Home » Home » Reportaj » Baciul african şi cel pakistan rescriu în Maramureş Mioriţa globalizată (Video)

Baciul african şi cel pakistan rescriu în Maramureş Mioriţa globalizată (Video)

31 Mai 2009 Viorel Ilisoi | 6 comentarii | 7014 vizualizari
Rating:
32 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
În Maramureş nu sunt mulţi ciobani de origine africană. Când moş Gheorghe Indre a văzut un negru sprijinit în băţ printre oi şi vorbindu-le englezeşte, s-a oprit în loc, s-a scărpinat sub clop şi n-a putut zice decât atât: „Tulai!“
 
S-a întâmplat că acel cioban era şi primul negru pe care moş Gheorghe îl vedea în 97 de ani de viaţă şi asta i-a stâr­nit în cap o furtună de întrebări adânci despre el însuşi, ca făptură a lui Dum­nezeu pe Pământ, un vârtej din care se alege la suprafaţă aceeaşi nedu­merire: „Cum dracu’ o hi chelea lui aşe neagră?“. Şi neputându-şi răspunde, bătrânul îl priveşte fascinat pe african şi îşi zâmbesc unul altuia prieteneşte, unul cu un dinte galben, iar celălalt cu o sumedenie, albi. Bătrânul e din satul Ciolt, de pe Va­lea Chioarului, în Maramureş. Acolo s-a născut şi a trăit aproape o sută de ani, fără anii cât a fost luat de unguri, în timpul războiului, şi dus ca un rob să muncească la fortificaţii până în Austria. Şi în toţi anii aceştia şi peste tot pe unde a umblat, jumătate de continent, nu i-a fost dat să întâl­nească un negru decât tot în satul lui, primăvara asta, când mai mulţi pakis­tanezi şi africani au năpădit uliţele arătând cu degetele strânse buchet spre gură că le e foame.

Ca şi moş Gheor­ghe, ţăranii din Ciolt, mai toţi bătrâni şi puţin ştiutori de carte, au exclamat şi ei: „Tulai!“. „Lumea le-o dat să mânce, că arătau a hi oameni, numa’ la culoare nu se potriveau - po­vesteşte Gheorghe Indre. Da’ ce fel de oameni? - că ei mâncau numa’ pita şi slana o lăsau deoparte!“. Văzându-i mai multe zile la rând pe pakistanezi şi pe africani umblând prin satul lor, oamenii din Ciolt şi-au deschis porţile şi i-au primit pe străinii aceia ciudaţi, îmbrăcaţi cu adunătură de haine fistichii, bărbaţi cu rochii, cu ştergare pe cap, femei înfăşurate în perdele, şi le-au dat să mănânce în prima şi a doua zi. Iar a treia zi le-au arătat coasa cum stătea singurică sub streaşină suspinând după sudoare de om, calul care trebuia adăpat, vaca de muls, grădina de întors cu hârleţul şi câte alte trebi mai sunt de făcut pe lângă o casă. Astăzi, în satul Ciolt, la multe case de români găseşti şi câte un pakistanez în bătătură, un afgan sau indian, ori ce naţie or fi fiind, că toţi sunt la fel. Paradoxal, diferenţele culturale întă­resc şi mai mult armonia dintre lo­cal­nici şi străini pentru că, explică moş Indre, „poate ne-am sfădi cu dânşii, dar noi pakistăneşte nu ştim, ei nu ştiu româneşte, na, cum să te cerţi prin semne?“.

Musafirii ciudaţi ai satelor maramu­reşene vin din Şomcuta Mare, din căminul pentru refugiaţi. Instituţia, aflată într-o fostă cazarmă de jan­darmi, se numeşte Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, dar numai angajaţii şi plăcuţa de la intrare reţin denumirea oficială, ceilalţi îi zic simplu: cămin sau centru. Punctul de control şi poliţistul de la intrare te-ar putea face să crezi că acest centru e o închisoare, pe când în rea­litate fosta cazarmă, renovată, arată ca un hotel, iar refugiaţii cazaţi aici trăiesc în libertate. Sunt 38 de soli­citanţi de azil, din India, Afga­nistan, Pakistan, Irak, Somalia, Ca­merun, Etiopia. Pot ieşi când vor din centru, să facă ce-i taie capul prin oraş, prin satele din împrejurimi, ajung chiar şi în Baia Mare sau şi mai departe.

Seara, nu mai târziu de ora 10.00, trebuie să fie din nou în centru. Ca la internat. Cât durează formalităţile pentru acordarea azilului, fiecare refugiat pri­meşte de la statul român 3,6 lei pe zi. Plus cazare, pastă de dinţi, pastă de ras, săpun, detergent în valoare de alţi 10 lei pe lună. Au la cămin frigi­dere, aragazuri, veselă şi îşi gătesc singuri, numai să aibă ce. Ei n-au drep­tul să muncească în România, dar nu-i leagă nimeni dacă mută de colo-colo o navetă de bere la cârciumă, dacă dau cu sapa în grădina unui gospodar sau dacă mulg o oaie, fiindcă n-ar putea trăi cu 3,6 lei pe zi. Aşa ajung ei să muncească prin satele din Maramureş, unde nu mai sunt de mult o curiozitate. Iar în Şomcuta Mare dai la tot pasul peste africani le­nevind în parc, indieni plimbându-se de mână, după obiceiul lor, de zice lumea că-s homosexuali, dar şi aşa nu le-ar zvârli nimeni o ocară, sau irakieni căscând ochii la vitrinele cu produse tradiţionale maramureşene.

Dimineaţa la 6, în cântecul răsu­nător al cocoşilor, se deschide cofetăria Adela, din centru, unde se bea cea mai bună bere. „La 6, întăreşte patro­nul, fiindcă maramureşenii noştri sunt harnici, îşi beau cafeaua devreme“. Niciodată afacerea n-a mers mai bine ca din ziua când la cofetărie halbele de bere au început să fie cărate la mese de Ruth, o etiopiancă de 22 de ani, nea­gră şi frumoasă ca regina din Saba. Bărbaţii şed la mese, afară, şi beau cafea după cafea şi bere după bere până le pocnesc venele şi le crapă vezi­cile, numai să vină Ruth cu tava la ei la masă. O mănâncă din ochi, o dez­bracă, dar unul nu i-ar spune o vorbă urâtă ori s-o atingă altfel decât delicat şi prieteneşte, pe mână, când o roagă să mai aducă un rând. Mai degrabă femeile lor se dau în vânt după negri, Billy, somalezul, a şi luat un pumn de i-a sărit clopul când a nimerit ca pros­tul la altă uşă. Numai de indieni nu spu­­ne nimeni nimic, sunt retraşi şi neprietenoşi, doar cu ţigăncile se în­ţeleg ei de minune, sute de ţigănci, ceea ce nu răneşte orgoliul de familişti al românilor majoritari.

Ruth e singura femeie din centrul pentru refugiaţi şi în jurul ei se învârt inevitabil şi tinerii africani, şi flăcăii din Şomcuta. Însă ea se ţine departe de toţi, ziua le zâmbeşte şi unora, şi altora, iar noaptea se încuie la etajul pe care îl ocupă singură la cămin şi se gân­deşte la soţul ei, aflat în centrul cu re­gim închis de la Arad, adică închi­soare, fiindcă a încercat să iasă ilegal din România. Ilegal au şi intrat amân­doi în ţară, dar, pentru că au cerut azil, n-au fost inculpaţi. Din Etiopia au fugit pentru că le era ame­ninţată viaţa după ce soţul ei, ziarist, a publicat câteva articole potrivnice guvernului. Dek Yousuf Douale e din Somalia. Rupe puţin pe româneşte. Cel puţin verbele auxiliare „a fi“ şi „a avea“ le conjugă mai bine decât Marian Van­ghelie. Şi-a scris conjugările pe nişte coli de hârtie, pe perete. „A învăţat repede“, îl laudă profesoara Anca Păs­cui, care îi învaţă româneşte pe refu­giaţi. În şase luni, de când e în Româ­nia, a mai învăţat ceva: să bea bere, deşi e musulman. „Eu foame, food. No food. Lumea zici: pei péri? Nu peu péri, muslim. Pa pei péri. Hai, pei péri. No, peu peri!“, zice Dek ducând halba de bere la gură.

E o zi fierbinte, ca în Somalia lui na­tală. Până în urmă cu şase luni locuia în capitala Mogadiscio. Tatăl lui era profesor de liceu şi câştiga 100 de do­lari pe lună. Trăiau patru persoane cu aceşti bani, având şi o vacă şi zece capre. E un lucru obişnuit să creşti animale în capitala Somaliei, ca şi la noi. Acolo nemaifiind lege, bandele răpesc copii şi cer răscumpărare. Dek spune că a fost răpit de multe ori şi de fiecare dată părinţii săi au plătit răscumpărarea, nu mai mult de 200 de dolari, dar, după ce tatăl său a murit, familia a vândut şi caprele ca să-l scoată din mâinile răpitorilor şi el risca să fie ucis când ai săi n-ar mai fi putut da măcar un ied în schimbul lui, de aceea a vândut tot ce putea vinde, a strâns 1.800 de dolari şi a plecat din Somalia în Turcia, cu avio­nul. Iar din Turcia voia să ajungă în Grecia. Au pornit mai mulţi la drum cu o călăuză, dar în loc de Grecia s-au trezit în Maramureş, fără acte, fără bani, flămânzi şi bolnavi după nouă zile de chin într-un camion.

Dek bea bere în Şomcuta şi aşteaptă, prin mila lui Allah, să primească protecţia statului român. Dacă nu, va fi repa­triat în ţara unde a fost de multe ori schimbat pe o capră. Dek şi prietenul lui Abdi Rahman Qomuc sunt dintre cei care nu pun mâna pe sapă. Stau toată ziua cu telefoanele la ureche, nişte rable moştenite de la alţi refugiaţi trecuţi prin centru, înţânate cu scoci, ai zice că vorbesc întruna, însă ei ascultă nişte cântece somaleze din memoria telefoanelor şi când îi apucă dorul de casă cântă şi ei în limba lor de neîn­ţeles, ceva despre frumoasa Somalia pe care o iubeşte soarele şi o îmbrăţişează marea… Ei ar vrea la calculator, dacă s-ar putea. Nu se poate. Atunci, mă­nâncă numai pâine şi roşii până pri­mesc bani de la alt prieten de-al lor, din Irlanda. O sută-două de euro. Alţii primesc mii de euro de la rude şi gân­dul nu le stă decât la fuga mai departe, mai spre vest.

De România nici nu au­ziseră când au plecat de-acasă, pakistanezii - spune profesoara Anca Păscui - nu văzuseră nici pe hartă altă ţară, fiindcă la ei nu există decât hărţi cu Pakistanul, fără nici o altă ţară în jur. Ajung aici pentru că îi înşală călăuzele. „Le iau banii, îi trec noaptea din Ucraina în Maramureş peste Tisa, cu bărcile, şi le spun că au ajuns în Italia sau în Germania, de umblă săracii prin Maramureş salutând cu bongiorno şi gutentag până îi adună poliţia de frontieră şi îi duce la Şomcuta Mare“, spune subinspectorul Radu Lungu, de la Poliţia de Frontieră din Sighetu Marmaţiei.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

6 comentarii

 
1
Obiwan 31-Mai-2009 21:37
S-a nascut un scriitor!
Domnule Ilisoi,

Citesc "Cotidianul" de ani buni. Am suferit pentru ziarul acesta, mai ales anul trecut cand jurnalismul fusese inlocuit cu propaganda stalinista. De fapt, ca si multi altii, il citeam mai mult dintr - un reflex pe de care as fi vrut sa ma dezbar.
Ieri a fost ziua iubitei mele asa ca ne am trazit tarziu. Suntem la noi, e un soi de re-revelion, gatim ascultam muzica, ne cultivam si exersam prietenia. Am dat intamplator peste articolul dumneavoastra si dupa ce l- am citit pe jumatate in gand, i - am rugat pe toti sa se opreasca din ce fac si sa ma asculte putin. L - am citit cu voce tare. Cateva pasaje le - am reluat. Am ras. Apoi l - a un moment dat Shushu a zis ca i s - a făcut pielea de gaina, mie mi s - a pus nod in gat, si am citit ceva mai greu mai departe, pana la sfarsit.
Domnule Iliesiu, ne ati facut un cadou mare! Ne - ar placea să citim niste nuvele ale dumneavoastra, poate chiar si un roman. Tema e ok, dumneavostra virtuoz, noi asteptam.
Cu drag,
Obiwan, Shushu, Calupan, Bibi
2
Viorel Ilisoi 31-Mai-2009 22:28
Va multumesc
Obiwan (31-Mai-2009 21:37)
S-a nascut un scriitor!
Domnule Ilisoi,

Citesc "Cotidianul" de ani buni. Am suferit pentru ziarul acesta, mai ales anul pentru aprecierea dumneavoastra care, recunosc: mi-a pus si mie un nod in gat. Cat despre nuvele sau roman, trebuie sa dezamagesc spunandu-va ca nu sunt scriitor. Insa puteti citi in "Cotidianul", uneori cu noduri, ce scriu ca reporter.
3
Chip & Dail 01-Iun-2009 01:35
Bravo, domnule Viorel Ilisoi!
Nasc si in Romania reporteri buni si foarte buni! Vreau sa spun care pun si inima si minte in ce scriu! Gurile rele ziceau ca stirpea lor ai fi pierit odata cu revolutia aia. Sau ma rog, ca reportajul nu se mai poarta in epoca stupida a tabloidizarii presei romanesti. Nu-i adevarat. Proba? Domnul Viorel Ilisoi!
4
maidanez_ro 01-Iun-2009 09:17
Brava mai musiuule...
Astept filmul. Sper sa fie cel putin la fel de bun ca scenariul. Vezi ca-s cu ochii "pi tini".
5
Cepeca 01-Iun-2009 13:01
Frumos
Un reportaj frumos. Sper sa citesc mai multe scrise de dl Ilisoi.
6
Flori Iuhas 02-Iun-2009 19:42
Bravo
Imi era dor de-un reportaj adevarat. Ma bucur ca inca exista mai exista si acest gen de presa. Il voi folosi ca material didacti pentru studenti
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
REPORTAJ
 
CELE MAI