Home » Editorial » Editorialisti » Doamna conştiinţei noastre

Doamna conştiinţei noastre

21 Apr 2008 Cristian Teodorescu | 21 comentarii | 6069 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Chiar dacă ştiam că e suferindă, speram că pentru doamna Lovinescu nu există sfîrşit.
 
Monica Lovinescu face parte din conştiinţa noastră. E unul dintre acei oameni despre care nu poţi vorbi la trecut: pe cei din generaţia mea ne-a ajutat să ne formăm. Pentru mulţi alţii, Monica Lovinescu a fost unul dintre puţinele repere sigure, în momentele dificile.

Nu şi-a pierdut încrederea în valorile democraţiei în perioada totalitarismului. Nu şi-a pierdut încrederea în forţa românilor de a-şi regăsi destinul firesc. S-a luptat folosind o singură armă, cuvântul. De la microfonul Europei Libere, Monica Lovinescu şi soţul său Virgil Ierunca au fost mai puternici decît tot uriaşul aparat de propagandă al regimului comunist.

Nu s-a temut de ticăloşii care au încercat să-i închidă gura nici după ce a fost agresată fizic, într-o josnică încercare de a-i învinge trupul. În Parisul exilului a trăit urmărită fără întrerupere de vinovăţia că mama sa a plătit cu viaţa preţul libertăţii ei. A renunţat la o posibilă carieră de scriitoare de limbă franceză, limba pe care o ştia perfect, pentru a se întoarce cu gândul şi cuvântul în ţară.

În perioada în care o mare parte a intelectualităţii franceze se lăsa păcălită de propaganda stalinistă, Monica Lovinescu a descoperit că şi în libertatea Parisului trebuia să lupte împotriva cenzurii: a tăcerii şi a neîncrederii. A refuzat să se alăture vreuneia dintre grupările de români care se luptau ridicol pentru putere în exil, fiindcă nu era capabilă de jocuri mici.

A primit cu nostalgică seninătate trădările şi nerecunoştinţa unora dintre cei pe care i-a ajutat în exil. Despre un scriitor care i-a răsplătit sprijinul necondiţionat forfecînd-o nedrept şi fără scrupule, doamna Lovinescu s-a mulţumit să spună doar că regretă că l-a cunoscut, fără să retragă nici unul dintre cuvintele elogioase pe care le-a rostit despre el.

Cu aceeaşi demnitate cu care a acceptat după 1989 închiderea biroului de la Paris al Europei Libere şi cu aceeaşi discreţie cu care a primit moartea lui Virgil Ierunca, Monica Lovinescu s-a retras în ultimii doi ani în singurătatea suferinţei. Credea şi uneori spunea că nimeni nu e de neînlocuit, fiindcă nici o clipă nu şi-a pierdut încrederea în continuitatea demnităţii, a curajului şi a generozităţii românilor.

Chiar dacă nu mai e, Monica Lovinescu, doamna de neînlocuit a conştiinţei noastre, rămâne pentru mine şi probabil că pentru toţi cei care au avut fericirea s-o cunoască undeva în preajmă, cu zâmbetul său uşor ironic şi cu privirea ei caldă, dar care ştia să şi fulgere.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

21 comentarii

 
1
Paralaxa 21-Apr-2008 12:15
Un model
O femeie exemplara prin curaj, fidelitate si lupta pentru marile principii! Dumnezeu s-o odihneasca.
2
balauru 21-Apr-2008 12:19
Cornelia Vadima Tudora

de la Wikipedia:

She was the target of violent attacks in the Romanian communist press, the most notable of them being carried out by journalists Eugen Barbu and Corneliu Vadim Tudor. Tudor maintains his views on her and other Radio Free Europe broadcasters, while frequently displaying nostalgia for the Ceauşescu epoch.

---------------------

sa fim cinstiti- o eroina, au fost citiva care au platit cu viata ca lucrau la Europa Libera.

Vadima Tudora, un nimeni lingator de fund ceausit, un golan, uitati-va la limbajul din ziarele lui, un demagog mai mare decit Catavencu. Cind o sa moara el probabil
ca ziarele vor scrie pagini intregi.

Think about !!!!


3
PeterBadesco 21-Apr-2008 14:08
Monica Lovinescu
Am cunoscut-o personal pe doamna Lovinescu,, un om exceptional. A avut principii care nu se regasesc cu usurinta in noua Romanie. Sigur ca nimeni nu e de ne inlocuit, insa doamna Lovinescu ramane un exemplu de onestitate pentru generatiile viitoare. Dumnezeu s-o odihneasca.
4
doina67 21-Apr-2008 14:56
euxdobrin
s-avem iertare , dar din punctul dvs de vedere se poate pune semnul egalitatii intre aceasta Doamna si " maestrul " Paler?!?!
Foarte gresit, Doamna Monica Lovinescu n-a facut parte din Marea Adunare Nationala, precum Octavian Paler.

5
julius001 21-Apr-2008 14:59
..statul roman e obligat..
Monica Lovinescu ne-a invatat sa gandim liber, cu luciditate si in chip european in momente cand aceste lucruri se plateau cu viata. Este un prilej de minima decenta pentru statul roman sa cinsteasca post mortem memoria acestui reper al vietii culturale romanesti. Dumnezeu sa o odihneasca si pe noi sa ne faca responsabili si constienti de valorile acestui neam.
6
Monique-Françoise 21-Apr-2008 16:56
Pun pariu ca Ba-secu o va medalia si pe
Monica Lovinescu, post-mortem, bien sûr, chiar daca respectiva doamna nu s-ar fi apropiat de el nici la 1 km !
Asa stie Romania sa-si elogieze eroii, doar post-mortem, iar cazul Paul Goma ar trebui rezolvat cat mai avem timp si renumitul disident mai este in viata !
DATI-I INAPOI CETATENIA ROMANA LUI PAUL GOMA, SECURISTILOR !



7
Monique-Françoise 21-Apr-2008 17:02
Na, poftim de vedeti !
chiar azi, la ora 15:29 !!

"Băsescu: Monica Lovinescu va rămâne în memoria noastră ca voce a rezistenţei morale - Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat întristarea pricinuită de vestea dispariţiei Monicăi Lovinescu, simbol al exilului românesc, şi a evocat lupta scriitoarei împotriva totalitarismului comunist."

Asa-i tatucule, in timp ce mata Ba-secule erai sef de oficina securista la Anvers, dna Lovinescu era un simbol al exilului romanesc !

8
Pintea Viteazul 21-Apr-2008 17:37
Care generatie?
"pe cei din generaţia mea ne-a ajutat să ne formăm. Pentru mulţi alţii, Monica Lovinescu a fost unul dintre puţinele repere sigure, în momentele dificile. "

Cand ai fost promovat din functia de corector nici nu auzisesi tu de numele Lovinescu. Si crede-ma, nici Monica Lovinescu nu a auzit de tine.

Te rog, pastreaza-ti locul, nu incerca sa te inalti prin moartea ei.
9
montezuma 21-Apr-2008 17:41
montezuma
@marie-francoise
esti ratata ca de obicei. ce legatura are basescu cu subiectul asta? ii faci reclama gratuit...
P.S. mi-e rusine ca azi cand am citit cine e monica lovinescu mi-am dat seama ca nu am auzit in viata mea despre ea. rusine mie si celor ca mine:(.
10
Alexandru Buican 21-Apr-2008 17:44
Vocea Monicăi Lovinescu
Fragment dintr-un text apărut în publicaţia de limba română de la New York Acţiunea Românească în Decembrie 1981.

Pentru detractorii ei din coloanele buletinelor de propagandă comunistă (am numit reviste literare) ca şi pentru ascultătorii ei din România, care o iubesc, vocea Monicăi Lovinescu nu are consistenţă fizică, dar ea nu este numai o voce.
E o conştiinţă. Vocea ei imaterială are anatomia spiritului. De aceea nu timbrul ei supără sau cucereşte, ci realitatea sufletească de excepţie care se exteriorizează prin vocea sa. Realitate sufletească care, nu ne e greu să înţelegem, va supăra mereu sufletele moarte... Ceea ce se reproşează Doamnei Monica Lovinescu, ca şi lui Virgil Ierunca şi celorlalţi scriitori proeminenţi din exil, de către îndeletniciţii cu scrisul din România este faptul că scriitoarea se foloseşte de undele radiofonice emise de Europa Liberă, pentru a-şi face cunoscut mesajul cultural cititorilor din România. Li se pare oare „scriitorilor” din ţară că sunt cumva mai norocoşi, pentru că pot înnegri câteva pagini din buletinele de propagandă ale PCR (numesc iarăşi reviste literare)? Dacă este aşa, şi este, satisfacţia lor este cu origini în adânca lor ignoranţă, în însăşi ratarea la care sunt împinşi. Pentru că, la urma urmelor, importantă nu este modalitatea de exprimare mecanică, care este o convenţie, ci fondul care se cere exteriorizat. Scriitorul român contemporan, creaţia comunismului, neputând ilustra un fond, va fi atent la exterior şi va căuta să imite formele. Va fi deci împăcat cu sine dacă va putea tipări nimic în reviste cu falduri bogate de hârtie. Poziţia Monicăi Lovinescu este cea autentică, modalitatea de difuzare a scrisului său fiind expresia unei realităţi istorice. La urma urmelor, modernismul nu se fabrică... Această distinsă doamnă, care a fost în anii din urmă la Paris victima huliganilor miliţiei lui Nicolae Ceauşescu, ne apare astfel ca o fiinţă învestită cu o nobleţe de predestinată.
11
euxdobrin 21-Apr-2008 17:48
doina67 #4
Octavian Paler a lasat in urma o opera pentru generatii intregi.
ML a renuntat la scris in favoarea postului EL pe care sincer nu-l ascultam pentru ca nu aveam radio sau tv la caminul facultatii.
Deasemenea nici acum nu urmaresc stirile de la ora 17 sau telenovelele...
Prefer sa citesc cartile lui Paler sau alti scriitori valorosi.
Dar hai sa nu facem comparatii nepotrivite. Te rog nu ma mai provoca.
12
Monique-Françoise 21-Apr-2008 18:01
Îtreabă-l pe Bă-secu ce legătură este
montezuma (21-Apr-2008 17:41)
montezuma
@marie-francoise
esti ratata ca de obicei. ce legatura are basescu cu subiectul asta? ii faci
între el şi Monica Lovinsecu, căci el a dat declaraţia cu pricina
"chiar azi, la ora 15:29 !!

"Băsescu: Monica Lovinescu va rămâne în memoria noastră ca voce a rezistenţei morale - Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat întristarea pricinuită de vestea dispariţiei Monicăi Lovinescu, simbol al exilului românesc, şi a evocat lupta scriitoarei împotriva totalitarismului comunist."

Asa-i tatucule, in timp ce mata Ba-secule erai sef de oficina securista la Anvers, dna Lovinescu era un simbol al exilului romanesc !"

Parcă îl şi văd dând apă la şoareci de atâta tristeţe, ca la retragerea lui "dragă Stolo" înaintea călătoriei spre sanatoriu....





13
arina01 21-Apr-2008 19:17
Cotidianul = Gazeta de senzatie
Pe aceeasi pagina cu anuntul mortii Monicai Lovinescu mai aflam

Marin si Radulescu se cearta pe blog
Gigi Becali e un bou (parca nu stiam)
Lolek si Bolek (pardon Lokic si Bokic ) sunt sponsori la capitala.
14
marcelus 21-Apr-2008 19:32
Dumnezeu sa o ierte...
Si sa ne ierte si pe noi!
15
Ochiul 21-Apr-2008 19:55
I-ti multumesc Stimata Doamna,
pentru tot! Dumnezeau sa o odihneasca in pace. Condoleante familiei.
16
Ochiul 21-Apr-2008 20:00
Esti caraghios!
Monique-Françoise (21-Apr-2008 16:56)
Pun pariu ca Ba-secu o va medalia si pe
Monica Lovinescu, post-mortem, bien sûr, chiar daca respectiva doamna nu s-ar fi apropiat de
Ai o obsesie cu Basescu, numai ca s-ar putea sa ai ceva surprize cind vei constata ca efectul camapaniei tale este exact invers! A inceput sa devina distractive postarile tale, fac deliciul site-ului. Dealtfel ar fii civilizat sobru, este nevoie de putina distractie!
17
corinne 21-Apr-2008 20:04
Dumnezeu s-o odihneasca in pace
pentru restabilirea adevarului, totusi: eu am trait fara ea si am constiinta.
18
zenit 21-Apr-2008 20:15
Dumnezeu s-o odihneasca
pe aceasta DOAMNA!
19
Cristian Teodorescu 21-Apr-2008 20:31
ce va spune cuvintul jena?
Pintea Viteazul (21-Apr-2008 17:37)
Care generatie?
"pe cei din generaţia mea ne-a ajutat să ne formăm. Pentru mulţi alţii, Monica
Doamna Lovinescu a comentat ambele mele carti publicate inainte de 1989 - "Maestrul de lumini" (1985), "Tainele inimei"(1988) Ati fi putut sa va culegeti informatiile despre mine si din alta parte nu numai, cum se pare, din publicatiile lui CVTudor.
20
rxctps 21-Apr-2008 21:26
Au vorbit iarasi !
Mai bine taceau!Cand ai fost,pe vremea cand Monica Lovinescu "traia"la Paris, sef de reprezentanta "economica"comunista in occident ai macar bunul simt si taci!Cand tac-tau venea din pc austriac si devenea mare mahar in Romania iar romanii fugeau de teroarea comunista ai macar bunul simt si taci!Cand Monica Lovinescu era batuta de cuviosii monahi naimiti ai manastrii secu'iar tu iti dadeai doctorate prin occiident macar ai bunul simt si taci!Dar nu poti lua par de pe broasca si nici cere bun simt de la indivizi ce s-au catarat pe scara sociala si profesionala la modul la care au facut-o actualii leprezentanti ai "societatii civile"!
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
21
Scardanelli 22-Apr-2008 07:58
Festivism necrofil
Necrofilia festivista tipica romanilor epocii noastre...

Ani de zile NIMENI n-a bagat-o in seama pe marea doamna - unul din putinii mari romani adevarati - si acum, gata, dintr-o data, face prima pagina.

Daca vrei sa ajungi celebru in Romania, trebuie sa mori.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EDITORIALISTI