Arta subversivă a lui Ion Grigorescu, în expoziţie la New York

Unul dintre cei mai importanţi artişti români formaţi în timpul regimului comunist, Ion Grigorescu a influenţat numeroşi tineri artişti după 1990, când lucrările sale au început să fie “descoperite”. Considerat unul dintre reprezentanţii generaţiei post-happening, Grigorescu este un artist extrem de complex, ale cărui surse de inspiraţie se trag din cele mai diferite zone culturale, de la psihanaliza de sorginte freudiană, jungiană şi lacaniană la tratate despre Kabala şi yoga şi până la regimul politic românesc. Artistul se vedea ca un “copil al socialismului, care nu a fugit de acasă, nu a consumat droguri şi nici nu a luat SIDA, nu este o victimă a unei molestări şi totuşi este o victimă”. Opera sa îi reflectă atât preocupările culturale, dar şi natura regimului în care a trăit şi se distinge printr-o subversitate ambiguă, uneori într-o asemenea măsură încât le scăpa celor de la Uniunea Artiştilor Plastici şi nu îl cenzurau.

 

De cele mai multe ori, aceştia îşi dădeau seama de natura echivocă, înţesată de trimiteri la regimul comunist, a lucrărilor lui Grigorescu şi, fără să înţeleagă nimic din conceptele artei sale, le refuzau totuşi. Artistul a adoptat arareori însă o linie ironică explicită pentru că nu credea, în tinereţe, în sensul vieţii de disident. Îşi dorea să expună în galeriile UAP şi nu avea de gând să îl urmeze pe artistul conceptual Andrei Cădere, care a părăsit ţara pentru a evita orice formă de compromis cu sistemul. Grigorescu a preferat să transgreseze ambiguu şi subtil genurile şi temele impuse artiştilor care voiau să expună în galeriile UAP. Artistul spera ca, respectând în aparenţă trăsăturile realismului socialist, să îşi impună, în fond, propria viziune artistică, aplicând metoda “calului troian”.

 

Lucrarea “Sketch for official portrait of Nicolae Ceauşescu”, expusă temporar la galeria Ludlow 38, este un exemplu de artă subversivă care nu a reuşit să-i păcălească pe reprezentanţii regimului comunist. În 1980, Grigorescu a fost comisionat să realizeze un portret al lui Ceauşescu. Pictura pe care a prezentat-o artistul la Uniunea Artiştilor Plastici conţinea trei imagini ale liderului politic: lucrarea lăsa impresia că Ceauşescu se certa cu el însuşi. Cum era de aşteptat, pictura i-a fost refuzată şi i s-a cerut să o modifice substanţial fără să i se explice ce anume era nepotrivit. Artistul îşi aduce aminte: “Probabil au văzut ceva în cele 3 portrete, ceva nu puteau numi. Intenţionasem să creez o tensiune critică între cele trei figuri, dar a rezultat o singură imagine a lui Ceauşescu”. Artistului i s-a reproşat că “portretul era realist”, deşi nu îl văzuse niciodată pe Ceauşescu, faţă în faţă, ci doar la televizor şi în filme. Deşi liderul îmbătrânise, pictorii de curte îl înfăţişau mereu arătos, fără riduri, cu o fizionomie vizibil idealizată. În portretele lui Grigorescu, Ceauşescu avea vene roşii inestetice, cu o faţă uşor umflată, iar mâinile sale păreau grele, dar cu o carnaţie flască, a unei persoane sedentare, obişnuită “cu munca de birou”.

 

În expoziţie mai poate fi văzut şi filmul de zece minute “In my beloved Bucharest”, realizat de Grigorescu de-a lungul unei călătorii prin Bucureşti cu tramvaiul 26. Pelicula surprinde cartiere sărăcăcioase, cu “fabrici şi uzine”, case mai modeste ale clasei muncitoare, construcţii pe care pot fi citite inscripţii cu sloganuri comuniste: “Trăiască comunismul, viitorul omului!”. Pe un monument este gravat “Am făcut sacrificiul suprem pentru generaţiile următoare!”. În zonele centrale ale oraşului, camera artistului surprinde cupluri de tineri îmbrăcaţi “la modă”. Filmul “Boxing” (1977) expus la Ludlow 38 reprezintă una dintre lucrările considerate “disidente” ale lui Grigorescu şi îl înfăţişează pe artist boxând nud împotriva unei proiecţii transparente ale propriului corp. Lucrarea poate fi citită ca un simbol al artistului care luptă împotriva presiunii politice, dar şi ca o demonstraţie de eroism donquijotesc împotriva unui adversar inexistent, proiecţie a propriei minţi. Artistul consideră că boxul este un sport “nedrept şi profund distrugător”.

 

În filmul “Truths about the Capitalist World”, artistul surprinde imagini luate cu ocazia primei sale ieşiri din ţară, în 1977, din Zürich, Paris şi Versailles. Camera sa insistă mai mult asupra graffitiurilor. Titlul lucrării a fost împrumutat dintr-un articol publicat într-un ziar românesc, ce îşi propunea să “demaşte” adevărata artă din Vest. În aceeaşi expoziţie pot fi văzute şi trei fotografii reunite sub titlul “Art and History” realizate de artist în cadrul unei dezbateri cu acelaşi titlu din 1974, ce a degenerat într-o discuţie în contradictoriu între mai mulţi artişti, critici şi secretari de partid despre cum ar trebui să arate arta românească, adică dacă ar trebui să se adapteze la tendinţele internaţionale sau dacă ar trebui să se limiteze la arta oficială.

Expoziţia este susţinută şi de Institutul Cultural Român din New York şi poate fi vizitată până pe 11 octombrie.