Home » Societate » Administratie » Adrian Thiess: „Oprescu trăieşte în altă lume“

Adrian Thiess: „Oprescu trăieşte în altă lume“

04 Mai 2009 Adriana Dutulescu | 13 comentarii | 8202 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Încă un consilier îl părăseşte oficial, marţi, pe Sorin Oprescu, acuzându-l că nu a făcut nimic din ce a promis în campanie.
 
Adrian Thiess
Adrian Thiess, consilier personal al lui Sorin Oprescu, considerat „creierul“ campaniei electorale a acestuia pentru Primărie, îşi anunţă marţi demisia, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce şi ceilalţi consilieri ai primarului Capitalei l-au părăsit pe acesta, însă fără a face din demisiile lor evenimente de presă. Din cei şapte consilieri cu care a venit la Primărie, Oprescu a mai rămas azi doar cu trei. Fostul şef de campanie a lui Oprescu, Victor Dimitriu, a plecat în februarie 2009, acuzând lipsa de comunicare cu edilul. Cornel Comşa a făcut la fel, cei doi devenind consilieri ai candidatului independent la Preşedinţie Radu de Hohenzollern-Veringen.

Un alt consilier demisionar este Rose Marie Olănescu, care a plecat la Ministerul Dezvoltării, după fostul viceprimar Răzvan Murgeanu. Şi despre Thiess se spune că se va alătura echipei de campanie a prinţului Duda, deşi, contactat de Cotidianul, nu a dorit să comenteze această informaţie. În schimb, fostul consilier al lui Sorin Oprescu a declarat că a convocat o conferinţă de presă pentru a-şi anunţa demisia deoarece crede că, după valul de simpatie creat în jurul candidaturii şi al victoriei actualului primar, neîmplinirile mandatului acestuia merită comentate. „Noi am câştigat pe un mesaj foarte clar şi este inadmisibil ce se întâmplă. Nu s-a realizat nimic din tot ce s-a spus“, susţine Adrian Thiess. Acesta susţine că nu mai putea comunica cu primarul Oprescu, pentru că primarul Capitalei „realmente trăieşte în altă lume“.
Neînţelegerile între Sorin Oprescu şi Adrian Thiess au apărut de mai multe luni, surse din cadrul Primăriei Generale spunând că fostul consilier era nemulţumit de faptul că nu s-au făcut schimbările promise în aparatul instituţiei, el dorind să aducă pe posturile de conducere anumite persoane. Totodată, susţin sursele citate, Thiess ar fi nemulţumit de faptul că nu a reuşit să obţină în subordinea sa Biroul de Presă al Primăriei şi gestionarea imaginii lui Sorin Oprescu.

Surse din apropierea primarului Capitalei susţin că anumite persoane din PSD fac în continuare presiuni asupra lui Oprescu pentru a intra în campania prezidenţială şi că discuţiile nu sunt încheiate.

Prezent în cadrul emisiunii REALITATEA.NET Live, Sorin Oprescu s-a ferit luni să comenteze plecarea lui Thiess. „Consilierii au stat lângă mine şi şi-au făcut datoria, dar pot să aibă şi alte proiecte sau pot să meargă şi în alte direcţii politice. Nu am nimic de ascuns. Cu fiecare plecare nu înseamnă că pierd ceva din prietenia pe care le-am arătat-o consilierilor mei“, a declarat primarul Capitalei.

Oprescu vrea trotuar rulant
Întrebat la videochatul REALITATEA.NET Live când anume va fi şi în Bucureşti o gară europeană, Sorin Oprescu a vorbit despre tendinţa ca gările să fie amenajate în subteran. „Nu ştiu să vă spun când am să îngrop gara, probabil că o s-o îngroape domnul Berceanu, dar ştiu să vă spun că odată cu terminarea pasajului (pasajul Basarab, n.red.) încerc să amenajez un trotuar rulant care să meargă de la pasaj până la Gara de Nord“, a spus Sorin Oprescu. Primarul a precizat că acest tip de trotuar ar ajuta la uşurarea transportului pentru persoanele care au multe bagaje. (A.E.)
 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

13 comentarii

 
1
Cheyenne 04-Mai-2009 22:16
Sa rad sau sa plang?
Trotuar rulant, interzis bicicletelor si rolelor in parc? ASTA e medic!? Ce urmeaza?!!

L-am vazut eu la un moment dat traversand Calea Victoriei pe culoarea rosie a semaforului, cu ochii-n cer, agale, parca era la o plimbare prin parc. O persoana pierduta rau...
2
Periscop 05-Mai-2009 03:43
Alo! 112?
Vedeti ca e unul pe strada care se crede primar! Aduceti specialisti de la Bagdasar!
3
Stefan Ciurel 05-Mai-2009 08:31
Teapa
Dupa numitii : Halaicu, Ciorbea , Lis, Basescu , Videanu bucurestenii si-au mai luat o teapa, Oprescu.Iata ca mistoul de doi lei cu care i-a cucerit pe o parte din bucuresteni se intoace impotriva lor . Gropi, mizerie caini vagabonzi, trafic infernal, constructii anapoda, un oras din care ai vrea mai degraba sa fugi decat sa-l vizitezi si un primar care traieste intr-o lume paralela cu trotoare rulante .
Amabalajul produs si vandut de consilierii de campanie printre care si domnul Tiess s-a rupt si s-a mototolit si lasa sa se vada adevarata fata a lui Oprescu: incompetent , neserios si gargaragiu.
4
Alois 05-Mai-2009 08:49
Asta ati votat ...
... asta ati primit: caterinca garantata.
5
Cata 05-Mai-2009 11:10
oare nu cumva acest domn
cu nume interesant incerca sa preia prin oamenii pe care dorea sa-i aduca controlul?

intreb nu dau cu parul....

oare stiindu-se trendul pe care il va avea oprescu in lupta pentru primarie cineva oare nu a incercat sa-si pozitioneze oamenii astfel incit sa fie asa cum trebuie sa fie?

intreb, nu dau cu parul....

din ce spune dragul de thiess aici bag de seama ca a vrut o jucarie mai mare decit i se rezervase...
6
Cata 05-Mai-2009 11:11
da, e posibil ca lumea
lui thiess sa nu fie aceeasi cu cea a lui oprescu si de aici apara, normal, dispute!

care e lumea lui thiess?
7
Cata 05-Mai-2009 11:18
din surse gasite pe net
voua ce va spune acest pasaj despre thiess? (capital holding, afaceri cu terenuri de golf la caldarusani etc....)

citez:

Îl cheamă Adrian Ragnar Thiess. Şi are o dublă, dar stranie calitate: este coordonator al campaniei electorale a lui Sorin Oprescu şi, în acelaşi timp, subaltern al lui Vasile Blaga în PD-L. Interesanta poveste a lui Thiess merge şi mai departe: el a fost în 2001 consilierul preşedintelui Ion Iliescu la Palatul Cotroceni, iar în 2004 candidat al PD-L pentru Camera Deputaţilor.

si nu el a fost seful campaniei lui oprescu. se fac voit confuzii!!!!!

traiasca dezinformarea si inghititul gusterilor pe nemestecate! imi plac aia care comenteaza asa: v-am spus eu...aveti ce meritati.....

si voi la fel, adica putin creier va trebuie, putin aveti....
8
netradu 05-Mai-2009 11:18
Orbu gainilor
Stefan Ciurel (05-Mai-2009 08:31)
Teapa
Dupa numitii : Halaicu, Ciorbea , Lis, Basescu , Videanu bucurestenii si-au mai luat
Daca traiesti de 20 de ani in Bucuresti, incearca sa numeri ce s-a facut in timpul primarilor Basescu si Videanu si ce s-a facut in restul timpului. Bine ca injuram in cor dupa ce ni se dicteaza si nu suntem in stare sa vedem ce-i in jurul nostru. Linia lui 41 pana una alta se pare ca ramane singura supapa pentru Drumul Taberei...daca erau doar Opresti la primarie nu era nici aia...dar aveam recordul la carnati de Plescoi... Cu toate bordurile lui Videanu strazile alea au fost asfaltate, acum nu se schimba bordurile si ramanem si cu gropile...ce preferi?
9
Stefan Ciurel 05-Mai-2009 11:42
sictir
netradu (05-Mai-2009 11:18)
Orbu gainilor
Daca traiesti de 20 de ani in Bucuresti, incearca sa numeri ce s-a facut
Da ai vostri au fost mai buni !! sictir
10
S.O.Sfantu 05-Mai-2009 12:26
Stiri lautaresti
Si daca nu-l "paraseste" azi ce faceti ? Ziceti c-ati visat urat ? In Q-Magazine omul neaga in mod clar ca-si da demisia.
11
Geba 05-Mai-2009 12:54
Cand va spuneam..
netradu (05-Mai-2009 11:18)
Orbu gainilor
Daca traiesti de 20 de ani in Bucuresti, incearca sa numeri ce s-a facut
Pai cand va spuneam pe acest forum (si altele) ce fel de poama este Oprescu ma faceati pupinbasist.
Io-te-aci!
Si n-ati vazut inca nimic. Mai vorbim peste vre-o 2 ani asa.
Daca n-o fi dat asta afara cu maturile din primarie sa nu-mi spuneti mie pe nume.
Ati votat ca si cornutele cum v-a dictat Felix prin antene? S-o mai faceti fratilor! Perseverati, ca tot aveti IQul comparabil cu ratingului lor.

Si nu-l mai comparati cu Videanu ca nu suporta comparatia. Ala era din alta liga. A plecat scarbit de prostia bucurestenilor care puneau botul la propaganda ca la savarina. Mitici, ce sa le ceri.
12
terzi_p 07-Mai-2009 14:56
Astia sunt "baietii din primaverii" !!
Iata o noua teapa data de Iliescu bucurestenilor ! L-a copiat inteligent pe Basescu ! "Baetii din primaverii" sau dovedit uneori mai eficeienti decat electoratul !. Eu cred ca principalul "consilier" a fost tatal sau -fost gweneral de securitate ! Va fi greu sa invingem "hidra" cum denumea Iliescu, in dec. 89, despre securitatea ostila lui. Daca el a reusit prin compromisuri cu ei, noi trebuie sa invingem trezindu-ne din "somnul cel de moarte" asa cum graiete Imnul Romaiei, si sa nu-i mai votam !
Doamne ! desteapta-i pe romani din somnul cel de moarte al noprtii comuniste !
13
CititorulAnonim 15-Mai-2009 00:54
gabi.preda@gmail.com
Stefan Ciurel (05-Mai-2009 08:31)
Teapa
Dupa numitii : Halaicu, Ciorbea , Lis, Basescu , Videanu bucurestenii si-au mai luat
Gabriel Preda
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ADMINISTRATIE