Autopsia lui Raskolnikov, pe scena de la Bulandra

Yuriy Kordonskiy a valorificat exemplar celebra trupa a Teatrului Bulandra, cu care a ajuns deja la a patra piesa. Pentru Dostoievski, i-a chemat la rampa pe tineri.

Romanul pare a contine mai multe piese gata scrise; de-abia cind vezi una dintre ele pe scena tinjesti dupa ceea ce inevitabil a fost inlaturat: a disparut lumea lui Dostoievski, tesatura de intimplari si personaje din care se degaja firul crimei infaptuite de Raskolnikov, drumul lui ocolit spre suferinta izbavitoare. Regizorul Yuriy Kordonskiy a ales sa ne lase sa vedem actiunea de pe toate laturile scenei, prin gaurile din peretii sparti ai unei incaperi, sinteza a tuturor camarutelor sordide din roman (decor - Tina Louise Jones).

Cum se naste crima ideologica

Ni se povesteste cum in fata unei circiumi de la marginea orasului o gloata de mujici beti a ucis cu pofta o iapa nevolnica. Raskolnikov-copilul a vazut si a suferit. Acum crede ca viata batrinei camatarese, a "scorpiei", a paduchelui rapace nu valoreaza nimic in comparatie cu perspectivele deschise de mintea lui. Apoi el o va ucide pe Aliona, camatareasa, si regizorul transcrie scenic identic faptele: crima brutala produsa de intunericul constiintei nu se deosebeste, de fapt, de crima ideologica, infaptuita in numele unei idei, al viitorului, al maselor. Raluca Lazar joaca asa cele doua ipostaze: elemente ale realitatii in fantasmele lui Raskolnikov, in calitatea lor de victime, iapa neputincioasa si camatareasa hrapareata au aceleasi gesturi de aparare.

Un spectacol-meditatie

Din solul bogat al cartii, regizorul (el e si autorul dramatizarii) propune meditatia despre limitele omului considerat exceptional, incapabil insa sa se ridice la nivelul propriilor aspiratii. Raskolnikov greseste crima si nu-i ramine decit sa repare raul din lume, a carui parte este, prin credinta. Cind isi intelege propria condamnare, el rosteste Tatal Nostru in slava veche, recurs la stratul cel mai profund al comunicarii lui cu ceea ce e dincolo de el. Spectacolul propus de Kordonskiy nu este o reproducere a romanului, ci o meditatie pe marginea unora dintre ideile prozei, meditatie etalata cu mijloacele spectacolului. Ele nu se supun intotdeauna cu gratie acestui tratament si uneori cuvintul copleseste imaginea, pastrata doar ca element ilustrativ.

De trei ori Raskolnikov

Trei actori intrupeaza constiinta scindata a viitorului criminal si eforturile lui de a intelege ce a savirsit, de ce, cum se poate elibera de vina: in anumite momente, cei trei reactioneaza identic, ca un trup cu trei infatisari, alta data se despart si se contrazic, apoi se pun de acord pentru a se desparti iarasi: regizorul cauta drama din interiorul personajului si izbuteste sa transmita prin spectacol imaginea, neobisnuita in teatru, a constiintei tulburate. Procedeul aminteste de autopsia practicata in institutele medico-legale, vedem ceea ce nu este dat in mod obisnuit, dar poate din cauza ca interpretii sint mai preocupati de sincronizarea miscarilor decit de dialectica dialogului, cuvintele se rostogolesc uneori deasupra sensului. Richard Bovnoczki e cel mai aproape de delirul omului bolnav, din care rasare proiectul de imbunatatire a omenirii, si daca si el rosteste uneori cuvintele fara a le sonda sensul, macar se inalta prin citeva taceri, incalzind spatiul rece unde intunericul e sfisiat de lumina cruda a mortii. Retorica inabusa interpretarea lui Vlad Logigan si nesiguranta - pe cea a lui Relu Poalelungi.

Leoveanu e anchetatorul perfect

Spectacolul capata tensiune o data cu aparitia lui Sorin Leoveanu. Porfiri Petrovici, anchetatorul, e inteligent, viclean, cinic, jucaus. El stie adevarul, dar vrea sa obtina marturia criminalului; isi etaleaza jocul de-a soarecele si pisica, facind pe bufonul binevoitor, masca dindaratul careia actioneaza adversarul ideologic: om obisnuit, el nu are voie sa ucida si nici sa le permita altora sa o faca. Actorul le opune celor trei interpreti ai lui Raskol-nikov nu doar un fel de a gindi, ci si un fel de a fi. Nici el nu e ca toti, dar stie limitele jocului. Interpretul are farmecul otravit al umilintei cu care isi impune superioritatea.

Mai ceva ca la Hollywood

Dupa o prima scena ratata, jucata intr-o agitatie daunatoare intelegerii cuvintelor, Anca Androne se integreaza in imaginea Soniei, pacatoasa prin care vine salvarea. Suferinta a purificat cuvintele, atitudinile, impulsurile, prin suferinta a capatat ea forta necesara convertirii lui Raskolnikov. In acest spectacol, relatia dintre crima si pedeapsa e mai putin limpede decit in filmele de la Hollywood: toate crimele seamana pina la urma intre ele, dar fiecare criminal isi alege o pedeapsa pe masura. Tocmai pedeapsa face din Raskolnikov un om neobisnuit.