A murit de foame din cauza avangardei

Invins de propria modestie si de realismul socialist, scriitorul Daniil Harms cistiga prin spectacolul "Elizaveta Bam" de la Bulandra.

In timp ce trimisii puterii, veniti s-o aresteze, dau sa-i sparga usa si corul soldatilor rasuna amenintator in departare, Elizaveta Bam cinta. Cinta cuvintele din piesa lui Daniil Harms: "N-ati putea sa-mi spuneti cu ce am gresit?", "Sinteti o criminala", ii raspunde, tot cintind, unul dintre cei veniti s-o aresteze. Regizorul Alexandru Tocilescu trateaza absurdul evenimentelor (devenite sumbra realitate pentru milioane de oameni) prin conventia operei bufe, dar veselia asociatiei libere de cuvinte devine apasatoare in presimtirea actului de acuzare, miscarea e in raspar cu logica, exprimind poate temerile eului profund, inlantuirea actiunilor scenice e dominata de ratacirea spiritului in fata primejdiei.

Avangarda rusa si urmasii revolutiei

Spectacolul "largeste si aprofundeaza sensul obiectului", asa cum proclamau in 1927 obeirutii, grupare avangardista rusa din care a facut parte si autorul. Era, probabil, cea din urma respiratie a unei miscari artistice de o neobisnuita inventivitate creatoare, refuzata - spre deosebire de miscarea contemporana europeana - nu de gustul filistin al majoritatii, ci ucisa, la propriu, de aparatul implacabil al represiunii staliniste. Dupa nenumarate privatiuni si umilinte, Daniil Harms, care semna manifestul obeirutilor in 1927, a fost arestat in 1941. A fost intemnitat pe jumatate dezbracat, incaltat in papuci de casa. A murit de foame in 1942, in spitalul inchisorii. Din perspectiva acestui destin, piesa nu mai pare un "haos franc, impins pina la cinism, din care nimeni n-a inteles o boaba", cum scria o gazeta proletara din Leningrad.

Copertele cu imagini si discursuri ale Revolutiei din Octombrie deschid si inchid spectacolul lui Tocilescu, marcind drumul de la absurdul ludic la tragica istorie a secolului XX. Discursul despre frica, de la inceputul partii a doua, mi s-a parut insa, prin caracterul sau didactic, in afara sistemului teatral al spectacolului.

Muzica leaga personajele

Decorul semnat de Dragos Buhagiar da un caracter concret imaginilor onirice, materia sugereaza goana clipelor.

Muzica lui Irinel Anghel este un pilon important al spectacolului: regizorul a folosit-o pentru a asigura o oarecare coerenta narativa unui text lipsit de logica necesitatii. Din juxtapunerea si prelucrarea citatelor din muzici diferite, dar foarte cunoscute, se obtine un "text" paralel, uneori explicativ, alteori parodic, stabilind un nou cod de interpretare si de receptare.

In ceea ce priveste interpretarea, actorii din distributie (sustinuti "live" cu brio si sensibilitate de formatia Pro Contemporania, condusa de acelasi Irinel Anghel) intra in jocul propus: cu daruire, cu forta dramatica si spirit, Crina Muresan, cu gratie si cu subtilitate, Vlad Ivanov, cu vigoare comica, Serban Cellea si Mihai Constantin. Virginia Mirea e fidela desenului grotesc initial, iar trecerile prin scena ale Irinei Petrescu introduc doza de mister necesara.

Moartea se plimba cu istoria la brat

Muzica "live", dinamica persoanelor si a grupurilor le-au cerut interpretilor eforturi de care s-au cam dezobisnuit si mi se pare mai semnificativa reusita decit momentele de neimplinire (ele exista, chiar daca fiecare spectator le situeaza in zone diferite). In ceea ce priveste receptarea, publicul e destul de uimit: unora uimirea le provoaca disconfort.

In opera scenica a lui Tocilescu, pasiunea pentru avangarda si oamenii ei se leaga de necesitatea de a vorbi despre soarta oamenilor striviti de ariergarda istoriei si, in acest sens, spectacolul "Elizaveta Bam", de la Bulandra, se leaga de "Comedie rosie", de la National, in pofida neasemanarilor de tot felul, prin necesitatea resimtita in mod intens de creator de a repara prin arta ceea ce viata a stricat. In pauza, spectatori cu staif se plingeau ca "nu inteleg". Ca si cum viata si moartea ar fi de inteles.