Home » Societate » Anastase vrea ca drogaţii să nu mai ajungă la închisoare

Anastase vrea ca drogaţii să nu mai ajungă la închisoare

26 Feb 2010 Cristian Oprea | 2 comentarii | 1850 vizualizari
Rating:
3 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, vineri, că bătălia împotriva consumului de droguri este una grea, "în care victoriile se obţin pas cu pas", iar legea trebuie să fie dură doar cu traficanţii, însă consumatorii trebuie trataţi ca nişte victime.
 
La dezbaterea din Camera Deputaţilor privind modificarea legislaţia în materie de stupefiante, reprezentanta PDL a pledat pentru dezincriminarea consumului de droguri, având în vedere că problema drogurilor tinde să devină una a tinerilor de azi.

Anterior, şi preşedintele României, Traian Băsescu, se pronunţase pentru dezincriminarea consumului de stupefiante. Şeful statului român şi-a însuşit concluziile Comisiei Demografice de la Palatul Cotroceni care propunea să nu mai fie pedepsiţi consumatorii de droguri uşoare.
Fiica preşedintelui ţării, europarlamentar român în Grupul Popularilor Europeni, a susţinut acelaşi lucru în campania electorală pentru legislativul de la Bruxelles.

Opinia Robertei Anastase a fost susţinută de reprezentanţii ONG-urilor, care au cerut modificarea Legii 143, pentru îndepărtarea pedepselor penale pentru consumul de droguri şi posesia de cantităţi mici de substanţe, pentru consum propriu, conform Mediafax.
În urmă cu două săptămâni, colegi de-ai Robertei Anastase şi de-ai Elenei Băsescu au promovat un proiect de lege prin care sunt trimiși după gratii şi consumatorii de substanţe etnobotanice, denumite şi droguri uşoare. Guvernul dominat de PDL, partidul celor două femei-politician, a promovat în regim de urgenţă proiectul susţinut majoritar de pedelişti. Astfel, şi consumatorii de ierburi care erau acceptate urmează să suporte rigorile legii penale.

Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, Marian Preda, a declarat că în Capitală au existat între 17.000 şi 24.000 de consumatori de droguri injectabile, în 2009. Preda a adăugat că vârsta medie a consumatorilor de droguri în România este de 15-16 ani, mai scrie Mediafax.

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
neastimparatul 27-Feb-2010 21:27
drogatii PD-L-ului
sint ce acord cu d-soara Anastase!de aceea propun ca acestia sa intre,cu totii,in partidul din care face si dumneaei parte!
2
evanescentul 27-Feb-2010 23:22
Sa-i ia acasa!
Eu am o propunere si mai umanitara: sa-i ia pe toti la ea acasa. Sa le dea de munca, sa-i scolarizeze, sa-i faca oameni si abia apoi sa-i faca membrii de partid in vederea portocalizarii! Hahahaha!!!
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE