Home » Home » Top News » Adomniţei, demis pentru fraternizare neautorizată cu PSD

Adomniţei, demis pentru fraternizare neautorizată cu PSD

07 Oct 2008 Lucian Gheorghiu, Adriana Dutulescu | 10 comentarii | 3419 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Premierul Tăriceanu l-a demis marţi pe ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, pentru că acesta, în înţelegere cu PSD, ştia de mult despre majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor, dar a tăcut.
 
Tariceanu
Cristian Adomniţei a fost demis din funcţia de ministru al Educaţiei pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a monitoriza dezbaterile din comisiile parlamentare, pentru a evita „derapaje“ precum adoptarea Legii prin care au fost majorate salariile profesorilor cu 50%, a declarat marţi Tăriceanu. El i-a propus portofoliul lui Anton Anton, preşedintele Autorităţii de Cercetare şi fost coleg al său de catedră. Preşedintele Băsescu a acceptat demiterea şi numirea noului ministru.

Tăriceanu a respins ipoteza lansată de ziarişti, potrivit căreia Adomniţei a fost demis pentru că a folosit un elicopter al Ministerului de Interne pentru a ajunge la propria nuntă. Premierul a precizat că i se pare inacceptabil gestul ministrului, deşi a înţeles argumentele pe care acesta le-a adus, dar a adăugat că presa şi opinia publică nu sunt dispuse să le accepte.

„Cred că decizia alegerii momentului îmi revine mie, este responsabilitatea mea. Nu cred că este cel mai important momentul. O serie de lucruri acumulate în ultima vreme m-au făcut să iau această decizie“, a declarat Tăriceanu, întrebat de presă de ce a aşteptat până acum pentru a lua decizia de a-l demite.

Tăriceanu a refuzat să spună dacă, din punctul său de vedere, se fac vinovaţi de situaţia creată şi lideri PNL, precum preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, şi liderul grupului parlamentar din Cameră, Crin Antonescu, care au lipsit de la şedinţa în care s-a supus la vot proiectul de lege.

Surse liberale ne-au declarat că motivul revocării ministrului Cristian Adomniţei s-a datorat unor informaţii de ultimă oră primite de premierul Tăriceanu. Astfel, luni seară, Tăriceanu a aflat cu stupoare că modificările radicale aduse OUG nr. 15/2008 (care prevedea creşteri salariale de 9% de la 1 octombrie pentru cadrele didactice) au fost operate în comisia de învăţământ a Camerei încă din luna iunie, şi nu cu câteva zile înainte de a intra în plenul din 30 septembrie. Mai mult, premierul a mai aflat că Adomniţei a fost avertizat din timp de faptul că ordonanţa de urgenţă fusese modificată, dar nu a întreprins nimic în acest sens.

Tot la urechile premierului a ajuns şi faptul că Adomniţei nu a reacţionat la timp, pentru că ar fi avut o înţelegere tacită cu fostul ministru de resort, deputatul PSD Ecaterina Andronescu. De altfel, marţi, după oficializarea demisiei, Ecaterina Andronescu a declarat la un post de televiziune că schimbarea lui Adomniţei nu prea se justifică şi că era „un om inteligent“. Relaţia Adomniţei - Andronescu a fost confirmată şi de surse din PSD, care au declarat pentru Cotidianul că „am primit consemn să nu-l atacăm în talk show-uri pe ministru“. De asemenea, tot surse liberale au mai afirmat că o vină „în tot ce s-a întâmplat“ o are şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, pentru că nici el nu s-a implicat deloc în această problemă, deşi era obligat prin natura funcţiei.

Anton Anton coleg cu Anton 



Noul ministru al Educaţiei s-a născut la Timişoara şi urmează să împlinească 59 de ani. A absolvit Institutul de Construcţii Bucureşti, unde ulterior absolvirii a devenit coleg de catedră cu premierul Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu, alături de care a deschis anul universitar 2008 chiar la facultatea unde au învăţat. Profesorul, membru PNL de 13 ani, a fost numit în funcţia de secretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în ianuarie 2005, de către premier. În primăvara acestui an, Anton Anton a candidat pentru postul de rector, însă nu a fost ales, dar ocupă funcţia de prorector. Anton Anton şi-a brevetat patru invenţii, iar domeniile sale de competenţă sunt ferohidrodinamica, hidraulica experimentală, maşini hidraulice şi ingineria urbană. În declaraţia de avere noul ministru al Educaţiei spune că are un teren intravilan de 900 mp şi o casă de 160 mp în Voluntari, pe numele soţiei. Pe numele său are un apartament de 80 mp în Bucureşti şi două autoturisme, 6.000 de euro, dar veniturile de la Universitate şi de la Autoritate ating aproape 100.000 de lei.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

10 comentarii

 
1
Beltechi_mihai 07-Oct-2008 21:57
Noul ministru provine din sistem
ceea ce e un lucru bun.Pare si un om direct, iar e bine.
2
alupiguS 07-Oct-2008 22:01
Am trecut ...
Beltechi_mihai (07-Oct-2008 21:57)
Noul ministru provine din sistem
ceea ce e un lucru bun.Pare si un om direct, iar e bine.
... mai devreme pe la Aviatorilor, iar dinspre sediul PeNaLe nu razbatea nici o lumina din ferestre.

Ce dreaq mai baiti, si noaptea va obliga Stapanu' Patri sa aduceti osanale mult stimatului si iubitului Partid Penal ?
3
gamer27 07-Oct-2008 22:11
adica
restul liberalilor inclusiv Nicolaescu(ca si el a votat) au fraternizat autorizat? Ca asa se subintelege din titlu.
4
Kor 08-Oct-2008 08:09
un dobitoc
Oricum, cu toata jena pe care o am cand e vorba sa pun etichete dure pe caracterele unor oameni, Adomnitei e un netot. Sau o face pe-a dobitocul (desi nu cred ca are inteligenta necesara acestui joc de imagine), ceea ce e totuna. Numirea lui in fruntea Educatiei a fost una dintre cele mai mari gafe ale lui Tariceanu.

Dar motivul demiterii este fariseic. Daca e vorba de fraternizarea cu PSD, premierul ar trebui sa se puna in fruntea listei si sa se demita singur, ba chiar sa se auto-excluda din PNL. Intr-un fel, insa, Tariceanu s-a dat singur de gol, pentru ca si-a pedepsit ministrul pentru fapte pe care partidul sau le comite de un an de zile, adica exact "fraternizari" cu inamicul ideologic, PSD. Adica, vezi bine, Adomnitei a fraternizat pe barba lui si in timpul lui liber, cum ar veni, dar fara acceptul conducerii PNL. Vorba aia, tradare, tradare, dar s-o stim si noi...
5
avaris 08-Oct-2008 08:15
Cine plateste sborul
cu elicopterul ? Ar fi interesant de stiut cit costa ora de sbor si cite ore a durat dus si intrors. Cine crede sceneta de teatru intr-o vizita neplanificata a ministrului David tocmai unde Adomnitei avea nevoie ? A fost un "sbor de acoperire". Un exemplu de cum guvernul PNL risipeste banii publici. Si ne mai intrebam cum de s-au cheltuit miliarde de EURO si nu s-a facut mai nimic.
6
NicuMihai 08-Oct-2008 11:44
Cotidianul, fraternizare cu Vantu??
Perfidele PSD si PD-L au intins o cursa ministrului Adomnitei.Intrucat nu sunt la guvernare, aceste doua partide lanseaze oferte populiste pentru a ademeni electoratul, fara nici un pic de responsabilitate.Probabil multi daca ar fi fost in locul lui Adomnitei ar fi votat legea maririi salariilor.Dar sa nu uitam ca ,analizand strict obiectiv, PNL sustine dezvoltarea invatamantului din Romania cu o importanta contributie bugetara. Anul acesta a fost pentru prima oara cand alocarile pentru educatie s-au situat la nivelul la 6% din PIB .In perioada decembrie 2004 – octombrie 2008, salariile din domeniul educatiei au inregistrat o dublare. Daca PSD si PD-L ar fi la guvernare, cu astfel de promisiuni populiste nesustenabile ne-am intoarce in trecut , poate chiar mai rau...
7
rodika22 08-Oct-2008 12:25
Masurile electorale
si politicianiste promovate de PSD si PD-L nu pot fi acceptate deoarece genereaza o criza majora, cresterea salariilor nefacand decat sa duca economia in impas, s-o ingenuncheze. Trebuie sa tinem cont ca in acest moment e nevoie de prudenta suplimentara in gestionarea situatiei economice datorita crizei economice mondiale, care in Romania ar putae avea efecte mai reduse. Avem o crestere economica care permite cresterea salariilor. De altfel, in urma negocierilor cu sindicatele din educatie, negocieri care au avut loc la inceputul anului 2008, salariile vor creste cu 9% de la 1 octombrie, 50 % este pur si simplu imposibil.

8
Gabi_Micu 08-Oct-2008 15:15
Rodikk
Lasa-i in pace pe aia din PSD si PD-L si urcheaza-i pe penelistii care au votat si in special pe B.Olteanu care ca un las ce este a fugit de conducerea sedintei!
9
Gabi_Micu 08-Oct-2008 15:20
Premierul exmanechin ajuns Prof.Univ.
De ce nu l-a demis si pe Nicolaescu caci si el a votat pentru?De ce nu i-a sanctionat si pe chiulaul de C.Antonescu,si pe toti ceilalti care au votat pentru sau care au chiulit?De ce nu l-a demis si pe Voicu si pe C.David?
10
Nomen-nescio 09-Oct-2008 06:02
Pe cand
niste dezvaluiri fulminante la adresa lui Anton Anton? Ce naiba, baieti, doar e liberal...
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS