Home » Arte & Popcult » Teatru » Artişti români sinistraţi în Venezuela

Artişti români sinistraţi în Venezuela

20 Noi 2009 Gabriela Lupu | 1 comentarii | 3886 vizualizari
Rating:
16 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Cei 30 de artişti clujeni, participanţi la un festival folcloric în ţara lui Chavez, au fost “cazaţi” sub cerul liber şi sunt lăsaţi de trei zile fără apă şi mâncare. Ambasada României la Caracas e neinteresată de subiect.
 
Fotografii din hotelul de 5 stele
Fotografii din hotelul de 5 stele
Ansamblul “Someşul Napoca” din Cluj s-a deplasat la invitaţia CIOFF (Consiliul Internaţional de Organizare a Festivalurilor de Folclor) la Festivalul Internaţional de Diversitate Culturală Barquisimeto din Venezuela, într-un program susţinut de Institutul Cultural Român şi de Agenţia de Strategii Guvernamentale. Fondurile alocate de Agenţia de Strategii Guvernamentale pentru această deplasare au o valoare neprecizată, dar ele erau destinate, conform anexei Hotărârii de Guvern 328/2009, pentru cazare, transport, masă, taxe de participare şi altele.
 
Ajunşi pe 17 noiembrie seara la Caracas, artiştii clujeni au fost duşi cu autobuze în localitatea Carabobo şi lăsaţi să doarmă pe un platou, pe saltele, sub cerul liber, după cum a declarat pentru Cotidianul directorul de proiect, Irina Dragoman. “Nouă ni se spusese că vom fi cazaţi la un hotel de 5 stele. Cinci, trei, două, nu contează, dar voiam să avem un pat şi condiţii igienice de locuit. Cei mai mulţi dintre noi nici nu ne-am adus prosoape şi săpun pentru că ştiam că stăm la hotel.” Organizatorii i-au lăsat de izbelişte, fără să le asigure nici măcar minimum necesar. Aşa-zisa cazare s-a făcut la un centru al Martorilor lui Iehova, unde nu există nici măcar instalaţii sanitare propriu-zise. De când au fost lăsaţi acolo, nimeni nu s-a mai interesat de ei.
 
“În aceeaşi situaţie cu noi mai sunt încă trei grupuri, cei din Argentina, Mexic şi Columbia. La început ne-au dat apă şi ceva mâncare cei de la Martorii lui Iehova, dar pentru că suntem prea mulţi, aproximativ 200 de oameni, nu-şi mai permit acest lucru”, a mai spus Irina Dragoman. “Am sunat la Ambasada României la Caracas şi ni s-a spus că nu este un caz de forţă majoră şi că suntem noi prea fiţoşi şi nu acceptăm condiţiile de cazare. Dar astea nu sunt condiţii în care să locuiască nişte oameni.’’ Organizatorii nu i-au mai chemat pe artiştii români nici măcar să concerteze. Ei şi-ar dori să se întoarcă acasă, dar biletele sunt emise pentru data de 1 decembrie. “Noi vrem să susţinem concertele pentru care am venit aici, dar nu ne mai spune nimeni nimic. Nu putem reveni mai repede în ţară pentru că ar însemna să plătim o diferenţă de 100 de euro la fiecare bilet şi nu toţi colegii au banii aceştia.”
 
De teama de a nu le fi refuzată decontarea în ţară, şeful trupei, Zamfir Dejeu, le-a interzis artiştilor să ia legătura cu ambasada sau cu cei de acasă. Câţiva dintre cei care nu au mai putut suporta situaţia au încălcat interdicţia şi au sunat autorităţile. Cei de la Consiliul Judeţean Cluj, forul tutelar al ansamblului “Someşul Napoca”, nici măcar nu ştiau că trupa e plecată din ţară. Contactat de Cotidianul, Ministerul Afacerilor Externe a cerut o sesizare în scris, timp în care artiştii români sunt ţinuţi fără mâncare şi apă, fără posibilitatea de a face un duş, lăsaţi pe saltele, în aer liber, ca sinistraţii. Dincolo de faptul că aceştia poate nici nu ar fi avut ce căuta într-o ţară cu un regim autoritar şi de modul discutabil în care se împart fondurile de către ICR şi de către Agenţia de Strategii Guvernamentale (în presa locală şi nu numai acolo s-a vehiculat informaţia conform căreia “Someşul Napoca” e un ansamblu de suflet al premierului Emil Boc, fost primar al Clujului), Ambasada României la Caracas ar trebui să se implice în aducerea acasă a artiştilor, chiar dacă autorităţilor li se pare că nu este un caz de forţă majoră.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

6 comentarii

 
1
alexalin 20-Noi-2009 22:19
Denigrarea
A-nceput denigrarea lu Chavez. E ... pe cand o revolutie, ca doar uite vine decembrie, luna revolutiilor.
2
Serban76 21-Noi-2009 14:42
Diplomatii romani ?
Ce pot sa faca diplomatii romani din Venezuela ? Stie cineva ca diplomatii romani din strainatate nu si-au mai primit salariile de cateva saptamani bune ?
3
of,of...mai,mai 22-Noi-2009 11:00
verificati va rog informatia!
Ar trebui sa vi se trimita niste poze de la hotelul cu piscina in care locuiesc, asa....sa moara de ciuda toti cei care ii denigreaza doar pentru ca nu sunt in locul lor...:)))
poate ar fi mai bine sa va interesati cu profesionalism in continuare de situatia celor din grup....si sa nu mai scrieti chiar atat de multe aberatii.Situatia a fost exagerata, doar asa, de dragul cititorilor, cum se obisnuieste...
Multa lume invidiaza acest grup si ar da orice sa ii vada tarati prin noroi dar din pacate, de data asta, vor ramane pana la final cu buzele umflate. :)))
"nu mor caii cand vor cainii" dragii mei :))). ia aminte, d-le de la comentariul nr 1....:))) ai vrea si tu sa vezi Venezuela...fete frumoase....turismul iti place si dumitale...stii foarte bine ! :)))
4
of,of...mai,mai 22-Noi-2009 11:28
inca ceva
Artistii nu sunt sinistrati nici pe departe...:)))
Ambasada romana din Caracas a fost chiar foarte interesata de subiect....informatii mai corecte puteti citi de la alt ziar care chiar se intereseaza de adevar.
Au fost mici probleme la inceput dar toate s-au rezolvat iar cea care da \"interviu\" in acest articol, nu recunoaste ca ar fi vorbit cu presa si neaga ce se scrie in numele ei.
Nu mai induceti in eroare cititorii...
\"revolutie\", \"denigrare\", d-le alexalin...:)) nu stii ce vorbesti.
5
of,of...mai,mai 22-Noi-2009 17:26
verificati inainte sa scrieti articole
Pentru reporterii care scriu fara a se documenta: Irina Dragoman nu este director de proiect. De unde ati scos-o? Este doar membra a ansamblului si ...atat!
6
of,of...mai,mai 22-Noi-2009 20:15
hmmm
nu la alexalin ma refeream in comentariul meu. era un alt domn care comentase inainte. Ati sters din comentarii...atunci, unde e dreptul la libera exprimare? ok, stergeti ce vreti! multa politica aici, oricum...
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TEATRU