Login Inregistrare ca membru
Joi, 24 Mai 2012, 02:37
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Marea dezbatere
Băsescu, în inferioritate şi arţăgos
În cea de-a doua jumătate de oră a dezbaterii televizate din cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu şi Mircea Geoană au punctat punându-l în inferioritate pe Traian Băsescu. Candidatul susţinut de PDL a dat replici pe un ton iritat, arţăgos, şi a scos cu un uşor tremor al mâinilor, mai multe documente în apărarea sa.
Crin îl ironizează pe Geoană
Candidatul PNL, Crin Antonescu, l-a ironizat pe Mircea Geoană atunci când acesta a lecturat de pe o hârtie un citat scurt, spunându-i că el ar fi reţinut nişte vorbe “aşa de bogate şi de puţine”, după ce liderul PSD a încercat să încheie o dispută dintre Antonescu şi Băsescu cu un citat din Sf. Ioan Gură de Aur.
Disputa dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu, conform Agenţiei de Presă NewsIn, a pornit de la absenţele candidatului PNL de la lucrările Parlamentului. Antonescu i-a replicat că, în legislatura 1992-1996, Traian Băsescu ar fi avut, în calitate de parlamentar, doar şapte cuvântări în plen, tot atâtea declaraţii politice şi o interpelare.
“Pot să intervin pe un ton puţin mai creştin şi să citez din Sf. Ioan Gură de Aur?”, a intervenit Geoană. ”Să nu se teamă niciodată cei vorbiţi de rău, ci să se teamă cei care îi vorbesc de rău!”, a încercat liderul PSD să întrerupă disputa celor doi, îndemnându-i să vorbească despre problemele românilor, nu despre absenţele din Parlament.
“De erau vorbe aşa de puţine şi aşa de bogate, le-aş fi ţinut minte, nu le-aş fi citit!”, i-a replicat Antonescu.
Disputa dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu, conform Agenţiei de Presă NewsIn, a pornit de la absenţele candidatului PNL de la lucrările Parlamentului. Antonescu i-a replicat că, în legislatura 1992-1996, Traian Băsescu ar fi avut, în calitate de parlamentar, doar şapte cuvântări în plen, tot atâtea declaraţii politice şi o interpelare.
“Pot să intervin pe un ton puţin mai creştin şi să citez din Sf. Ioan Gură de Aur?”, a intervenit Geoană. ”Să nu se teamă niciodată cei vorbiţi de rău, ci să se teamă cei care îi vorbesc de rău!”, a încercat liderul PSD să întrerupă disputa celor doi, îndemnându-i să vorbească despre problemele românilor, nu despre absenţele din Parlament.
“De erau vorbe aşa de puţine şi aşa de bogate, le-aş fi ţinut minte, nu le-aş fi citit!”, i-a replicat Antonescu.
Mircea Geoană şi Traian Băsescu şi-au aruncat acuzaţii reciproce privind cauza declanşării crizei politice, dar şi în ceea ce priveşte paternitatea unor reuşite politice precum cea privind Insula Şerpilor.
Traian Băsescu l-a admonestat pe liderul PSD “De ce a fost refuzat guvernul Croitoru în condiţiile în care Mircea Geoană a declarat public că prim-ministrul ar trebui să fie un tehnocrat şi un economist?”.
Mircea Geoană i-a replicat prezidenţiabilului PDL că n-ar trebui să-i reproşeze faptul că a determinat căderea cabinetului Boc în condiţiile în care actualul preşedinte ar fi avut relaţii conflictuale cu mai multe guverne. “Dacă n-aţi fi avut o tradiţie în a fi un vajnic dărâmător de guverne, aş fi crezut în spusele dumneavoastră (...) Dumneavoastră aţi declanşat criza, iar responsabilitatea pentru fiecare zi de întârziere a rezolvării crizei politice vă aparţine”.
Traian Băsescu l-a admonestat pe liderul PSD “De ce a fost refuzat guvernul Croitoru în condiţiile în care Mircea Geoană a declarat public că prim-ministrul ar trebui să fie un tehnocrat şi un economist?”.
Mircea Geoană i-a replicat prezidenţiabilului PDL că n-ar trebui să-i reproşeze faptul că a determinat căderea cabinetului Boc în condiţiile în care actualul preşedinte ar fi avut relaţii conflictuale cu mai multe guverne. “Dacă n-aţi fi avut o tradiţie în a fi un vajnic dărâmător de guverne, aş fi crezut în spusele dumneavoastră (...) Dumneavoastră aţi declanşat criza, iar responsabilitatea pentru fiecare zi de întârziere a rezolvării crizei politice vă aparţine”.
Neavând replici, Traian Băsescu s-a descurcat cum a putut în faţa liderului PSD, fost ministru PDL: “Un diplomat ar trebui să fie decent”.
Invitat să spună care sunt principalele obiecţii pe care le are faţă de comportamentul politic şi abilităţile administrative ale lui Traian Băsescu şi susţinătorilor săi, Geoană a spus, conform NewsIn, că o critică vizează faptul că actualul preşedinte s-a dovedit incapabil să recunoască meritele guvernărilor precedente referindu-se la faptul că procesul de la Haga privind delimitarea platoului continental al Mării Negre a fost iniţiat în 2004, pe vremea când actualul lider social-democrat era ministru de Externe. “De ce nu recunoaşteţi că există o ştafetă între politicieni, cu bune şi cu rele?”, l-a întrebat Geoană pe Băsescu.
Invitat să spună care sunt principalele obiecţii pe care le are faţă de comportamentul politic şi abilităţile administrative ale lui Traian Băsescu şi susţinătorilor săi, Geoană a spus, conform NewsIn, că o critică vizează faptul că actualul preşedinte s-a dovedit incapabil să recunoască meritele guvernărilor precedente referindu-se la faptul că procesul de la Haga privind delimitarea platoului continental al Mării Negre a fost iniţiat în 2004, pe vremea când actualul lider social-democrat era ministru de Externe. “De ce nu recunoaşteţi că există o ştafetă între politicieni, cu bune şi cu rele?”, l-a întrebat Geoană pe Băsescu.
Referitor la Insula Şerpilor, a încercat să abată atenţia: “La sfârşitul anului 2004, a fost trimisă o simplă sesizare la Haga. Probabil faceţi o confuzie cu canalul Bâstroe. Platoul continental a fost un obiectiv prioritar al preşedintelui României ca şef al politicii externe româneşti. pe timpul dumneavoastră, aţi avut o problemă uitând de Insula Şerpilor, prea mare diplomat!”
Geoană i-a replicat:”Aveţi măcar puterea să recunoaşteţi că cei 9.000 de kilometri de platou continental, cu care vă lăudaţi.. procesul la Haga a plecat când eu eram ministru de externe şi Bogdan Aurescu a fost însărcinat de fostul Guvern. Pentru ce această arogare de drepturi exclusive?”.
Băsescu a înnecat în vorbe urarea “Să trăiţi bine !”
Prezidenţiabilul susţinut de PDL a recunoscut eşecul urării sale electorale din 2004: “Românii nu trăiesc atât de bine”. Cu toate acestea el a încercat să se disculpe spunând că s-a introdus pensia minimă garantată pentru cele 1,5 milioane de pensionari care proveneau din cooperative.
Afirmaţia lui Băsescu referitoare la pensii a stârnit hohotele de râs ale liberalilor şi aplauzele ironic-dezaprobatoare ale acestora.
Prezidenţiabilul PDL a încercat un răspuns:“Trebuie să ştie şi domnul Geoană că aceste lucruri au fost în programul cu care am câştigat preşedinţia României şi e bine că au fost duse la îndeplinire de Guvern”.
Geoană a încercat să-i replice, dar Băsescu s-a rugat de moderator să îi ceară liderului PSD păstrarea “decenţei dialogului”.
Geoană l-a mai apostrofat pe Băsescu că, deşi România a înregistrat o creştere cu aproape 50% a veniturilor, bunăstarea nu a urmat acelaşi curs: economia subterană a crescut de la 17%, la 24%, iar lupta împotriva corupţiei plasează România pe ultimul lor între ţările UE.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
38 comentarii
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
ALEGERI
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













