Home » Arte & Popcult » Apocalipsa după Tennessee Williams

Apocalipsa după Tennessee Williams

03 Mar 2009 Gabriela Lupu | 0 comentarii | 964 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Pe 2 martie a avut premiera cel mai nou spectacol al lui Theodor Cristian Popescu, “Auto-da-fe” (foto), montat la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, spectacol ce cuprinde trei piese scurte ale lui Tennessee Williams.
 
Trei piese ce au în prim-plan o galerie de personaje disperate pe care lipsa iubirii şi a libertăţii le duce la demenţă. Prima piesă se des­făşoară pe prispa unei case dintr-o suburbie. Nimic mai anost şi mai puţin prevestitor de rele. Numai că prea multă decenţă şi prea multă ipocrizie pot deveni şi ele letale. Un bărbat tânăr din middle class-ul american (Cătălin Pătru) ajunge să fie terorizat, sufocat, îmbolnăvit fizic de preceptele rigide ale cuvioasei sale mame (Dana Taloş). El ajunge să-şi exhibe frustrările aruncându-i mamei în faţă, deşucheat, toate neîmplinirile sale sexuale.

Pentru că totul îi pare bărbatului lipsit de sens, el distruge lumea pe care o ştie, dând foc casei în care a fost crescut în sp­i­ritul moralei mic-burgheze şi al rigi­di­tăţii metodismului american. De­corul este distrus fizic, fiind făcut apoi bucăţi pentru a lăsa loc de desfăşurare noii piese. Mama din prima parte este mutată cu mâna, precum o piesă de şah, şi scoasă din scenă (scenografia excepţională este semnată de Andu Dumitrescu). Cea de-a doua piesă este una cât se poate de actuală, surprinzând frustrarea unui bărbat care este nevoit să facă de o viaţă întreagă un job de doi lei. Într-un cinematograf vechi şi slinos, unde tinerii intră doar ca să aibă unde se pipăi, plasatorul (Adrian Matioc) o ia complet razna pentru că simte că se infectase în toţi acei ani de toată insalubritatea locului. “Eram curat când am venit şi acum sunt murdar” sunt cuvintele pe care le repetă obsesiv. Singura cale rămâne tot cea a apocalipsei curăţitoare de rele, astfel că şi cinematograful va fi dezintegrat lăsând loc, în adâncul scenei, unei ruine la capătul căreia însă se poate vedea ploaia. O ploaie ce ar trebui să spele şi să albească lumea de păcat.

Pe ploaie sunt proiectate maşini şi trecători care îşi duc viaţa fără a fi conştienţi că totul e doar un vis pasager. Într-un dans în care dorinţa carnală se luptă cu dorul de libertate, un bărbat ce-şi ţine osta­tică prin dragostea sa egoistă femeia ajunge să o cunoască cu adevărat (Florin Coşuleţ şi Ofelia Popii sunt aici protagoniştii unui moment de mare artă). În împletirea trupurilor lor, între mângâieri şi şoapte, ea reuşeşte să-şi strige frustrarea şi să-l ucidă cu mâna ei mică pe stăpânul cel atât de posesiv. Trei piese, trei lumi sinucigaşe cu oameni ce-şi pregătesc cu un soi de masochism planetar sfârşitul.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT