Home » Divertisment » ShowBiz » Alexandru Andrieş: Am luat premiul întâi la proiectul “blocului Millennium”

INTERVIU cotidianul.ro
Alexandru Andrieş: Am luat premiul întâi la proiectul “blocului Millennium”

28 Oct 2009 Victor Popescu | 0 comentarii | 3392 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Muşcând cu poftă dintr-un măr verde, arhitectul-muzician Alexandru Andrieş ne-a povestit despre noul său disc, însoţit de un album cu versuri şi fotografii, dar mai ales despre un inedit album cu desenele şi proiectele sale de tinereţe.
 
Alexandru Andries
 Am aflat cum desena pereţii prietenului Adrian Sârbu, cum i s-a furat o bursă pe viaţă la Paris şi cum a cântat pentru Herta Müller o piesă în care îi solicita o casă primarului din Sibiu.

Într-o piesă de pe noul disc, “Petală”, cereţi o casă la Sibiu. Cum vă aveţi cu primarul?
Haha, să vă spun povestea melodiei! Acum doi ani am fost invitaţi să cântăm la Sibiu. Cum trecuse mult timp de când mergeam să cânt la Festivalul de jazz, am zis să fac ceva simpatic despre oraş. Şi aşa am ajuns să compun o bossa nova, în care cântam: “Dom’ primar, am visat de când mă ştiu să am casă la Sibiu”. Am avut noroc, pentru că tot atunci era şi un festival de poezie şi am avut public şi de acolo. A fost şi Herta Müller, de care brusc vorbeşte toată lumea. Atunci nu prea a băgat-o nimeni în seamă, ceea ce spune multe despre felul nostru de a fi. Acolo a fost premiera cântecului. Când am decis să scoatem un disc liric, altfel decât cel de anul trecut, “Oficial”, care a fost social-politic, am zis că merită să tragem această melodie, care iniţial nu includea strofa cu “Dom’ primar de la Sibiu...”. Am schimbat versurile pentru că mi s-a părut că primarul de acolo a făcut o chestie extraordinară. Are tot respectul şi mi s-a părut normal să-i fac o reverenţă în felul meu glumeţ. Fonduri cred că primesc toate oraşele, inclusiv Bucureştiul, dar nu se întâmplă ce a fost la Sibiu.

Dar dacă piesa cu primarul Johannis va fi folosită în campania electorală?
Nu-i nici o problemă!

De Sibiu vă leagă şi un proiect de studenţie, de amenajare a Pieţei Mici.
Şi pe vremea aceea, în anii ’70, se punea problema revitalizării unor zone istorice, cum să o redăm interesului public, dar, din păcate, nu s-a întâmplat nimic între timp. Problema era cum să să pui în valoare ce e vechi şi bun, ce e valoros istoric. De exemplu, pentru proiectul de şcoală pentru Piaţa Mică din Sibiu, ideea era să facem un soi de anfiladă care avea în spate un fel de magazin mai ales cu cărţi şi muzică. Proiectul a fost realizat prin ’76.

Tot atunci aţi avut şi un proiect pentru Curtea Veche. Care era ideea?
A fost un proiect de renovare, făcut cu un coleg, Viorel Florea, care lucrează de mult timp în America, unde s-a specializat pe cluburi şi terenuri de golf. În ultima vreme lucrează în China, care o duce bine economic şi are nevoie de terenuri de golf. La vremea aceea, proiectul includea o structură foarte fină şi transparentă din metal şi sticlă, pe care erau gravate din loc în loc nişte informaţii. Dacă am fi făcut proiectul acum, probabil că am fi avut doar nişte proiecţii digitale, fără nimic fizic. Proiectul acesta a fost realizat când eram în anul IV şi abia acum au început să se facă nişte săpături în Lipscani. Se sapă doi metri, mai trece un anotimp... Nu ştiu cine-l coordonează, dar sper din tot sufletul să nu fie Elena Udrea.

Care este cel mai recent proiect?
Am mai multe variante pentru un bun prieten, un medic din Braşov, care acum e în Germania. Lui îi plac lucrurile carteziene, cubiste. Mi-a spus: “De data asta să te gândeşti la un proiect în care să nu mai fie nevoie să urc nici o treaptă, vreau o casă fără etaj. Vreau totul la parter”. Amicul meu e foarte cultivat, am făcut expoziţii când am fost colegi la Liceul Şaguna. Dar ca şi client, pentru un arhitect este o treabă nenorocită. E ca atunci când un pacient se duce la doctor şi îi spune deja ce boală are şi ce medicamente ar trebui să i se prescrie. Chiar am văzut recent un episod nou din “Dr. House”, unul dintre serialele mele preferate, unde clientul este un mare computerist şi primul lucru pe care îl face este să anunţe simptomele pe Internet şi să dea un premiu de 20.000 de euro celui care îi spune ce are. Aşa şi cu amicul meu, el ştie atât de bine ce vrea încât există două variante: fie să mă transform într-un simplu desenator al ideilor lui, ceea ce nu mă interesează, fie să fac ce cred eu că e bine, la care el să-mi spună “Ba nu, eu nu vreau aşa”.

La grădiniţă aţi câştigat un premiu internaţional de desen, dar s-a ales altcineva cu el. De ce?
Deşi sunt un om norocos, la concursuri nu am avut noroc. Deşi le-am câştigat, n-am profitat de pe urma lor. Aveam cel mult 6 ani şi a fost un concurs de desen “Viaţa la oraş, viaţa la ţară”. Erau două planşe, una cu nişte oameni care secerau, alta cu peisaj industrial şi, în prim-plan, un tânăr şi un tată care îi arăta ce frumuseţi au ridicat în oraş. N-am aflat decât în clasa a XI-a că am câştigat locul întâi la concursul internaţional de desen şi că premiul era o bursă pe viaţă la Şcoala de Belle Arte din Paris. Pe bursa aceea plecase fiul unui ştab de la partid, care voia să fugă din ţară. Dar au fost şi alte concursuri câştigate din care nu m-am ales cu nimic. Am câştigat, de pildă, premiul întâi pentru două proiecte din Bucureşti, pe care am luat nişte bani, care au fost o glumă proastă, dar construcţiile au fost realizate după alte proiecte. Unul a fost pentru clădirea aceea mare de lângă Biserica Armenească, cea care a luat foc de curând, proiect realizat împreună cu Ioana Maria Mântulescu, Călin Irimescu şi Radu Canciovici. Am câştigat premiul, după care am constatat că pe ei nu-i interesează ce am făcut noi şi că aveau afacerile lor. Evident că n-au respectat nici un regim de înălţime, nimic...

Aveţi la activ şi o frescă tempera făcută pe un perete din camera lui Adrian Sârbu...
Da, suntem prieteni buni. Ne ştim încă din liceu de la “Şaguna”. Pe vremea aceea eram amândoi studenţi, el, la Regie, eu, la Arhitectură. Stătea în gazdă şi avea o cameră mică. La acea vreme era înnebunit după “Cetăţeanul Kane” al lui Orson Welles şi i-am propus să i-l fac eu pe perete. În locuinţa unde s-a mutat apoi, undeva în zona 1 Mai, i-am făcut şi alte fresce pe pereţi, au fost nişte chestii pur decorative.

Pe fresca Sălii de Consiliu de la Universitatea din Braşov, în spatele fabricii şi muncitorilor, aţi pictat şi Biserica Neagră. Cum de-a scăpat cenzorilor?
Am avut noroc, pentru că cei care erau puşi să-şi dea cu părerea erau oameni inteligenţi şi au lăsat-o să scape. Altfel, e greu de crezut că pe o frescă aflată pe ditamai peretele nu vezi Biserica Neagră din fundal. Era o vreme când ne şi distram foarte tare. La un moment dat am avut un fel de extemporal, o “schiţă de schiţă”, cum i se spune. Dimineaţa primeai o temă şi până seara trebuie să dai o idee de proiect. Era Paştele şi am fost chemaţi chiar sâmbătă să facem un afiş despre Mihai Eminescu. Am fost supăraţi şi am făcut în glumă pe planşeta unei colege care lipsea. Am desenat un Eminescu ca un James Bond, cu gura până la urechi şi cu papion, ieşind dintr-un ou care se spărgea, şi în spatele lui am făcut multe ouă mici pe care scria “Mihai Beniuc”, “Adrian Păunescu”, diverşi poeţi de curte care lăudau realizările conducătorului. Schiţa a luat doi, iar noi am fost duşi la rectorat şi am primit o mustrare. A fost o poveste simpatică.

Concert de Moş Nicolae
În dubla lansare de pe 27 octombrie de la Ceainăria Cărtureşti, Alexandru Andrieş a vorbit despre cartea “Desen şi arhitectură” (Editura Vellant), o evocare a anilor de ucenicie ai studentului de la Arhitectură, dar şi despre noul disc, “Petală” - disponibil atât pe suport CD, cât şi în 300 de viniluri pentru colecţionari. LP-ul liric este ilustrat de un album de artă fotografică (publicat tot de Vellant), care include şi versurile scrise pe foi sau pe bilete de avion. Noile piese vor putea fi ascultate în tradiţionalul concert de Moş Nicolae, organizat pe 7 decembrie la cinematograful Scala din Capitală. Printre melodiile în ritmuri de blues şi bossa nova se află un şlagăr adaptat după Francis Cabrel (“Octombrie”), dar nu lipsesc nici celebrele piese de gurmanzi care, de data asta, nu mai evocă micii şi berea şi nici caşcavalul, ci clătitele cu gem, zascusca şi hrana cu omega3. “Toate femeile din familia mea găteau excepţional şi n-avea cum să nu mă marcheze acest lucru. Sunt un carnivor, primul lucru pe care-l doresc este friptura la grătar. Dar, între timp, din cauza vârstei, nu mai e friptura de porc, ci aceea de vacă şi pui”, lămureşte Andrieş.

 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SHOWBIZ
 
CELE MAI