Home » Home » Ancheta » ANRMAP: Contractul Ministerului Mediului cu Ars Advertising e plin de ilegalităţi

ANRMAP: Contractul Ministerului Mediului cu Ars Advertising e plin de ilegalităţi

28 Iul 2009 Lucian Gheorghiu | 0 comentarii | 2459 vizualizari
Rating:
5 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Reprezentanţii Autorităţii pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice au susţinut la audierile în comisia Nemirschi sesizarea Curţii de Conturi pentru neregulile din contract. Reprezentanţii firmei cred însă că ministerul a făcut o „afacere extraordinară”.
 
Nicolae Nemirschi
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă, a acuzat ieri în cadrul comisiei Nemirschi, care anchetează atribuirea directă de către Ministerul Mediului a unui contract de publicitate în valoare de 500.000 de euro firmei Ars Advertising, că acesta este plin de nereguli.

Aceasta a precizat că ilegalităţile au început încă din 2008, când a fost încheiat contractul iniţial pentru promovarea a patru axe dintre cele cinci ale programului, informează NewsIn. Licitaţia din octombrie 2008 a fost organizată astfel încât câştigătoare a fost oferta cea mai dezavantajoasă pentru autoritatea contractantă.

Aceasta şi-a continuat acuzele: contractul privind campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu, lotul difuzare-publicare, încheiat în aprilie 2009 prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, s-a făcut tot prin încălcarea legii. Şefa ANRMAP a spulberat şi motivul urgenţei atribuirii contractului, urgenţă cauzată de exigenţele Comisiei Europene.

Trăilă a spus că ministerul, condus acum de Nicolae Nemirschi (foto), avea drept alternativă la încredinţarea directă o licitaţie restrânsă, procedură care durează maximum 30 de zile, şi în plus ştia de mult că acest contract trebuie încheiat.

În consecinţă, ANRMAP a aplicat amenzi contravenţionale de 70.000 de lei şi a recomandat sesizarea Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi deoarece contractul s-a încheiat cu bani europeni, iar Autoritatea trebuie sesizată.

Ars Advertising: Ministerul Mediului a făcut o „afacere extraordinară“
Reprezentantul firmei Ars Advertising, Gabriel Ştefănescu, a declarat ieri la audieri că Ministerul Mediului a făcut o veritabilă afacere prin contractul investigat de deputaţi. „Consider că autoritatea contractantă a făcut o afacere extraordinară. Este vorba de 65.000 de euro în favoarea autorităţii contractante ce rezultă din diferenţa de curs“, a declarat la audiere Ştefănescu. Afirmaţia sa a provocat reacţia deputaţilor PDL din comisie care au apreciat că, dimpotrivă, Ministerul Mediului a avut de pierdut. „Sunteţi un norocos pentru că aţi primit un preţ mai bun cu 5.000 de lei decât cel solicitat“, a spus Petru Călian, Ştefănescu precizând că diferenţa este rezultatul unei erori de calcul.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ANCHETA