Home » Societate » 600 de lei, suplimentul pentru mamele cu gemeni

600 de lei, suplimentul pentru mamele cu gemeni

01 Mai 2009 Oana Craciun | 0 comentarii | 1038 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Părinţii care au gemeni sau tripleţi ar putea primi 600 de lei în plus pentru fiecare copil, potrivit unui proiect aprobat de Guvern.
 
Executivul a avizat favorabil un proiect de lege, iniţiat de şase senatori şi deputaţi de la PNL, PDL şi minorităţi, care prevede acordarea unui supliment de 600 de lei în cazul naşterilor multiple, începând cu al doilea născut, pe lângă indemnizaţia clasică de creştere a copilului, în valoare de 85% din media veniturilor pe ultimul an. Proiectul a primit avize favorabile de la comisiile din Senat şi urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, forul decizional. Potrivit documentului propus, măsura ar urma să se aplice şi părinţilor care au în creştere gemeni sau tripleţi, până la doi, respectiv trei ani, la momentul intrării în vigoare a legii, iar cheltuiala totală se ridică la aproximativ 25 de milioane de lei anual.
 
Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive anexată proiectului, că noua lege ar urma să aibă efect asupra unui număr de 3.500 de naşteri multiple care au loc anual, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Parlamentarii spun că acum “se creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, copilul rezultat dintr-o naştere multiplă fiind supus discriminării încă de la naştere”, pentru că autorităţile au decis să acorde o singură indemnizaţie, indiferent de numărul copiilor, fără a se respecta astfel Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
 
Guvernul a considerat că măsura din iniţiativa legislativă “este în concordanţă cu cele stabilite în Programul de Guvernare” şi ca atare i-a dat aviz pozitiv. În ceea ce priveşte impactul financiar calculat de Executiv, legea va scoate de la bugetul de stat “minimum 2,1 milioane de lei lunar, respectiv 25,2 milioane de lei anual”, raportat la cele 3.500 de naşteri multiple menţionate de iniţiatori în expunerea de motive.
 
De altfel, Mariana Nedelcu, secretar de stat pe afaceri sociale în Ministerul Muncii, a declarat pentru cotidianul.ro că susţine această iniţiativă, care este “foarte apropiată” de ceea ce intenţiona să promoveze într-un act al Guvernului. “Am discutat cu iniţiatorii şi le-am acceptat punctul de vedere şi l-am şi susţinut, aşa că nu vom mai veni cu un proiect pe această temă, aşteptăm să fie votat şi de Camera Deputaţilor. Noi pregătim acum modificări legislative astfel încât părinţii să beneficieze de o prestaţie unică, pentru toate drepturile ce li se cuvin, ca să îi scutim de alergătură”, a explicat Nedelcu. Oficialul a adăugat că se mai lucrează şi la creşterea stimulentului acordat părinţilor care decid să se întoarcă la serviciu şi care nu vor mai primi indemnizaţia, dar a exclus varianta scurtării concediului destinat creşterii copilului.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE