Home » Politic » Presedintie » Băsescu: Majorarea salariilor profesorilor a fost o greşeală (Video)

Băsescu: Majorarea salariilor profesorilor a fost o greşeală (Video)

04 Mai 2009 Cristian Oprea, Cristian Sutu | 39 comentarii | 2420 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Şeful statului regretă în numele întregii clase politice că a majorat anul trecut salariile profesorilor şi că aceasta nu a putut anticipa efectele crizei. Liberalii s-au opus însă atunci vehement deciziei.
 
Traian Basescu
Preşedintele Traian Băsescu îşi pune cenuşă-n cap pentru faptul că a semnat, în toamna anului trecut, legea majorării cu 50% a salariilor profesorilor. “Îmi asum, alături de toată clasa politică, responsabilitatea erorii de a promulga legea creşterii salariilor în educaţie, în condiţiile în care dascălii merită un salariu mai mare, dar noi nu am avut capacitatea să anticipăm efectele crizei economice. Obligaţia noastră, a tuturor, este să ne adaptăm la realitate şi, dacă avem o prioritate majoră, aceasta este să găsim soluţii pentru ca economia reală să pornească, numai din această zonă putem asigura resursa financiară pentru salarii, pensii", a spus Băsescu în cadrul unei declaraţii rostite la Palatul Cotroceni. Reacţia preşedintelui a apărut la doar câteva minute după ce liderii din Educaţie au anunţat că marţi vor intra în grevă generală.

În discursul său, şeful statului a lansat un apel către sindicate să nu abuzeze de dreptul legal la grevă şi să transforme astfel sute de mii de elevi în victime. "Rugămintea mea este să nu transformăm dreptul constituţional la grevă într-un drept de a afecta negativ vieţile a sute de mii de copii", a subliniat preşedintele.

Deşi preşedintele a vorbit în numele întregii clase politice, nu toată lumea a susţinut anul trecut majorarea salariilor cadrelor didactice. PNL şi guvernul condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au opus. Ba chiar acesta a avertizat de mai multe ori asupra efectelor pe care le-ar putea avea proiectul iniţiat de PSD. "Regret să constat că unii politicieni au decis ca România să meargă pe drumul de instabilitate politică şi criză. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate în ceea ce priveşte creşterea salariilor, nu numai pentru profesori, ci în general. Toţi, de la politicieni la lideri de sindicat, trebuie să înţeleagă că o astfel de măsură este catastrofală pentru economia românească, lucru agravat de uriaşa criză economică şi financiară mondială care ar putea afecta economia României", declara Tăriceanu chiar în ziua în care preşedintele promulga legea, adică pe 28 octombrie 2008. "Atunci când se anunţă vremea rea, când vine iarna, când vine viscolul, e normal să-ţi pui peste haina care o ai poate un palton, o căciulă, nu să îţi scoţi şi haina şi să ieşi în faţa viscolului în cămaşă. Cam asta rezultă din ce am face noi dacă am aplica această lege a salarizării cu 50% în acest moment, în acest context economic extrem de dificil", adăuga Tăriceanu.

 


Sursa video-REALITATEA.NET
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

39 comentarii

 
1
berindei 04-Mai-2009 18:21
Normal ca liberalii s-au opus
Liberalii s-au opus pt ca, in timp ce la TV aerianul Vosganian lauda economia iar Tariceanu imprastia banii statului cu lopata, ei stiau ca de fapt bugetul este praf si pulbere.
Mincinosii stiau ca vine scadenta.
Acum, Tariceanu nici macar nu mai exista ca politician iar PNL-ul lui Crin a intrat in colaps.
2
virgil1968 04-Mai-2009 18:37
nici propaganda nu stiti sa facei
berindei (04-Mai-2009 18:21)
Normal ca liberalii s-au opus
Liberalii s-au opus pt ca, in timp ce la TV aerianul Vosganian lauda economia
Pentru Berindei

Spune-i lu Boc sa mai schimbe placa cu Pogea.


Deja populatia a ajuns sa-l regrete pe Vosganian si vor ajunge la multe din vorbele lu Tariceanu
3
virgil1968 04-Mai-2009 18:37
nici propaganda nu stiti sa facei
berindei (04-Mai-2009 18:21)
Normal ca liberalii s-au opus
Liberalii s-au opus pt ca, in timp ce la TV aerianul Vosganian lauda economia
Pentru Berindei

Spune-i lu Boc sa mai schimbe placa cu Pogea.


Deja populatia a ajuns sa-l regrete pe Vosganian si vor ajunge la multe din vorbele lu Tariceanu
4
virgil1968 04-Mai-2009 18:50
demisia cand
hai fi un politician responsabil pana la capat si dati demisia (ia cu tine si pe pogea , videanu, abramburica, udrea, boc, )
5
whocares 04-Mai-2009 19:06
Cum s-au "opus" deputatii PNL?
Adomniţei Cristian Mihai - pentru
Almăjanu Marin - pentru
Alui-Gheorghe Adrian - pentru
Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
Bărbuleţiu Tiberiu - pentru
Boeriu Valeriu-Victor - pentru
Boşneac Valentin Samuel - pentru
Calimente Mihăiţă - absent
Câmpanu Liviu - pentru
Ciocănea Teodorescu Adrian - pentru
Ciopraga Mircea - absent
Cristea Ioan - pentru
Dobre Traian - absent
Dragomir Gheorghe - pentru
Faina Constantin - pentru
Fenechiu Relu - pentru
Frâncu Emilian Valentin - pentru
Gabor Gheorghe - pentru
Gavrilescu Graţiela-Leocadia - pentru
Gerea Andrei Dominic - pentru
Ghişe Ioan - pentru
Hellvig Eduard Raul - pentru
Hoban Ioan - absent
Ifrim Mircea - pentru
Lefter Ioan-Silviu - pentru
Luchian Ion - absent
Manta Pantelimon - absent
Marian Dan Mihai - absent
Mălaimare Mihai Adrian - absent
Mănescu Rareş Şerban - pentru
Micle Ioan Radu - pentru
Micula Cătălin - pentru
Mihei Andrian-Sirojea - absent
Miuţescu Gheorghe Adrian - pentru
Motreanu Dan Ştefan - pentru
Nicolae Alexandri - pentru
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - pentru
Olteanu Bogdan - absent
Plăiaşu Gabriel - pentru
Popa Cornel - pentru
Popa Nicolae - pentru
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent
Puşcă Mircea Valer - pentru
Ruşanu Dan Radu - absent
Sandu-Capră Mihai - pentru
Săpunaru Nini - pentru
Scutaru Adrian George - pentru
Silaghi Ovidiu Ioan - absent
Strungă Emil - pentru
Taloş Gheorghe Mirel - absent
Timiş Ioan - absent
Toma Horia-Victor - pentru
Turc Ioan - pentru
Uioreanu Horea Dorin - pentru
Ujeniuc Dragoş - pentru
Ursărescu Dorinel - absent
Vlasov Mihail - absent
Voicu Mihai Alexandru - absent
Zamfir Gabriel Sorin - absent
6
berindei 04-Mai-2009 19:08
virgil
deocamdata, PNL-ul e cel care l-a mazilit pe "marele Tariceanu" si l-a aruncat la gunoi. Probabil ca datorita guvernarii "impecabile" pe care a condus-o, asa ca las-o mai moale cu "poporul". Tu vezi de repetentul Crin ca dupa cum se vede, pana si Duda-i mai sus decat el in procente.
7
virgil1968 04-Mai-2009 19:16
Pt Berindei
berindei (04-Mai-2009 19:08)
virgil
deocamdata, PNL-ul e cel care l-a mazilit pe "marele Tariceanu" si l-a aruncat la
oho au navalit PDL-ici cu greutate .
Mai oameni (asta daca nu sunteti cumva propagandisti batuti in cap) tot ce au facut atunci partidele a fost sa ia ochii "prostimi'' Primul ca s-a prins ca omul minte dar mai trebe sa si respire a fost Tariceanu (asa repetent si prostanac cum il gasiti voi de parca Base e vre un intelectual sadea de cand o ..... pe Udrea alta intelectuala de marca) .

Basescu in goana lui dupa voturi nu a stiut sa opreasca. Prostimea la votat acum sufera .

PNL-ul a platit pentru prostiile lor. PDL-ul incepoe acu sa plateasca
8
berindei 04-Mai-2009 19:34
virgil
Da, da, Tariceanu a fost atat de bun incat propri oameni l-au aruncat la gunoi. Ia citeste putin lista de mai sus a lui "whocares" si fa putin joc de glezne :)
9
heidegger88 04-Mai-2009 19:55
Tariceanu nu merita sa fie amintit
Numai o jumatate de minte poate spune ca Tariceanu a fost un premier rational. Cum poti fi rational cand dublezi pensiile in ziua dinaintea alegerilor? Tariceanu si 'somitatea' de Vosganian si alti ingeniosi liberali au facut ce au facut si Bush cu republicanii lui in America : de la crestere economica solida si castiguri bugetare au ajuns la deficit bugetar record; ca doar oricum aceasta este doctrina lor : cheltuieli bugetare cat incap.
10
virgil1968 04-Mai-2009 19:58
la PDL e altceva
berindei (04-Mai-2009 19:34)
virgil
Da, da, Tariceanu a fost atat de bun incat propri oameni l-au aruncat
Da domnne numai la voi la PDL "BASESCU REALES AL AL n-lea CONGRES". Nu cumva te cheama lucid ca doar el avea astfel de replica elaborata.


Sau ai impartasit din inteligenta nativa a lu Marean sau EBA ?
11
heidegger88 04-Mai-2009 20:00
Tariceanu
Tariceanu a condus un guvern caricatura: Adomnitei, Vosganian, Chiuariu, Cioroianu, Cristian David(fost Troaca). Iar cel mai prost ministru a fost tocmai Tariceanu.
12
virgil1968 04-Mai-2009 20:04
berindei cere intariri
Nu sunt Fan Tariceanu sau Vosganian (desi sunt liberal)


Insa cand vad in guvern un fost inginer care se da finantist, un fost forbalist care nu-s ce se da ca oricum nu e in stare de nimic si o blonda sunt cei care fac legile atunci te apuci de facut altceva .

Oricum cu ai intoarce-o Basescu a gresit atunci cand a sustinut aiurea PSD-PDL-ul pentru legea cu 50% majorare profesori asa cum nici nu a combat5ut celelate legi de mairie pensii (peste limita de suportabilitate a bugetului.

Dar cum toti guvernanti sunt niste idioti nu avea cu sa-si dea seama
13
virgil1968 04-Mai-2009 20:08
auzi coane
heidegger88 (04-Mai-2009 20:00)
Tariceanu
Tariceanu a condus un guvern caricatura: Adomnitei, Vosganian, Chiuariu, Cioroianu, Cristian David(fost Troaca). Iar
Ia zai tu cu mana pe micii lu Vanghelie care e diferenta intre

- Udrea Chiuariu,
-Vosganian - Pogea;
- Vosganian - Videanu
- Admonitei-Abramburica,
- Nica-David

Chiar daca am multe sa-i reprosez lu Tariceanu pe el sincer nu-l compara cu Boc. Macar Tariceanu lua deciziile de capului (bune sau proaste nu conteaza) si nmu era o biata trompeta prezidentiala
14
Mirrela 04-Mai-2009 20:18
Basescu, invins in fata lui Tariceanu
A, da? Practic se recunoaste un invins in fata lui Tariceanu, care a spus inca de atunci ca promulgarea legii majorarii salariale cu 50% este o greseala, dar el, Basescu avea chef de circ electoral. Ma bucur ca in sfarsit a recunoscut lucrul acesta. Isi mai aminteste cand zbiera pe toate canalele ca Tariceanu face si drege, chit ca Tariceanu a fost singurul care s-a opus? Isi mai aminteste cand zbiera la presa ca o astfel de masura imbecila (e-un cuvant basescian, nu mi-l cenzurati) nu ar produce inflatie? Da, ce ne-a considerat cumva o tara decretini? Cum sa nu produca inflatie o astfel de masura? Sa nu uitam ca si PNL-ul a votat acea lege. Singurul care s-a opus atunci a fost Tariceanu. Acum, nu mai este campanieca sa mai manipuleze opinia publica, dar e bine chiar si acum. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Practic, Basescu nu recunoaste in fata sindicatelor ca a gresit, nu in fata unei populatii intregi care s-a lasat atunci manipulata de populism, ci in fata unui singur adversar politic de fapt, in fata lui Tariceanu. Ma bucur foarte mult!!!
15
heidegger88 04-Mai-2009 20:34
Tariceanu vs Boc
O politica inteleapta ar fi insemnat o crestere treptata a pensiilor si a salariilor din educatie (care sunt inadmisibil de mici) si o taiere necrutatoare a salariilor bugetare de lux (care ajung la miliarde). Este ceea ce Boc si Pogea incearca sa faca acum si este exact contrariul a ceea ce Tariceanu si 'Vosganian' au facut. Pentru cine nu-si aduce aminte: Tariceanu a dublat!!! pensiile in ziua dinaintea!!! alegerilor. Trei sferturi din noii angajati din timpul 'guvernarii' PNL au fost la stat (functionari care taie frunza la caini pe salarii de lux).
16
Cata 04-Mai-2009 20:37
doar mediocrii si repetentii
sint capabili sa spuna ca majorarea salariilor profesorilor a fost o greseala!

vreti sa progresam ca natie? atunci puneti la punct sistemele educational si de sanatate! iar asta implica si cresteri salariale pentru dascali. tocmai ca sa evitam pe viitor sa ajungem sa fin condusi de mediocri precum basescu.

basescu si clasa politica romaneasca actuala sint repetenti!
niste scapatati ajunsi prin minciuna si invirteli acolo unde s-au cocotat. iar cind astfel de specimene fac legea in Romania ajungem sa auzim fraza de mai sus!

dispari, repetentule!
17
heidegger88 04-Mai-2009 20:41
Adaugare
Iertare pentru repetarea comentariului. Elena Udrea nu are ce cauta in guvern. Este clar aproape pt toata lumea. In alta ordine de idei miza problemei este marea inechitate sociala care exista in tara. Un profesor primeste 7 milioane in timp ce un sef de agentie implantat de Tariceanu primeste miliarde.
18
virgil1968 04-Mai-2009 20:43
OK Heidegerr
heidegger88 (04-Mai-2009 20:41)
Adaugare
Iertare pentru repetarea comentariului. Elena Udrea nu are ce cauta in guvern. Este clar
Poti sa treci pe la casierie da sa nu mai zici nici macar la deruta impotriva Academicia Doctor Jurist Elena Udrea pen ca don Cocos da bani (ca sunt tot de la guvern nu se mai pune)
19
New_Entry 04-Mai-2009 20:55
Nepotul lui Heidegger (nu al lui Rameau)
@Heidegger88
Bre nepoate al lui Heidegger, bre tinere politruc...
Las-o bre...
Heidegger - sa nu-i pocim numele in RO, macar atat...

Te -ncumetzi la ceva heideggerian?

Opera lui Heidegger pubicata la editura "Vittorio Klostermann':
cel putin 102 volume
Martin Heidegger - Gesamtausgabe Vittorio Klostermann, Frankfurt am Main

VOlum (Band_ 1
Frühe Schriften (1912-1916)
Die Lehre vom Urteil im Psychologismus (Dissertation 1914);
Die Kategorien- und Bedeutungslehre des Duns Scotus (Habilitation 1916)

...

Printre ultimele volume
92 - 95 Scrisori (Ausgewählte Briefe)

Volum (Band) 102
Vorläufiges I-IV
20
New_Entry 04-Mai-2009 21:02
Nepotul lui Heidegger
@heidegger88

Nepoate,
mai lasa-l pe Tari, ca RO merge cu Angst oder Eckel catre Nichtseiin / Nichts
(adica cu TB spre victoria finala)

Ia uite cata treaba ai numai pentru acestea:

- Die Kategorien- und Bedeutungslehre des Duns Scotus
-Grundbegriffe der aristotelischen Philosophie
-Geschichte der Philosophie von Thomas von Aquin
bis Kant
-Metaphysische Anfangsgründe der Logik im Ausgang von Leibniz
21
heidegger88 04-Mai-2009 21:04
.
Ar fi bine sa se posteze comentarii on topic. Unui contabil al operelor lui Heidegger ce i s-ar putea raspunde?
22
virgil1968 04-Mai-2009 21:14
Lasa-l domne castiga si el un ban cinsti
New_Entry (04-Mai-2009 21:02)
Nepotul lui Heidegger
@heidegger88

Nepoate,
mai lasa-l pe Tari, ca RO merge cu Angst oder Eckel catre Nichtseiin /
te rog eu lasa-l sa-si castige si el un ban cinstit postand si luptand cu hidra liberala.

Am vorbit cu Boc si i se iarta greseala cu zeita Elena aleasa lu ZEUS
23
virgil1968 04-Mai-2009 21:25
incompetentii
cum comentati
http://www.cotidianul.ro/basescu_bugetul_de_stat _are_dificultati_sa_asigure_cheltuielile_la_care_s _a_angajat-83107.html

adica mai pe romaneste "guvernanti astia e prosti " exprimare scrisa intentionat ca sa inteleaga martorii lu Vanghelie
24
heidegger88 04-Mai-2009 21:27
raspuns off topic la comment off topic
Asa tara, asa politiceni. Un "filosof" care inventariaza lucrarile lui Heidegger de pe Wikipedia si un copil nascut in 68.
25
virgil1968 04-Mai-2009 21:45
cu asta m-ai dat pe spate
ai cam ramas fara replici coane

mai du-te la reciclare in Modoroogan

Vezi ca au scos si alt imn sa prosteasca lumea
26
New_Entry 04-Mai-2009 21:48
Napou lu' haidagar
@heidegger88

Nepoate, diferenta dintre noi e urmatoarea:

Si pana la Heidegger ai nevoie si de:
Leibniz, Kant, Fichte, Schelling, Hegel, Schelling, Schleiermacher, Schopenhauer, Diltey, Nietzsche, Husserl, api Cassirer, N Hartmann...
Sa nu mai vorbesc de Aristotel. Thoma d'Aquin, Duns Scot, Ockham, Nicolaus Cusanus, Suarez
- eu chiar CITESC acele CARTI.
Paper - hardcopy sau pdf sau djvu...

pe wikipedia te dai mai mult Dumneata ( nu ca r fi rau , de ex linkurile EXCELENTE la Patrologia Greaca , Migne PL sau PG dar si New editions = Church Fathers ; Patrologia Orientala etc )
SI IN GENERAL -> ce gasesti pe web _>echivaleaxza cu o investitie uriasa, de zeci de mii EUR, sau mai mult...
Cred ca nici nu gasesti in RO o serie cvasiintegrala a lui Albertus Magnus sau Suarez)
Nu ajunge sa-ti spui heidegger88 sau heidegger69...
Cum ar apraea eminescu69, caragiale_faceopturi!!??

27
New_Entry 04-Mai-2009 21:54
Heidegger si nepotzii
@heidegger88

am scris rapid mancand litere iertare
-> Dilthey (NECUNOSCUT IN RO !)
si mai ales Thoma d\"Aquino (cvasinecunoscut in lumea \'filosofica\' in RO, exceptand mediile catolice...)
28
heidegger88 04-Mai-2009 22:01
Cinstit
Rostul filosofiei nu sta in a face o lista de titluri intr-un comentariu. Aceasta face un pseudo-doctorand care vrea sa-l faca mandru pe conducatorul de doctorat. Un filosof destept nu ar transforma aceste comentarii in niste replici personale cum tocmai s-a intamplat.
29
heidegger88 04-Mai-2009 22:03
Tot cinstit
Nu esti filosoful care il vreau pentru Romania.
30
virgil1968 04-Mai-2009 22:09
heideger
auzi hai du-te la culcare


deja ai inceput sa bati campii

New_Entry a facut doar misto de tine. Cel putin el stie sa caute mai mult de wikipedia . (asta daca nu cumva lucreaza in domeniu)


"Nu esti filosoful care il vreau pentru Romania. " auzi il vrei pe Basescu cu maxime gen "IARNA NU-I CA VARA" ca de nutica udrea nu am auzit-o sa zica ceva inteligent (aia cu presedintele Norvigiei nu o crede )


31
berindei 04-Mai-2009 23:03
virgilush, vorbeai de casierie?
Eu am fost in oras, am mancat bine am baut o bere am schimbat rotile la masina si tu de 4 ceasuri stai lipit aici ca nu cumva sa se ca-ce careva-n capul Tariceanului. :)
Si mai si pomenesti de "casierie"
Uite unde a ajuns Târliceanu. La gunoi, aruncat de propriul sau partid. De bun ce-o fi fost. A ajuns sa-l descalte turcii pe aeroport sa-l caute de droguri pe prapaditul Tariceanu :)
Dupa ce-a golit bugetul, normal ca-i era frica sa vb de cresterea salariilor pt ca el era convins ca va ramane premier :)
32
virgil1968 05-Mai-2009 00:17
atat de duce mintea atat poti
berindei (04-Mai-2009 23:03)
virgilush, vorbeai de casierie?
Eu am fost in oras, am mancat bine am baut o bere am schimbat
eu nu am stat lipit de calculator exista doar o mica diferenta de fus orar intre ora Romaniei si unde sunt eu (cam 7 ore)

In ceea ce priveste Tariceanu stau intr-o tara aproape de sediul parlamentului si in 3 ani de zile nu am vazut nici o masina cu girofar pentru alesi. In alte tari cetatenii au aceleasi drepturi si indatoriri. Cum tariceanu a fost in calitate privata (nu reprezenta Romania sa intre sub incidenta legiilor diplomatice a fost tratat ca orice om)

Dar din astia ca tine au impresia ca privilegiile tin laa infinit si faceti caz de ele. Chestie de educatie monser .

PS (A mai ramas bere de la serbarea lu Vanghelie ?)
33
szorinake 05-Mai-2009 09:10
Sa dea voturile inapoi
Ca pe baza minciunilor a castiga PDL in alegeri alaturi de PSD. Poate ca electoratul ar fi votat altfel, daca nu mai vindeau astia gogosi. Ciudat este ca eminenta cenusie a marii turme, profesorii, a crezut minciuna astora si a pus botul la o asa mare gogomanie. Iar daca Base isi asuma responsabilitatea pentru majorarea salariilor ar trebui sa spuna asta in oglinda. Ce face el este sa ii traga si pe altii dupa el.
34
Numaibine 05-Mai-2009 09:45
PNL si PSD sunt de vina!
Excelenta recunoasterea si asumarea unei greseli de catre presedinte. Singurul politician care a facut acest lucru si asta arata anvergura politica a lui Traian Basescu, cel mai bun politician roman din ultimii 20 de ani. Ipocrizia apartine PNL si lui Tariceanu care au refuzat sa dea bani profesorilor. Au refuzat pentru ca PNL si Tariceanu au cheltuit circa 4 miliarde de euro in trimestrul patru, atunci cand s-au tinut alegerile parlamentare si cand a fost mituita populatia pentru a vota PNL. De asta Tariceanu si Vosganian spuneau ca nu au bani, pentru ca banii erau destinati alegerilor parlamentare. Asta e adevarul! De la Geoana asteptam asumarea raspunderii pentru pradarea tarii impreuna cu PNL in guvernarea trecuta. Asteptam acelasi gest, de asumare a responsabilitatii si de la Crin Antonescu pentru devalizarea tarii de catre PNL,depasirea deficitului bugetar de catre PNL in anul anterior cu 9 miliarde de euro, pentru care suntem sanctionati de UE si cedarea resurselor energetice ale tarii pentru comisioane.
35
Tudor Brasoveanu 05-Mai-2009 10:30
ATENTIE MINTEEEEE!
Presedintele mincinos minte din nou! Cum dracu sa nu stie ca vine criza? A vrut sa i-o traga lui Tariceanu cu orice pret, normal nu de el platit ci de profesori. Nu Tariceanu a promulgat legea ci Basescu. Numai Basescu poate promulga legi in tara asta si din fericire numai pana la toamna. Sa se duca de unde a venit acest golan sa ne lase sa ne traim viata in armonie. Este cel mai mare pacat ce face acest descreierat!
36
Geba 05-Mai-2009 11:31
Alo.. domnu' Tudor
Presedintele asta mincinos cum ii spui mata este singurul politician de care imi aduc aminte care sa-si fi asumat vre-odata responsabilitatea pentru ceva, bun sau rau. Mai ales cand iti asumi un esec e de apreciat domnule pentru ca, in conditiile in care esti in fata alegerilor si nici nu stai prea roz in sondaje, un astfel de gest iti poate fi fatal. Si poate ca ii va fi, dar va ramane singurul politician cu stomac si caracter din peisajul asta lugubru.

Si nu a vrut sa "i-o traga" lui Tari cu orice pret, poate chiar a vrut sa se mareasca salariile profesorilor care sunt intradevar mizere. El nici nu era in vre-o campanie electorala si nu castiga mai nimic din asta. Dinpotriva.

In plus, cand ii vad pe cei care au votat legea asta cu doua maini, dezicadu-se rapid in functie de interese si aruncand cu laturi intr-un singur om doar pentru ca a promulgat o lege facut si votata de ei, mi se pare cel putin gretos. Iar acest om, desi nu este principalul responsabil, este singurul care vine, taie nodul gordian si accepta penalizarea. Asta in timp ce sobolanii, cei cu adevarat responsabili, nu numai ca nu recunosc nimic, dar mai incearca sa traga si avantaje din situatia creata pe spinarea unor oameni amarati.

Minte? Ce ii urasc pe astia care ori sant prosti or se prefac. Pai a zis el ca nu stia de criza bai fraere? A zis doar ca in ciuda crizei parea fezabil la mometul acela sa faci dreptate celei mai amarate clase de intelectuali din astia 20 de ani.

Si n-ai decat sa-ti traiesti viata in armonie cu tradatorul Dinu Paturica zis Tariceanu a lui Patriciu la groapa de gunoi a istorie.
37
Geba 05-Mai-2009 11:43
Inca ceva...
.. vezi postarea #5 inainte sa mai amintesti de Tariceanu si ai lui.

Ar fi f usor azi sa te dai rotund si sa maresti salariile cum a marit Tari pensiile, adica in mod aberant. Ar castiga toate alegerile posibile iar dupa aceea ar face ca ipocritul Tariceanu, ar da vina pe partenerii de guvernare. Iar da afara cum a facut acelsi Tariceanu si ar guverna prin santaj (cum au facut, surpriza, aceeasi penali).

Ca mi-e sila? Sila e putin spus...
38
elenick 05-Mai-2009 12:08
Afirmatie din categoria "am fost...
.. am fost un dobitoc!" a lui Postelnicu. sau din cea "sunt un porc" a lui Paunescu. Ipocrita, lacrimogena, mincinoasa. In pus, ieftina -nu costa mai nimic "sa zici", fara sa treci la fapte.
Ce ma distreaza este acel "alaturi de clasa politica... " Pai cum alaturi? de politicienii corupti? de sistemul ticalosit???, asadar "parte" din acest sistem ?!?!
Pai cum vine asta, boierule, esti ori inauntru, ori inafara! sau esti exemplarul tipologiei "si cu... si cu sufletul in rai"

Gata cu vrajeala, ca nu mai tine!
39
Geba 05-Mai-2009 14:37
Nu, nu ai fost...
elenick (05-Mai-2009 12:08)
Afirmatie din categoria "am fost...
.. am fost un dobitoc!" a lui Postelnicu. sau din cea "sunt un porc"
..un dobitoc. Abia cum esti.
"Nu costa nimic"... Ba costa fraere. Pe Tariceanu nu-l mai costa nimic. Consuma din osanza. Pe Iliescu nu-l mai costa nimic. A pus tara pe butuci si da lectii de democratie in loc sa se culce. Ca si Constantinescu.

Si da, alaturi de clasa politica. Ca aia n-au fost plecati la mare. Aia au votat legea cu patru maini. Si s-au batut cu caramida in piept. Aia au luat voturi, si acum ling fie ciolanul fie osanza acumulata prin impostura. Unii fac pe opozantii de dimineata pana seara si arunca mici in tarana la plebe. Hai sa va mai prostim o tura.

Cine-s jigodiile domnul meu?
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
PRESEDINTIE