Home » Media » Internet » A murit mentorul fondatorilor Google

A murit mentorul fondatorilor Google

08 Iun 2009 Cristian Bandea | 2 comentarii | 5163 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Rajeev Motwani, profesorul de informatică de la Stanford care i-a ajutat pe Sergey Brin şi Larry Page să pună pe picioare proiectul Google, s-a înecat în piscina casei sale, în urma unui accident.
 
Rajeev Motwani
Rajeev Motwani. Sursa: Stanford
Rajeev Motwani a fost găsit în piscina din curtea casei sale din Palo Alto, California, pe care o cumpărase cu trei ani înainte. Deşi nu a fost făcută nici o declaraţie oficială privind cauza morţii, apropiaţii informaticianului au declarat că acesta nu ştia să înoate şi că s-a înecat probabil accidental, informează economictimes.com. De-a lungul carierei sale, Motwani a contribuit la înfiinţarea unor start-up-uri din Sillicon Valley, precum Google şi Paypal.
 
“Pe lângă faptul că era un informatician sclipitor, Rajeev era o persoană foarte amabilă şi cordială, gata oricând să sară în ajutorul cunoscuţilor. Indiferent de ce se petrecea în viaţa mea personală sau profesională, puteam trece oricând pe la biroul său pentru o conversaţie interesantă sau pentru un zâmbet prietenesc”, a precizat Sergey Brin într-o postare pe blogul său, după ce a aflat de nefericitul eveniment, petrecut pe 5 iunie. “Deşi eram doar unul dintre sutele de studenţi de la programele postuniversitare ale Catedrei de Informatică, întotdeauna îşi găsea timp pentru a mă ajuta. Mai târziu, când Larry şi cu mine am început cercetarea care avea să ducă la crearea Google, Rajeev ne-a ajutat să trecem peste problemele care au apărut, atât cele tehnice, cât şi cele organizaţionale”, a mai adăugat cofonatorul celui mai de succes motor de căutare.
 
Rajeev Motwani s-a născut în provincia indiană Jammu şi Kaşmir. Potrivit site-ului Universităţii Stanford, Motwani şi-a luat licenţa în informatică la Institutul Indian de Tehnologie Kanpur, în 1983, pentru ca ulterior să obţină titlul de doctor în acelaşi domeniu, la Universitatea Berkely, în 1988.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
bgdpop 10-Iun-2009 11:25
????
la ce i-a trebuit piscina daca nu stia sa inoate?
2
matrix2 11-Iun-2009 21:23
toti
informaticienii sclipitori au piscina, chiar daca nu stiu sa inoate
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERNET