Ţară mică, locuri puţine!

Sigur că la moartea oricărui artist urmează un lung şir de vorbe calde şi amicale. Sigur că la moartea oricărui actor se alcătuiesc lungi pomelnice de impresii şi amintiri dintre cele mai frumoase. Sigur că la moartea unui om iubit şi preţuit de întreaga comunitate din care face parte cuvintele devin de prisos şi cumva inutile.

 

Vrem, nu vrem, apelăm la ele. Televiziunile, începând cu cele de ştiri şi generaliste şi terminând cu cele strict culturale (TVR Cultural sau Etno), s-au întrecut în a ne ţine la curent cu boala şi moartea actorului. Moarte care, oricât de previzibilă era, tot neaşteptată se dovedeşte. Mereu avem impresia că se pot produce şi minuni. S-au şi întâmplat miracole, când imposibilul s-a transformat într-un fericit sfârşit de partidă. Finalul bolii şi morţii lui Dinică s-a consumat în afara scenei şi a platourilor de filmare atât de îndrăgite. O viaţă trăită prin alţii, căci destinul de actor te obligă să uiţi de propria identitate. Greu de acceptat ideea că actorii mai şi mor, cu viaţa lor personală, cu bucuriile şi necazurile lor cu tot. Cu viaţa lor privată, mai mult sau mai puţin exhibată public. Gheorghe Dinică a trăit prin personajele sale. Aparţine unei generaţii de artişti care a surmontat rigorile unui sistem ideologic, cu toate contorsionările impuse. O extraodinară forţă lăuntrică emana acest actor, care a făcut numeroase roluri de compoziţie. A jucat şi dramă, şi comedie. Deopotrivă. Cu succes şi preţuirea breslei.

 

Ani în şir, începând cu 1957, a jucat într-un număr greu de evaluat de piese de teatru şi film. L-am văzut ultima oară pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în “Take, Ianke şi Cadîr”. Alături de alţi doi corifei ai primei scene româneşti, maestrul Radu Beligan şi Marin Moraru. O piesă despre înţelegere şi toleranţă, într-o lume a prejudecăţilor şi duşmăniilor de tot felul. Dinică. Amestec de subtilă ironie şi forţă de expresie, Dinică a fost la înălţimea prestigiului său. Un actor moare. Lumea merge înainte. Vorba lui de duh, “Ţară mică, locuri puţine...”, ni se pare în aceste clipe exemplară. Dinică a rămas pe locul lui, chiar dacă n-a mai găsit loc la masa vieţii. Actorii vor rămâne mereu în picioare în memoria noastră afectivă.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!