Home » Stiinta & Tehnologie » Psihologie » Aliodor Manolea, parapsihologul din spatele lui Băsescu, atacatorul energetic al lui Mircea Geoană (video)

Aliodor Manolea, parapsihologul din spatele lui Băsescu, atacatorul energetic al lui Mircea Geoană (video)

19 Ian 2010 Adriana Gheorghe | 4 comentarii | 8473 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Mihaela Geoană a confirmat, marţi, pentru Gândul, că tot ce a spus este adevărat, adăugând că nu vrea să dea amănunte legate de “atacatorul energetic”, pentru că aceasta ar fi “o capcană”. Realitatea şi-a asumat aceste riscuri şi a identificat “atacatorul energetic” în persoana lui Aliodor Manolea, psiholog, specialist în psihoenergetică, biosinergetică şi programare neurolingvistică. "Parapsoii (contra)atacă", avertizează şi CTP.
 
Aliodor Manolea
Dar cine este Aliodor Manolea?

La cele două intervenţii din campania electorală de la Realitatea TV şi Realitatea FM ale preşedintelui Traian Băsescu, Aliodor Manolea l-a însoţit pe acesta şi a stat, în timpul emisiei, în apropierea sa. El a fost alături de preşedinte şi la confruntarea finală, cu Mircea Geoană.

Acesta s-ar fi aflat lângă Băsescu şi în seara victoriei, pe treptele din Modrogan, scrie Realitatea.NET, detaliind că soţia acestuia, Doina Elena Manolea, este şi ea bioenergoterapeut. Cei doi au scris împreună sau separat, potrivit site-ului terapiicomplementare.net, mai multe cărţi: "Energetica subtilă a fiinţei umane", "Manual de radiestezie", "Paradiagnoza - Manual pentru diagnosticarea energetica folosind radiestezia” ş.a. Citeşte mai mult pe Realitatea.NET

Atacurile energetice invocate de Mihaela Geoană au ajuns luni în peste 130 de publicaţii şi portaluri internaţionale, printre care Washington Post sau NY Times.

Gândul scrie în ediţia de marţi că “deşi Mircea şi Mihaela Geoană au declarat fără echivoc că i-au văzut şi îi cunosc pe 'paranormalii' aflaţi în slujba energetică a lui Traian Băsescu, nu doresc să facă portretul robot al acestora”. Astfel, rugată de Gândul "să dea amănunte legate de 'atacatorul energetic'," Mihaela Geoană a răspuns că. "este o capcană" şi că preferă să nu mai vorbească despre asta. "Tot ceea ce am spus este adevărat, rămân la părerea mea, dar nu vreau să detaliez", a insitat aceasta.
Gândul mai scrie şi despre cum, "în timp ce inamicii politici l-au luat peste picior, Varujan Vosganian a explicat că 'atacul te loveşte în trei puncte' şi l-a învăţat cum să se apere, iar Ioan Ghişe, un alt liberal, s-a jelit că a păţit-o şi el: 'Te simţi tulburat'", a conchis acesta. Citeşte materialul integral în gandul.info.

"Parapsoii (contra)atacă"

Invitat duminică seara, la Realitatea TV, şi confruntat inevitabil cu enunţul dnei Mihaelei Geoană, deputatul PDL Sever Voinescu a povestit ce s-a gândit pe drum înspre studio să facă, dar n-a făcut  - anume să scoată la bătaie tot SF-ul cunoscut (de el dar şi de prieteni) şi să-şi asume strategia PD-L de "atac energetic", mai exact, în cuvintele domnului Sever Voinescu: "Mai mulţi amici mi-au sugerat să vă spun poveşti SF, cum că ne-am fi întâlnit cu Golum şi Jedi deodată şi am fi luat, noi cei de la PD-L, raza violetă cu care ne-am dus la bătălie".
.
Ce doar a enunţat Sever Voinescu, pune în aplicare, de pe cu totul altă poziţie şi implicit cu altă abordare, jurnalistul Cristian Tudor Popescu în editorialul de marţi al domniei sale, strălucit numit “Parapsi”. Dincolo de "previzibilul" situaţiei, un talentat scriitor de SF se joacă de-a mizansecena unui atac energetic, în cheie ironică, era şi păcat să nu comită aşa ceva.

“Nu am nici o îndoială în ce priveşte atacul energetic la care a fost supus dl. Mircea Geoană în ziua de joi, 3 decembrie", scrie acesta. "Dovada clară că a fost vorba de un atac deosebit de puternic, un adevărat glonţ vidia psihic trimis de parapsoii lui Băsescu, care i-a pătruns în creier prin gura rămasă deschisă timp de aproape 20 de secunde după întrebarea: "Da' aseară, v-a plăcut la Vântu?", este faptul că dl. Geoană nici până azi n-a reuşit să-şi revină. Viziunea războiului civil pe care liderul PSD o are uitându-se la buget arată că gaura făcută de glonţul psi e mare.” Astfel îşi începe CTP editorialul. Pentru textul integral, poziţionări, strategii de reacţie, moduri de propagare şi grad de colimare, dar şi pentru a afla cine scapă, accesaţi gandul.info.

 

 


 

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

4 comentarii

 
1
evanescentul 19-Ian-2010 15:19
Aliodor Manolea un nou Rasputin?
Ce incordat calca Aliodor parapsihopupul alaturi de famiglia prezidentiala! Cate sarcini are el de rezolvat! Seamana cu Rasputin, consilierul parapsihopupu al Romanovilor! Sper ca bietul Aliodor sa nu aiba soarta multmaicelebrului sau inaintas. In schimb, nu m-ar deranja sa aud despre famiglia prezidentiala ca a avut soarta Romanovilor! Hahahaha!!!
2
Clarinita 19-Ian-2010 16:12
Iar a gresit-o Geoana! pana cand?
Nu stiu cat este adevarat si cat minciuna treaba asta cu influentele negative sau manipularile energetice, dar in ceae ce priveste aceste declartii tendentioase ale fam.Geoana stiu cu siguranat ca au cazut intr-un penibil de unde greu se vor mai ridica! Mi-e greu sa accept ca acest personaj atat de controversat se lanseaza tocmai in cele mai nepotrivite momente cu afirmatii legate de paranormal numai pentru a-si justifica anumite stari sau infrangeri!
3
neaFlorica 14-Feb-2010 18:07
neruşinaţilor !!
atacator energetic......Voi credeţi că toţi cititorii sînt la nivel de ţigani şi de ţărani ?
Cînd o muri Base , care e bolnav copt, tot aşa o să spuneţi; că la atacat cineva energetic.
Adriana Gh, ce pilă ai dragă la Nistorescu de te ţine acolo cu aşa slabe articole?
Cum e posibil să fie oameni care cred asemenea bazaconii?
4
targoviste 23-Apr-2010 00:21
flacara violet
rusine psd
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
PSIHOLOGIE