Home » Bani & Afaceri » Business News » Băncile vor da teste de stres în funcţie de venituri

Băncile vor da teste de stres în funcţie de venituri

29 Iul 2008 Serban Buscu | 0 comentarii | 1939 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Noul regulament menit să limiteze accesul la credite ar putea fi aplicat mai repede decât era prevăzut iniţial.
 
Stress testele propuse de BNR în regulamentul pentru creditarea populaţiei vor fi aplicate unor grupuri de clienţi, stabilite după venituri, şi nu fiecărui client în parte, aşa cum prevedea iniţial proiectul de regulament, a declarat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, pentru The Money Channel. Astfel, băncile vor fi în continuare obligate să realizeze stress teste, însă vor fi aplicate pe anumite categorii de clienţi, stabilite anterior în funcţie de venituri.

„Categoriile de clienţi se fac, în primul rând, în funcţie de venit. În anumite marje de venit, riscurile sunt cam aceleaşi“, a declarat Vasilescu. Principiul de efectuare a testelor de rezistenţă va fi astfel păstrat în regulament, însă BNR va renunţa la sintagma „stress test“, conform declaraţiilor consilierului guvernatorului. „Această sintagmă stresează ea însăşi şi, cu siguranţă, din punct de vedere stilistic, lucrurile vor suferi schimbări foarte mari, în sensul clarificării lor“, a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Sistemele de analiză de risc nu vor fi supuse unei validări separate din partea BNR, a precizat Vasilescu, însă băncile vor fi verificate prin Direcţia de Supraveghere. „Eu cred că, logic, acest supliment de document va presupune şi un supliment de validare“, a precizat consilierul guvernatorului BNR. Banca centrală ar putea reduce şi termenul de 45 de zile prevăzut iniţial până la aplicarea regulamentului de către bănci, timp în care acestea vor aplica vechile norme, a menţionat Vasilescu.

„Experţii de la BNR cred că 45 de zile este un termen prea lung. S-ar putea să mai fie ajustat. Este limpede: nu poate să aplice noile modificări, le aplică pe cele vechi. Creditarea va fi restricţionată până la definitivarea regulamentului propriu de creditare“, a mai spus, pentru The Money Channel, consilierul guvernatorului BNR.

Pe 8 iulie, BNR a afişat un proiect de regulament care ar impune băncilor să ia în calcul un nivel al veniturilor permanente ale solicitanţilor de credit „care nu poate depăşi cu mai mult de 20% veniturile declarate fiscal în anul anterior“, în cazul în care nu pot atesta continuitatea acestora. Conform proiectului iniţial, băncile ar trebui să realizeze de asemenea un stress test, prin care să evalueze capacitatea de rambursare a creditului în cazul fiecărui client, luând în calcul cele mai aspre condiţii de creditare din ultimele 18 luni.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
BUSINESS NEWS
 
Vrei un business la cheie?
Compania spaniola 13 Buho St. Stores S.L. se lanseaza pe piata nationala incepand cu anul 1994, propunand un concept multi-marca, ce include vestimentatie si accesorii reunite sub numele GIZBO, SPOON, DASOUZA, SUN TZU, BIOHAZARD si 13 BUHO ST. Magazinele 13 Buho St se evidentiaza printr-un aspect i [detalii]