Home » Stiinta & Tehnologie » Inventii » Apocalipsa de catifea

Apocalipsa de catifea

10 Sep 2008 Cristian Bandea, Ionut Dulamita | 10 comentarii | 8974 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Miercuri, la ora 11.23, primul fascicul accelerat de gigantica maşinărie de la Geneva îşi încheia cu succes traseul, după un singur incident minor, şi destupa sticle cu şampanie. Al doilea fascicul a avut aceeaşi soartă norocoasă, în jurul orei 16.00.
 
CERN
În camera de control a laboratorului CERN s-au auzit imediat uralele şi strigătele de bucurie ale celor prezenţi
Ieri dimineaţă, camerele video şi privirile din toată lumea au fost aţintite spre graniţa dintre Franţa şi Elveţia, în aşteptarea inaugurării acceleratorului de particule LHC (Large Hadron Collider). Prilej de teamă pentru adepţii teoriilor apocaliptice şi de exaltare pentru pasionaţii de ştiinţă din întreaga lume, debutul proiectului aflat în grija Laboratorului European pentru Fizica Particulelor (CERN) s-a dovedit a fi un succes.

“Ne confruntăm cu două emoţii: satisfacţia finalizării unei sarcini măreţe şi speranţa că vom realiza descoperiri importante”, a descris Robert Aymar, directorul general CERN, starea de spirit pe care cei aproape 10.000 de cercetători implicaţi în proiect au avut-o înainte de inaugurare.

La 10.32, ora României, un fascicul de protoni a fost trimis prin tunelul circular de 27 de kilometri în sensul acelor de ceasornic. Din loc în loc, fasciculul a fost oprit, pentru a i se corecta direcţia de înaintare. I-a luat însă mai puţin de o oră să parcurgă întreg circuitul, astfel că la 11.25, două puncte albe au clipit pe ecranul unui calculator, semnalând că protonii au trecut testul cu brio. În camera de control a laboratorului CERN s-au auzit imediat uralele şi strigătele de bucurie ale celor prezenţi, scrie “The Guardian”. Mulţi dintre cercetătorii implicaţi în proiect n-au ieşit însă din birourile lor să ciocnească un pahar de şampanie din cauza mulţimii de jurnalişti.

“Cercetătorii stau în birourile lor, fiindcă le-au făcut loc jurnaliştilor care au invadat instituţia, în număr de peste 250. Au lăsat festivităţile de deschidere şi de ciocnire a paharelor de şampanie pe seama invitaţilor”, a povestit, ieri, pentru Cotidianul, în jurul orei 15.30, Mircea Penţia, cercetător asociat la CERN. Asta pentru că sunt concentraţi strict asupra muncii pe care o au în faţă: “Când se va da drumul la ciocniri, va fi o competiţie între cele patru experimente, în special între ATLAS şi CMS: care dintre ele va fi prima ce va descoperi bozonul Higgs?”, a precizat fizicianul român.

Bucuria turei complete făcute de primul fascicul a fost însă umbrită, după câteva zeci de minute, de vestea unui incident minor survenit la sistemul criogenic al acceleratorului, a notat “The Guardian”. Răcirea este esenţială pentru funcţionarea LHC, deoarece magneţii superconductori pe care îi are funcţionează la o temperatură de circa minus 271 de grade Celsius. Totuşi, inginerii au dat asigurări că nu s-a petrecut nimic grav, astfel că la ora 15.48 un al doilea fascicul a fost trimis prin tunel în direcţia opusă, ajungând teafăr la destinaţie în jurul orei 16.00, după cum ne-a confirmat prof. dr. Mihai Petrovici, de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară din Măgurele.

“Panică născocită în România”

La rândul lor, cercetătorii români de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară din Măgurele, parteneri ai experimentului LHC, au urmărit cu sufletul la gură videoconferinţa transmisă de CERN de la primele ore ale dimineţii, în cadrul căreia s-au transmis în direct rezultatele testului. “Testele au fost făcute cu succes, noi deja am primit primele rezultate de la colaborarea în care suntem implicaţi, proiectul ALICE, care demonstrează că fasciculul (n.r. - primul dintre ele) a fost introdus, perfect ţinut sub control”, ne-a declarat, ieri, în jurul orei 16.00, Mihai Petrovici, coordonatorul echipei din cadrul Departamentului de Fizică Hadronică de la Institut.

Cât despre panica apocaliptică stârnită cu câteva zile înainte de lansarea acceleratorului, Mihai Petrovici nu-i găseşte nici o justificare. “Această panică a fost născocită în România, ca întotdeauna cu intensitate mult mai mare. Problema este că în România, până acum, nu s-a făcut absolut deloc publicitate legată de implicarea noastră în activităţile de la CERN, de rezultatele cercetării ş.a.m.d.”, explică el, demontând riscul apocaliptic al ciocnirilor: “Pe secundă, la nivelul universului, se întâmplă mai mult de un milion de milioane de asemenea ciocniri pe cât se vor realiza pe durata de funcţionare a acceleratorului”.

Motoare turate la maxim abia în 2009

Experimentele propriu-zise de la LHC vor lua startul abia pe 21 octombrie. Fasciculele vor fi trimise atunci simultan în cele două direcţii, la o viteză apropiată de cea a luminii (300.000 de kilometri pe secundă) pentru a se realiza ciocniri ale particulelor, cu scopul de a fi generate “noi particule şi procese, în prezent prevăzute doar teoretic în literatura de specialitate”, aşa cum a subliniat Mircea Penţia. Mai mult, acceleratorul va funcţiona la capacitate maximă abia în 2009, ceea ce înseamnă că va mai dura până când cercetătorii îşi vor putea evalua ipotezele, precum existenţa bozonului Higgs (responsabil cu masa corpurilor) şi a altor dimensiuni spaţiale în afară de cele patru acceptate în prezent, posibilitatea apariţiei unor găuri negre în miniatură şi validitatea aşa-numitei teorii a suprasimetriei, care asociază oricărei particule o antiparticulă.

Urmăriţi imagini din cadrul testării LHC aici.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

10 comentarii

 
1
Adrian Nita 10-Sep-2008 20:25
:)
I-am văzut azi pe senatorul Marius Bideu şi pe deputatul Ştefan Codruţescu căutând găuri negre. Îi rog să trecă pe la mine. Am una în portofel.
2
lupulescu 10-Sep-2008 22:11
Daca un Felix din materie se va saruta c
Daca un Felix din materie se va saruta cu un Bideu din antimaterie,sarutul lor va determina o explozie cosmica.

In goana dupa cateva voturi cei din PC au imbracat haina evului mediu,contestand posibila evolutie a stiintei.
Cu mintea sa,dl.Bideu se lamenta in stil comunist cate s-ar putea face cu miliardele experimentului de la Geneva,cat de nedreptatiti sunt saracii si cum problemele terei raman nerezolvate,

Pai pentru a cunoaste, dle Marinescu, ii spune reporterul de la Realitatea TV.

Demagogia politica,coruptia,populismul ieftin a facut din membrii PC insetati de voturi si de popularitate niste demagogi dupa chipul si asemanarea lui Felix.
In loc sa-l elimine pe Felix,cel care cum spune CNSAS a colaborat cu securitatea(evident,cum el insusi recunostea pentru a manca o paine) ei prefera absurditatea unui reactionarism medieval.
Sa nu se mai faca stiinta,sa nu se mai cunoasca ,dar sa intre PC in parlament.

Scenele acestui Bideu cu parcurile,acuzele ca la usa cortului ca el cunoaste hotii din Romania si care se afla doar la un anumit partid,faptul ca nu explica cum a facut avere felix lipseste PC de orice coerenta si credibilitate.

A trebuit ,sprijiniti de dl.Iliescu,sa paraziteze pentru a doua oare PSD pentru a avea si ei cativa deputati,daca vor avea.

Sa-l veti pe Codrut Stefanescu,om tanar,facant afirmatii demnae de un retardat senilizat privind stiinta ne pune problema filozofica a tineretii.

In fond,spune filozosul,intai trebue sa definim termenii.Prin ce se caracterizeaza tineretea.Nu prin varsta sau aspect tanar ci prin dorinta de a se afirma prin cele mai progresiste idei,prin dragostea si lupta pentru nou.
Face Codrut acest lucru.El spune nu stiintei si reia ceea ce l-a invatat Felix:poporul,saracii,stoparea cheltuirii banilor pentru stiinta,dar dati-ne cateva voturi.

Spuneam ca stiinta presupune ca daca un Felix din materie saruta un Bideu din antimaterie,sarutul lor va duce la o explozie cosmica,
Dat fiind micimea personajelor probabil ca ei vor fi iar rejetati de electorat si din nou,ca si acum 4 ani dl.Iliescu va avea o a doua deceptie.
3
cuantaQ 11-Sep-2008 00:59
EXPERIMENTUL LHC /varianta PSIHOTRONICA!
(psihiatrica?) Conform *Humorului Negru (gaura neagra) Osanza *Bozgorilor FELIXCIENI, anteniati spatiali si rafinati -deconspirati se contamineaza cu echivalente EURO. SE pompeaza fotoni si unde pe coordonate cromo-parlamentare / Se *zgandareste mobilium-perpetuum superluminicus sferico multiparticulizat .. Tenticular si astral se recirculeaza TUBULAR Mega-pixelii ultra-parlamentari. Legislativ se acapareaza Neantul Crepuscular si Biologia campului gravitational. Se decreteaza: HAOS NATIONAL, anomalii magnetice si RECUZARI PUNCTUALE. (amuzament teribil, indolenta amplificata, capse armate si capete sparte) " Dupa a saptea secunda si sapte ani dupa catastrofa a fost difuzat filmul ZDF si BBC" (!?) citat E.H. / rezulta ca "constiinta" teroristilor a interactionat cu materia intr-o determinare de cauzalitate cuantica xxyy //yo8rbs
4
Nariad 11-Sep-2008 12:59
Un articol bine scris, echilibrat ...
Pentru cine doreste sa afle mai multe despre Large Hadron Collider insa, va invit sa dati o cautare pe google dupa "Introducere LHC" si "LHC demitizat". Daca ne adresati intrebari pe forumul nostru de stiinta, StiintaAzi.ro, va vom raspunde prompt.

Adrian Buzatu, StiintaAzi.ro, FizicaParticulelor.ro
5
nerok 11-Sep-2008 18:00
Bravo!
Nu obisnuiesc sa ma simt bine citind ziare romanesti, pentru ca neprofesionalismul ranced isi face aparitia chair si in cele mai inspirate articole. Constat totusi ca ziarul Cotidianul a avut o atitudine foarte buna cu ocazia acesti eveniment exceptional. Cred ca a se informa la surse si a furniza informatii de la specialisti constituie o dovada de profesionalism. In felul asta anumite partide si grupari si-au primit plata cuvenita si au fost trimise direct in ridicol, iar munca cercetatorilor a fost pusa intr-o lumina meritata. Sa speram ca macar cativa dintre tinerii care au avut acces la aceste informatii vor face cariera in fizica si vor contribui la experimentele de fizica de la LHC.
PS: un bravo si pentru multi forumisti pentru rabdare si precizie (in special Adi Buzatu, great job!)
6
Beltechi_mihai 11-Sep-2008 21:16
Lol
cuantaQ (11-Sep-2008 00:59)
EXPERIMENTUL LHC /varianta PSIHOTRONICA!
(psihiatrica?) Conform *Humorului Negru (gaura neagra) Osanza *Bozgorilor FELIXCIENI, anteniati spatiali si rafinati -deconspirati
Felicitari.Fizica aplicata.Imi dati voie sa va citez ?
7
Nariad 12-Sep-2008 03:19
LHC vs Tevatron
Cursa stiintifica este foarte intensa, dar prieteneasca, in spiritulu stiintific, mai ales pentru descoperirea bozonului Higgs. Despre LHC s-a tot discutat, dar cum sta treaba cu Tevatronul. Am detaliat din experienta mea in un interviu de azi la Hotnews.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-4320528-l hc-competitie-tevatron-europa-statele-unite-bat-pe ntru-obtinerea-particulei-lui-dumnezeu.htm
8
Nariad 12-Sep-2008 04:13
LHC vs Tevatron - partea a doua
Pentru ca subiectul este foarte interesant, am scris un articol despre mostenirea pe care acceleratorul Tavatron o ofera lumii stiintifice.

http://www.stiintaazi.ro/index.php?option=com_ content&view=article&id=324:mostenirea-acc eleratorului-tevatron-i&catid=59:fizic&Ite mid=61
9
solar-magazin.ro 17-Oct-2009 23:36
inconstienta
cu zambetul pe buze spre al teilea razboi mondial: razboiul stiintei
10
cilindru.ro 21-Oct-2009 14:13
...
exista intotdeauna oameni care sa invoce apocalipsa. daca n-ar fi cuvantul asta in vocabular ce ar mai invoca?
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INVENTII