Home » Editorial » Polemici » Ar trebui să continue „Cornul şi laptele” pentru toţi copiii?
Dan Duca
Liviu Avram
 

Ar trebui să continue „Cornul şi laptele” pentru toţi copiii?

28 Iun 2009 | 6 comentarii
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vrea să reducă anvergura programului “Cornul şi laptele” şi intenţionează să limiteze aplicarea sa doar la zonele sărace ale ţării. E o decizie bună sau nu?
 
 
Dan Duca: Nu rupeţi cornul de la gura copiilor!

Nu ştiu care sunt beneficiile alimentare ale programului ,,Cornul şi laptele’’. Nu ştiu câte kilocalorii, câte vitamine, câte glucide sau proteine obţin puştii de la şcoală care primesc aşa ceva. Demonstrarea beneficiilor acestui program e treaba altora.
Ideea însă de a păstra acest program doar în şcolile defavorizate ale ţării mi se pare însă discriminatorie. Asta pentru că pleacă de la un principiu uniformist: toţii elevii din şcolile aflate în zone subdezvoltate provin din familii sărace şi toţi elevii care învaţă la o şcoală de fiţe din centrul Capitalei, spre exemplu, au părinţi cu Audi Q7 la breloc. Or, realitatea e de multe ori alta. Oricând pot fi găsite nenumărate exemple de familii cu venituri mici sau medii care se chinuie să-şi trimită copiii la o şcoală bună, în speranţa că acesta va rupe tradiţia familiei şi îşi va găsi mântuirea materială graţie unei educaţii mai bune. Fireşte, nu cei 3 lei cât fac un corn şi un lapte bătut fac gaură în bugetul unei asemenea familii, însă am ajunge de râsul curcilor dacă cei din minister şi-ar imagina că rupând cornul de la gura copiilor “bogaţi” vor mai reuşi să pună ceva mărunţiş la puşculiţa spartă a bugetului. Ba dimpotrivă, dacă pe lângă acestea ar mai cădea şi un măr sau o pară, nu s-ar supăra nimeni. Totul e să nu fie aduse din Turcia şi să aibă gust de struguri.

Liviu Avram: Copiii sunt ultimii care contează

Programul “Cornul şi laptele” a fost exemplul standard de program social demarat de guvernarea social-democrată din România: o groază de bani alocaţi, o grămadă de propagandă prin media, beneficii uriaşe pentru clientela politică, efecte concrete mai mult decât discutabile asupra celor vizaţi. Nu asta înseamnă politici sociale, să dai la toată lumea, irosind resurse uriaşe, în speranţa că vor beneficia şi cei care au nevoie. Asta e risipă şi populism şi în nici un caz semn de mare inteligenţă politică. Unii spun că, dacă s-ar reduce programul doar la zonele sărace, am fi în faţa unui caz de discriminare. Un argument a cărui falsitate e uşor de dovedit prin logica contrariului: de ce nu se dă venit minim garantat la toată lumea, ci doar celor săraci? Asta nu e discriminare?

 

 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

6 comentarii

 
1
cornulet 28-Iun-2009 21:06
cu lapte
cind incepe polemica fara mila? cred ca va fi f. interes.
2
sutu.ro 28-Iun-2009 21:32
hm
chiar, cind incepe?
3
ioan plischi 29-Iun-2009 06:13
cind incepe?
cind vor fi mai multe comentarii, doar nu asteptati ca sa faca ziaristii asa ceva. ei ii injura pe cei care nu sunt pe placul celui care pastoreste ziarul. cit despre corn si lapte, as propune sa se ofere in continuare numai copiilor care au parinti "la putere"...
4
ania 29-Iun-2009 13:45
Laptele si cornul
sa fie doar pt copiii saraci.Asa mi se pare normal.
5
ania 29-Iun-2009 13:45
Laptele si cornul
sa fie doar pt copiii saraci.Asa mi se pare normal.
6
callas 29-Iun-2009 18:45
cornul uscat si laptele acrit
programul a reusit doar sa imbogateasca cativa prieteni ai baronilor si sa umple curtile scolilor de gunoaie, produse care ar trebui sa fie proaspete la livrare sunt plimbate sute de km prin tara pentru ca cel ce a castigat licitatia din Urziceni e tocmai din Ploiesti, o aberatie ecologica fara nici un folos pentru copii, pastrand proportia fata de banii care costa.
Vezi primele comentarii
 
  •  
  •  
  • Nume:
  •  
  • Subiect:
  •  
  • Comentariu:
    0 caractere :: Numar maxim de caractere 2000
  •  
 


 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
POLEMICI