Home » Sport » Handbal » Antrenorul naţionalei masculine de handbal a României, suspendat cinci ani pentru corupţie

Antrenorul naţionalei masculine de handbal a României, suspendat cinci ani pentru corupţie

06 Aug 2009 Izabela Niculescu | 1 comentarii | 1258 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Antrenorul naţionalei de handbal masculin şi al UCM Reşiţa, Aihan Omer, a fost suspendat cinci ani din orice competiţie internaţională de EHF, după ce ar fi încercat să mituiască arbitrii danezi ai meciului cu Muntenegru din preliminariile CM 2009.
 
Antrenorul Aihan Omer
Selecţionerul naţionalei masculine de handbal a României, Aihan Omer, şi fostul vicepreşedinte FRH Petre Paleu au fost excluşi de Federaţia Europeană de Handbal din orice competiţie internaţională pe o perioadă de cinci ani, iar FRH a fost amendată cu 27.500 de euro, în urma scandalului de corupere a arbitrilor din preliminariile CM 2009, informează NewsIn. Omer este şi antrenorul câştigătoarei Challenge Cup.
 
„Tribunalul de Arbitraj al EHF a stabilit că Petre Paleu şi Aihan Omer au încercat să îi manipuleze pe arbitrii EHF oferindu-le bani înaintea meciului România-Muntenegru, manşa secundă din preliminariile CM 2009. Petre Paleu şi Aihan Omer au fost excluşi din orice competiţie internaţională şi nu pot ocupa nici o funcţie în EHF pe o perioadă de cinci ani. Tribunalul de Arbitraj a mai hotărât să sancţioneze şi Federaţia Română de Handbal din cauza comportamentului oficialilor şi pentru că nu i-a protejat pe arbitrii EHF. În consecinţă, Federaţia Română de Handbal va plăti o amendă de 27.500 de euro, cu amendamentul că naţionala României de handbal masculin ar putea fi exclusă din competiţii o perioadă de doi ani, în cazul în care mai apar situaţii de acest gen în următorii patru ani“, se arată în comunicatul publicat pe site-ul EHF. Conform analizei video a jocului nu au fost dovezi că soarta meciului a fost influenţată de vreo decizie părtinitoare a arbitrilor. Naţionala masculină riscă, în cazul unor incidente similare, suspendarea pe doi ani.
 
Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, nu a putut fi contactat joi pentru un comentariu. A vorbit în schimb fostul selecţioner al naţionalei feminine de handbal a României, Gheorghe Tadici, membru în Consiliul de Administraţie al FRH. „Nu-mi face nici o plăcere să comentez aşa ceva, dar în acest caz e clar că va trebui numit un alt antrenor la naţională. Mie îmi pare rău pentru el, e o chestiune care afectează tot handbalul românesc“, a declarat pentru Cotidianul Tadici. Federaţia Română de Handbal poate face apel la această decizie în 21 de zile.
 
30.000 de euro pentru arbitrii danezi
 
În luna martie, arbitrii danezi Martin Gjeding şi Mads Hansen au făcut public faptul că Omer şi Paleu i-ar fi întâmpinat la aeroport şi le-ar fi oferit 30.000 de euro de fiecare pentru a ajuta formaţia tricoloră în returul cu Muntenegru, meci decisiv pentru calificarea la CM 2009. România a învins Muntenegru în play-off-ul de calificare la CM 2009 cu scorul general de 56-55, impunându-se în retur cu 29-24, în luna iunie a anului trecut.


 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
marcelus 06-Aug-2009 18:00
Ni se strange latul!
\"Romania = coruptie\" Auzim asta la toti vesticii si chiar la unii din fostii frati de lagar comunist. Nu ne convine, dar latul se strange. Ne arata cu degetul, dar iau si masuri pe unde ne prind. Omer era, ca antrenor, o speranta pentru handbalul romanesc la nivel de nationala. Valoarea nu i-o contesta nimeni, dar si-a contestat-o singur atunci cand a vrut sa castige prin coruperea unor arbitri. N-a avut incredere in el si in echipa lui.
Imi plac echipele britanice. Ma uit la scotieni sau la irlandezi care, in afara de rugby, nu prea au cu ce sa se laude, cum joaca de placere si mor pe teren. Lumea vine la spectacol, chiar daca echipa nu castiga. Dar si cand castiga... Oricum, nu le trece prin cap sa dea niste bani la arbitri ca sa castige.
Diferenta asta de mentalitate si de CIVILIZATIE, pana la urma, ne plaseaza la periferia nefrecventabila a Uniunii. Unde majoritatii romanilor i se pare totusi confortabil, pentru ca nu am nicio explicatie care sa ma lamureasca de ce si unii din cei buni profesional tot lamentabil se prezinta din punct de vedere moral.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
HANDBAL