Home » Ultima ora » International » Aproape un sfert dintre britanici doresc ca ţara lor să se retragă din UE

Aproape un sfert dintre britanici doresc ca ţara lor să se retragă din UE

29 Mai 2009 | 0 comentarii | 571 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Britanicii sunt din ce în ce mai eurosceptici, iar aproape un sfert dintre ei vor ca Londra să se retragă din Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat joi de săptămânalul The Economist, cu câteva zile înaintea alegerilor europene, transmite AFP.

În 25 de ani, proporţia britanicilor care consideră că apartenenţa ţării lor la Uniunea Europeană este un lucru bun a scăzut de la 43% la 31%, arată sondajul realizat de London Institute. În paralel, numărul britanicilor care consideră că aderarea Marii Britanii la UE a fost o greşeală, a urcat de la 30% la 37%.

În ceea ce priveşte extinderea spre est a Uniunii, care a adus zece ţări membre noi, doar un britanic din cinci consideră că aceasta a fost un lucru bun, faţă de trei din cinci în 1995.

O treime dintre britanici doresc mai puţină integrare şi o Europă care să nu fie "decât puţin mai mult decât o zonă liberă", adaugă sondajul.

Numărul britanicilor care doresc ca ţara lor să se retragă pur şi simplu din UE aproape s-a dublat, de la 12% la 21%.

Sondajul a fost realizat între 22 şi 26 mai, pe un eşantion de 2.322 de adulţi.

375 de milioane de cetăţeni europeni sunt chemaţi între 4 şi 7 iunie să desemneze pentru un mandat de cinci ani 736 de membri ai Parlamentului European, singura instituţie europeană ai cărei membri sunt desemnaţi prin vot universal direct. Sursa: NewsIn

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERNATIONAL