceasta construtie. Apoi, acest sondaj este axat pe perceptia repondentilor fata de Casa Regala, fata de reprezentantul ei ...

Prin compararea sondajelor Gallup se observa ca Basescu are o scadere din punctul de vedere al intentiilor persoanelor care au declarat ca vor vota sigur. Daca in mai procentul celor care au declarat ca pot sa isi schimbe intentia de vot era de 6%, acum a devenit 10%. Bine, inteleg ca titlul nu permitea si aceasta evaluare, totusi ... prin omisiune se poate ajunge si la "ideal".
4
Sorin Aradean 26-Iul-2009 15:35
Compromiterea ideii de sondaj
Continutul articolului nici nu mai conteaza din moment ce titlul este cit se poate de manipulator si de nedemn de un ziar zis quality (!). Mai ramine sa scrieti un articol intitulat \"Crin Antonescu ideal intr-un sondaj al lui Patriciu\", iar un altul \"Mircea Geoana ideal intr-un sondaj al lui Voiculescu\", ptr ca sa compromiteti si pe mai departe ideea de sondaj de opinie.

Jenant jurnalism, probabil facut cu poza lui Caragiale pusa la loc de cinste in redactie...
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS