Login Inregistrare ca membru
Mie, 23 Mai 2012, 19:41
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
August ’68: „Reacţia lui Ceauşescu era una de panică”
Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România explică pentru Cotidianul cum au acţionat oficialii comunişti români după invadarea Cehoslovaciei din august 1968.
20 spre 21 august: se spulbera iluzia libertăţii la Praga! Au intrat prea devreme trupele (pro)sovietice în Cehia sau prea târziu? Exista în logica de funcţionare a comunismului majoritar de la acea vremea, cel sovietic, vreo posibilitate ca “revoluţia de la Praga” să nu fie înecată brutal în sânge?
La Praga a avut loc o încercare de a reconcilia socialismul cu democraţia. A fost vorba despre un mit politic care a eşuat din cel puţin două raţiuni: în primul rând era o iluzie să crezi că leninismul poate să coexiste cu pluralismul. Comunismul de tip sovietic este un sistem intrinsec totalitar pentru care diversitatea şi spontaneitatea - două valori încurajate de reformatorii din Cehoslovacia - sunt intolerabile.
În al doilea rând, liderii sovietici şi aliaţii lor se aflau în plină restalinizare în clipa în care Aleksander Dubcek a inaugurat efortul de a umaniza socialismul. Pentru Brejnev, Ulbricht, Gomulka, spre a-i numi pe cei mai inveteraţi adversari ai Primăverii de la Praga, era vorba despre o sfidare absolută. Socialismul de cazarmă practicat de Brejnev, faimosul „socialism realmente existent”, nu avea cum să coexiste cu un sistem de tip social-democrat într-o ţară a Pactului de la Varşovia. Riscul contagiunii era prea mare.
Care sunt marile cuvinte sau fraze de reţinut din 1968? Nu doar din august ’68, ci şi din primăvara lui ’68.
Unul dintre intelectualii cehi care s-au pronunţat cât se poate de categoric în favoarea unei democratizări autentice a fost dramaturgul Vaclav Havel. Cuvintele sale mi se par de o arzătoare şi vibrantă acuitate: „Trebuie să punem la ucenicia adevărului un întreg popor care a fost îmbâcsit de propaganda sistematică timp de douăzeci de ani” (text citat de Monica Lovinescu la Europa Liberă pe 22 aprilie 1968).
Din august 1968 aş menţiona articolul redacţional al revistei scriitorilor cehi scris imediat după invazie: „Armatele străine trec prin oraşele noastre numai pentru că am deschis porţile închisorilor pentru nevinovaţi şi am deschis ferestrele pentru ca omul să respire din nou”. Articolul a fost citat în septembrie 1968 într-o emisiune de maximă influenţă a Monicăi Lovinescu, care încheia cu întrebarea: „Cine în aceste şapte zile nu şi-a amintit de cuvintele lui Jan Hus care spusese: «Adevărul va învinge»?”.
România reacţionează pe 21 august prompt, la vârf. Reacţionează diferit. Cât de diferit?
România fusese eliminată din jocurile la vârf legate de Cehoslovacia încă din martie 1968, când Ceauşescu nu fusese invitat la reuniunea de la Dresda a Tratatului de la Varşovia. Această marginalizare nu provenea din faptul că liderul român ar fi fost un adept al democratizării, ci mai degrabă din tensiunile legate de politica externă.
Nimic din ceea ce întreprindea Ceauşescu pe plan intern nu-i deranja pe sovietici. Sistemul funcţiona după vechile reguli: partidul îşi menţinea monopolul asupra puterii, poliţia politică rămânea pilonul principal al dictaturii, intelectualitatea era înregimentată prin diverse metode care combinau coerciţia cu corupţia. Reacţia lui Ceauşescu era una de panică, de spaimă chiar, că sovieticii ar putea să-l înlocuiască printr-un dictator mai puţin iritant pe planul acţiunilor externe.
Se poate spune că discursul din 21 august al lui Nicolae Ceauşescu a mascat în fond o mare păcăleală?
A fost vorba despre o perfidă şi ingenioasă diversiune propagandistică menită să articuleze şi să consolideze cultul personalităţii lui Ceauşescu.
Întregul aparat ideologic a fost mobilizat la maximum, radioul, televiziunea, presa centrală şi locală s-au întrecut în a genera o stare de isterie patriotardă. Ideea că „patria” (socialistă, fireşte!) este în gravă primejdie, că partidul, poporul şi liderul sunt uniţi pe veşnicie în rezistenţa eroică faţă de Goliatul imperialismului ruso-sovietic, că nu este acum momentul pentru democratizare, că orice opoziţie serveşte acelui odios baubau de la răsărit, deci această mitologie în care stalinismul se înfrăţea cu şovinismul xenofob a fost exacerbată de momentul august ’68.
Ea a devenit de fapt fundamentul ideologic al regimului Ceauşescu: în numele acestei viziuni idiosincratice despre apărarea „independenţei” s-a ajuns la aberaţiile cultului familiei Ceauşescu, la deciziile absurde din economie, la autarhia culturală etc. Ceea ce nu înseamnă că liderii din epocă (Ceauşescu, Maurer, Bodnăraş, Mizil, Trofin) nu credeau în rolul lor special în cadrul comunismului mondial. Discursul din 21 august a fost tocmai expresia dorinţei mistuitoare a lui Ceauşescu de a fi recunoscut ca un alt Tito, capabil să ţină piept presiunilor imperialismului sovietic, arhitect al unui socialism românesc sui generis. A fost un gest în care se întâlnea, ca motivaţii, grandomania narcisistă cu angoasa şi deruta. A fost deci o păcăleală în care a crezut şi păcălitorul.
De ce o parte dintre intelectualii care au fost păcăliţi atunci de deschiderea lui Nicolae Ceauşescu au continuat să îşi cultive orbirea faţă de regimul comunist de tip ceauşist, în ciuda evidentei sale laturi totalitare?
Natura şi şansele disidenţei din România au fost decisiv marcate de anul 1968. Mai întâi, în aprilie, Ceauşescu pozase în apărătorul legalităţii socialiste. Îl denunţase pe Gheorghiu-Dej drept responsabil pentru asasinarea lui Pătrăşcanu, precum şi pentru alte fărădelegi din anii stalinismului dezlănţuit. Solidarizarea (pur formală) cu Primăvara de la Praga i-a creat de asemenea un nimb de personaj deschis în raport cu inovaţiile intelectuale. Întâlnirile din acea perioadă cu scriitorii ne arată un Ceauşescu dispus să asculte, ba chiar să renunţe la ponosita şi penibila dogmă a realismului socialist.
Exista încă o ambiguitate la nivelul politicii culturale, mai ales în ceea ce privea traducerile. Ca şef al UTC i-a revenit lui Ion Iliescu misiunea de a domestici tendinţele heterodoxe din rândul tinerilor scriitori. A ştiut să-şi moduleze discursul în acest sens, menţinându-şi însă o poziţie extrem de dură în raport cu orice licărire de protest real, mai ales printre studenţi. Ideea protestului politic rămânea în continuare prohibită şi diabolizată.
Se manifestă anumite voci critice, însă ele rămân izolate (Miron Radu Paraschivescu, scriitorii din grupul oniric) ori se exprimă de o manieră esopică (Bogza, Jebeleanu). Partidul asmute încă din 1968 pe Eugen Barbu şi echipa sa împotriva Europei Libere şi a scriitorilor suspectaţi de tendinţe liberale. Recrutarea hingherilor culturali care aveau să terorizeze literele româneşti mai ales după Tezele din iulie (1971) a avut loc încă din 1968.
Este exact anul în care Dumitru Popescu şi Paul Niculescu-Mizil, ideologii de vârf ai partidului, colaborează asiduu pentru a construi legenda lui Ceauşescu drept campion al suveranităţii şi corifeu al marxismului creator. Legendă la care vor contribui cu entuziasm, peste un an, la Congresul al X-lea, alţi militanţi, inclusiv veteranii Leonte Răutu şi Valter Roman. Ficţiune ce, iată, este resuscitată sub ochii noştri când, într-un cotidian de mare tiraj, se vorbeşte despre 21 august 1968 ca fiind „ziua mândriei naţionale”.
Cum a apărut ulterior în evocările celor din PCR, de la vârful partidului, momentul ’68? Care au fost modalităţile cele mai uzitate de a-i îngropa sensurile şi lecţiile?
Îmi amintesc perfect documentarul difuzat în sălile de cinematograf despre vizita lui Ceauşescu în Cehoslovacia în august 1968. Era într-adevăr impresionant să vezi feţele lui Dubcek, Smrkovski şi Svoboda la câteva zile după invazie. Îţi dădeau lacrimile ascultând muzica poemului „Vltava” de Smetana. Şi totuşi, ceea ce vedeam nu era decât o mascaradă politică. Nimic din spiritul Primăverii de la Praga nu s-a tradus în opţiunile lui Ceauşescu şi ale camarilei.
Evident, Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu, Ion Stănescu (fostul şef al Securităţii) şi Ştefan Andrei au încercat şi încearcă să susţină că a existat un fel de solidaritate strategică între conducerile comuniste de la Praga şi Bucureşti. Pentru aceşti oameni, pretinsul curaj al conducerii comuniste româneşti în august 1968 este legenda cea mai preţioasă. Ei se încăpăţânează să o apere cu disperare întrucât ea reprezintă justificarea propriei vieţi trăite sub semnul mizeriei morale, al servirii unui regim care a fost, de la început şi până la sfârşit, unul cu desăvârşire ilegitim, o dictatură teroristă a unei nomenclaturi profitocratice. În fapt, marxismul lui Dubcek mergea în direcţia pluralismului social-democrat.
Socialismul lui Ceauşescu a fost unul închistat, brutal, iraţional şi inuman. Reformele economice, atâtea câte au fost, au fost urgent abolite. A continuat industrializarea forţată, iar autogestiunea muncitorească nu a fost decât o preluare mimetică a terminologiei titoiste, fără vreun efect practic palpabil.
Cum nota recent Ion Vianu, imediat după denunţarea invaziei, la deschiderea anului universitar, în septembrie 1968, Ceauşescu ţinea un discurs de un înfiorător dogmatism, prefigurând utilizarea psihiatriei ca instrument de lichidare a oricărei forme de protest. Susţinea că numai nebunii pot contesta socialismul, iar pentru aceşti nebuni, ameninţa el, există locuri speciale de izolare şi „vindecare”.
Imediat după 21 august, timorat de unele semnale dure venite de la Moscova (mai ales în urma întrevederii cu ambasadorul sovietic A.V. Basov), Ceauşescu a făcut un turneu prin ţară reiterând obsesiv temele „prieteniei de nezdruncinat” cu URSS, ale solidarităţii internaţionaliste etc. Speranţa ce licărise în urma discursului din 21 august, că România se va angaja pe calea democratizării interne, s-a stins cu o fulgerătoare viteză. În fapt, nici lui Ceauşescu, nici apropiaţilor săi nu le-a surâs filozofia „socialismului cu chip uman”.
Stalinişti prin formaţie şi vocaţie, aceşti militanţi au rămas până la sfârşit fideli mitologiei bolşevice pe care, mai ales după 1970, au îngemănat-o (hibridizat-o) cu ideologia extremei drepte, generând ceea ce eu numesc barocul fascisto-comunist, ale cărui prelungiri continuă să infesteze viaţa publică românească.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
18 comentarii
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
INTERVIU
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".












