Home » Sport » Alte sporturi » ,,Am simţit că m-am întors în timp când am văzut bazinul Floreasca”

,,Am simţit că m-am întors în timp când am văzut bazinul Floreasca”

04 Dec 2008 Roxana Maha | 0 comentarii | 773 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Ungurul Istvan Kovacs are ca obiectiv clasarea naţionalei de polo a României între primele 6 naţiuni la Jocurile Olimpice de la Londra.
 
Naţionala de polo a României are, începând de joi, un nou antrenor în persoana ungurului Istvan Kovacs. Acesta a semnat un contract pe patru ani, având ca obiectiv principal clasarea pe locurile 1-6 la Jocurile Olimpice de la Londra. ,,Am făcut tot posibilul să nu vadă bazinul de la Floreasca înainte să semneze, altfel nu cred că mai venea. Nouă ni s-a redus bugetul la jumătate, iar aici avem condiţii ca în mină, sper ca poloiştii mineri să nu mai stea mult timp pe aici”, a afirmat preşedintele Federaţiei Române de Polo, George Gaiţă.

Tehnicianul maghiar, care va fi cel mai bine plătit antrenor de la noi, a pregătit timp de 8 ani formaţia Hondved, pentru ca apoi să conducă pentru 7 ani pe Ujpest. Palmaresul său este unul de invidiat şi cuprinde 10 titluri de campion naţional, 4 cupe, două supercupe, 4 Cupe LEN şi două Euroligi.

,,Am antrenat în campionatul maghiar 20 de ani, unde am obţinut rezultate importante, şi sper ca şi aici să fac o treabă la fel de bună. Echipa României are potenţial şi vreau să pun umărul la creşterea acestei grupări”, a spus Kovacs, care a adăugat că a rămas stupefiat de condiţiile materiale din sportul românesc: ”Am simţit că m-am întors în timp când am văzut bazinul Floreasca şi nu mi se pare normal să fie atât de puţine săli de sport şi bazine în România. Din cauza acestor lipsuri sunt şi aşa puţini sportivi şi aria de selecţie este foarte mică. Deocamdată, la Oradea sunt cele mai bune condiţii, dar dacă în viitor vor fi şi la Bucureşti, o să facem cantonamente în ambele locuri”. Deşi fusese curtat de naţionala feminină a Ungariei, Kovacs a optat pentru România întrucât “ambiţia lui cea mai mare e să ducă o echipă naţională la JO”, a mai spus Gaiţă.

Istvan Kovacs îl înlocuieşte în funcţie pe interimarul Cornel Rusu.


 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ALTE SPORTURI